Hillary Clinton iese la atac, după rezultatul strâns din Iowa

Hillary Clinton iese la atac, după rezultatul strâns din Iowa

Hillary Clinton şi Bernie Sanders Foto: AFP

Cu cinci zile înainte de alegerile primare din New Hampshire, democrata Hillary Clinton, care vizează nominalizarea din partea partidului său pentru a candida la preşedinţia SUA, a ieşit la atac împotriva rivalului ei Bernie Sanders.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prima dezbatere unu la unu, care a avut loc joi seară, Hillary Clinton a pus sub semnul întrebării viabilitatea propunerilor lui Sanders, între cei doi având loc schimburi de replici dure, notează Reuters. 
 
Hillary Clinton a afirmat că propunerea lui Bernie Sanders de introducere a unei asigurări de sănătate universale ar pune în pericol „Obamacare“, reforma din domeniul sanitar a actualului preşedinte, calificând o astfel de idee drept „o mare greşeală“. 
 
De asemenea, Clinton a spus că planurile rivalului său privind educaţia universitară gratuită este prea costisitoare pentru a fi realistă.
 
„Eu pot să fac ca lucrurile să se întâmple. Nu fac promisiuni pe care nu le pot respecta“, a afirmat Hillary Clinton.
 
De cealaltă parte, Bernie Sanders a declarat că nu intenţionează să pună în pericol „Obamacare“, ci să o extindă, amintind câte ţări furnizează asistenţă medicală universală.
 
„Mergând înainte, adunând poporul american în jurul acestei cauze, cred că ar trebui să avem asistenţă medicală pentru toţi“, a subliniat acesta.
 
Totodată, Sanders a afirmat că propunerea sa privind învăţământul superior gratuit ar putea fi pusă în practică prin aplicarea unei taxe asupra speculaţiilor de pe Wall Street. „Clasa de mijloc a salvat Wall Street-ul atunci când a avut nevoie. Acum, a venit momentul ca Wall Street-ul să ajute clasa de mijloc“, a spus el.
 
Atacurile lansate de Clinton la adresa lui Sanders vin în contextul în care acesta din urmă, care a pierdut la mustaţă alegerile din Iowa, are un avans în sondajele privind intenţiile de vot în New Hampshire.
 
Potrivit unui sondaj NBC/Wall Street Journal/Marist, Sanders, senator de Vermont, se bucură de 58% din intenţiile de vot, iar Clinton numai de 38%.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: