Hackeri ruşi au folosit antivirusul Kaspersky pentru a fura documente confidenţiale de pe computerul personal al unui subcontractor NSA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hackeri ruşi au folosit antivirusul Kaspersky pentru a fura documente confidenţiale care se aflau pe computerul personal al unui subcontractor al Agenţiei americane de supraveghere NSA, dezvăluie în ediţia de vineri cotidianul The Wall Street Journal (WSJ), scrie AFP. Hackerii au avut astfel acces la documente care explică modul în care NSA piratează computerele străinilor şi cum se protejează de atacuri cibernetice.

Această piratare, care datează din 2015, este a treia vizând un subcontractor NSA în decurs de patru ani.

 Acest incident probabil că a determinat Washingtonul să le interzică agenţiilor federale americane să folosească programe ale societăţii ruse Kaspersky Labs, specializată în securitatea informatică.

Pe 13 septembrie, Departamentul pentru Securitate Internă le-a ordonat tuturor funcţionarilor federali să dezinstaleze în termen de 90 de zile toate programele de tip antivirus de la Kaspersky Labs.

”Departamentul este îngrijorat de legăturile pe care anumiţi reprezentanţi ai Kaspersky le întreţin cu serviciile de informaţii şi alte agenţii guvernamentale ruse”, anunţa atunci, citat într-un comunicat, secretarul interimar pentru Securitate Internă Elaine Duke.

Potrivit WSJ, sucontractantul a luat acasă dosare confidenţiale NSA şi le-a transferat pe computerul său personal, pe care era instalat antivirusul Kaspersky. Hackerii ar fi identificat aceste documente cu ajutorul antivirusului.

Tot potrivit ziarului, subcontractantul nu avea intenţia să dezvăluie cu bună ştiinţă aceste informaţii, însă el a încălcat legea luând acasă documente clasificate în domeniul Apărării.

Societatea rusă Kaspersky a reacţionat într-un comunicat şi a semnalat că nu există vreo probă a unei eventuale complicităţi cu servicii ruse de informaţii.

Fondatorul ei Eugen Kaspersky a recunoscut că ”una sau două persoane” care lucrează pentru Guvernul s-ar fi putut infiltra în compnia sa, însă a negat cu vehemenţă că lucrează pentru Kremlin.

 ”Pentru toţi experţii noştri, abuzarea de încrederea utilizatorilor noştri cu scopul de a ajuta un guvern să practice spionajul ar fi contrară eticii noastre”, a spus el.

Kaspersky Labs realizează 85% dintre vânzări la export. Programul său este utilizat de milioane de persoane în întreaga lume.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite