ale unui Preşedinte nu numai străin de administraţie publică, dar şi declarant anti-sistem, care-şi doreşte preluarea cât mai directă, lipsită de limitări şi mai puternică a conducerii statului american după propria voinţă, nicidecum după cea a partidului Republican, a instituţiilor statului american şi a experienţei şi expertiei americane.

A fost începutul unor etape greu de anticipat în istoria Americii. O suită de oficiali americani au fost nevoiţi să părăsească administraţia în cascadă, durata de îndeplinire a funcţiilor de prim plan în administraţia americană fiind cea mai redusă din istorie iar îndiguirea lui Trump fiind din ce în ce mai dificilă pe măsura ce înainta în mandat. Şi au venit şi surprizele: anunţul privind retragerea trupelor americane din Siria, Irak şi Afganistan. Nuanţat şi amânat ulterior după presiunile establishmentului, gestul anunţat a dovedit concreteţe tocmai cu ocazia discuţiei telefonice cu Preşedintele turc Erdogan care a anunţat exasperarea privind întârzierea unor măsuri legate de PYS/YPG, formaţiunile de auto-apărare din nord-Estul Turciei, înarmate şi antrenate de către SUA şi folosite drept principala forţă pe teren împotriva Daesh autointitulată Stat Islamic. Şi SUA s-a retras din Nordul Siriei.

Astfel, Donald Trump a arătat tuturor cum arată o lume fără Statele Unite. Nu izolaţionistă şi retractilă, neimplicată şi non-intervenţionistă, cât în primul rând pragmatică şi tranzacţionistă. O Americă ce acceptă să constituie o bază militară Fort Trump în Polonia dacă acest stat plăteşte costurile, şi care condiţionează rămânerea în Europa şi implicarea în apărarea Europei dacă se respectă angajarea a 2% din PIB de către statele europene pentru apărare. O abordare justă, prezentată de SUA anterior, în timpul lui Obama, la summitul NATO din septembrie 2014, de la Newport Beach, Ţara Galilor. Dar aplicată în termenii absenţei înţelegerii unui interes direct american în această prezenţă militară şi implicare a SUA în Europa.

O contestare ce a vizat excesul de extindere al prezenţei SUA în lume, de la prezenţa cvasi-universală şi aşteptarea tuturor ca Washington-ul să rezolve toate problemele lumii – asta deşi SUA nu şi- asumat niciodată postura de hegemon, după prăbuşirea URSS – la dorinţa de retragere a trupelor americane acasă, de asemenea legitimă pentru un preşedinte american în contextual preocupării americanilor de rând pentru repetatele şi excesivele intervenţionisme peste tot în lume, în războaie care înglodează trupele SUA în teatre de operaţiuni zeci de ani la rând. Însă această ultimă decizie în Siria, urmată de operaţiunea Turciei numită Izvorul Păcii a arătat tuturor cum poată să fie şi să se dezvolte o lume fără implicarea şi fără leadership-ul SUA: haos, frică, turbulenţe în cascadă.

Donald Trump a arătat tuturor cum arată o lume fără Statele Unite. Nu izolaţionistă şi retractilă, neimplicată şi non-intervenţionistă, cât în primul rând pragmatică şi tranzacţionistă.

Retragerea SUA din afacerile globale în epoca Trump, restrângerea motivaţiei intervenţionismului sau a asumării responsabilităţilor pentru războaiele lumii au adus în prim plan imaginea clară a relevanţei reale a Statelor Unite în Relaţiile Internaţionale, eşafodajul de securitate şi în lumea de azi, în general. Când pragmatismul, mercantilismul şi interesul îngust de tip America First se manifestă, vidul de putere şi de responsabilitate se manifestă în formele cele mai nefaste, iar el tinde să fie umplut de cei mai temerari, cu interese directe sau cu voinţă şi dorinţă de implicare cum e cazul în primul rând al Rusiei lui Putin, apoi al Turciei în cazul situaţiei din Nordul Siriei.

E adevărat că unii îşi freacă mâinile în faţa noilor oportunităţi create de retractilitatea americană din afacerile globale în timpul administraţiei Trump. Şi nu mă refer aici la rivalii naturali, recunoscuţi de documentele Joint Chiefs of Staff de la preluarea mandatului Trump sau despre Strategia de Securitate Naţională a SUA – Rusia şi China – nici la provocările regionale făcute de Iran şi Coreea de Nord, nici măcar de ameninţarea principală, cea a terorismului. Ci chiar de aliaţi în NATO şi parteneri europeni care au găsit cu cale să-şi rezolve propriile ambiţii şi aspiraţii ţinând de politica de putere pe seama retractilităţii SUA. Rezultatul a fost pledoaria şi promovarea unei forţe militare europene alternative, independente de NATO, fără prezenţă americană în Europa şi cu transformarea regiunii geografice euro-atlantice pe liniile unui eurasianism cu veto rus pe temele de politică externă, Apărare şi Securitate ale continentului european şi o Americă retractilă şi tot mai puţin interesată de afacerile de pe cealaltă parte a Oceanului, de pe vechiul continent.

Nu trebuie uitat că Marea Strategie a SUA arăta exact contrar planificării şi ideilor lui Trump din campania electorală, abordări aplicate azi. SUA s-au implicat în securitatea şi Apărarea Europei după experienţele a două războaie mondiale, care au implicat-o pe teren cu morţi şi răniţi pentru că marile puteri europene intrau în rivalităţi şi coliziune. America a decis că e mai ieftin să rămână pe continent asigurând pacea, apărarea, securitatea prin prezenţa directă care e mai ieftină decât o intervenţie în salturi pe un spaţiu părăsit, după o catastrofă de război pe teren. Şi asta pe seama reducerii şi controlului capabilităţilor militare şi producţiei în materie de armament în Europa, şi a controlului reciproc al armamentelor deţinute între statele din regiune. Asta a însemna, strategic, Comunitatea Cărbunelui şi Oţelului respectiv Euratom, care au stat la baza construcţiei Uniunii Europene de astăzi.

O lume fără America angajată şi la conducere e o lume debalansată în care respectarea angajamentelor, a dreptului internaţional, a regulilor de tot felul nu mai e supervizată de nimeni cu capacitate de intervenţie şi sancţionare a celor ce încalcă lumea bazată pe reguli. O lume cu o Americă egoistă şi întoarsă spre sine, preocupată exclusiv de proiecte interne şi renaştere a politicului şi a prosperităţii proprii, e o lume debalansată, la cheremul forţelor revizioniste, revanşarde, ale contestării regulilor şi relansării turbulenţelor şi competiţiei globale şi regionale în mai toate regiunile lumii din care SUA se retrage sau asupra cărora îşi afirmă dezinteresul. Şi cu consecinţa imediată a prezenţei conflictelor la uşa statelor democratice occidentale, cu precădere a celor europene. O abandonare a ceea ce deţii care s-a construit cu eforturi mari, în timp, şi se poate pierde peste noapte, iar o revenire în asemenea poziţii va fi mult mai costisitoare, mai grea – dacă nu imposibilă – şi afectează azi chiar postura şi prestigiul Americii în lume.