George W. Bush ştia totul despre tehnicile de tortură ale CIA, susţine fostul său vicepreşedinte

George W. Bush ştia totul despre tehnicile de tortură ale CIA, susţine fostul său vicepreşedinte

George W. Bush a „ştiut tot ceea ce avea nevoie să ştie”, spune fostul său vicepreşedinte

Dick Cheney, republicanul care a fost vicepreşedinte al SUA în timpul celor două mandate la Casa Albă ale lui George W. Bush, a declarat într-un interviu că preşedintele american a fost „informat complet” cu privire la tehnicile de interogare pentru care CIA este acum aspru criticată într-un raport publicat de o comisie a Senatului american.

Catalogând întregul raport drept „plin de rahat”, Dick Cheney a declarat pentru postul Fox News că preşedintele George W. Bush a „ştiut tot ceea ce avea nevoie să ştie” despre programul CIA. 
 
Raportul elaborat de Comisia Selectată pentru Informaţii din Senat susţine, printre alte dezvăluiri şocante despre practicile CIA, că directorii agenţiei i-au dezinformat sistematic pe toţi cei în faţa cărora ar fi trebuit să răspundă, de la Congres la Departamentul Justiţiei şi Casa Albă. Raportul arată şi că Bush n-ar fi fost informat complet cu privire la procedura de „interogare extinsă” până în 2006. 
 
Rezumatul de 480 de pagini al raportului complet al Senatului, care numără în jur 6.900 de pagini, nu dă detalii despre notoriile închisori secrete pe care CIA le-a folosit în întreaga lume pentru suspecţii de terorism, însă prezintă pe larg procedura de „interogare extinsă” folosită de agenţi pentru a obţine informaţii despre prizonieri. 
 
 
Un raport elaborat de o comisie din Senatul SUA arată cum CIA a folosit tehnici precum ameninţări sexuale, simularea înecului, violenţă fizică şi privarea de somn asupra suspecţilor de terorism pe care-i ţinea în notoriile închisori secrete din întreaga lume. Deşi CIA folosea metodele din 2001, niciun oficial al agenţiei nu l-a informat pe preşedintele SUA despre ele până în 2006.
 
Comisia Selectată pentru Informaţii din cadrul Senatului american (SSCI) a publicat marţi un raport amplu realizat în ultimii ani cu privire la tehnicile echivalente torturii folosite de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) asupra prizonierilor pe care-i suspecta de terorism. Senatorii au publicat doar un rezumat de 500 de pagini al raportului integral, care numără peste 6.000 de pagini şi va rămâne secret. Printre altele, acesta include detalii cu privire la tehnicile de tortură şi o evaluare a informaţiilor obţinute prin aceaste metode. 
 
Concluzia raportului este una extrem de dură la adresa CIA, arătând că torturarea deţinuţilor s-a petrecut o bună bucată de vreme - de la sfârşitul anului 2001 până în august 2002 - fără niciun fundament legal. Pentru a folosi astfel de metode, CIA avea nevoie de aprobarea Departamentului pentru Justiţie, însă aceasta a venit abia în vara lui 2002. Apoi, agenţia de informaţii este acuzată că a indus voit în eroare instituţiile în faţa cărora răspunde, precum Casa Albă şi Departamentul pentru Justiţie, susţinând că a obţinut prin aceste metode controversate informaţiile care au dus la localizarea lui Osama ben Laden, fondatorul al-Qaeda şi „creierul” din spatele celor mai sângeroase atacuri teroriste din istorie, de la 11 septembrie 2001. De fapt, arată documentul publicat de SSCI, informaţiile care au condus la capturarea şi lichidarea lui Ben Laden au fost obţinute de agenţii Biroului Federal de Informaţii (FBI) de la Abu Zubaydah, membru al-Qaeda, prin metode clasice de interogare, înainte ca CIA să-l tortureze. Mai mult, arată documentul, aceste folosirea acestor tehnici nu a produs „nici măcar o singură informaţie” care n-a fost sau n-ar fi putut fi obţinută prin interogare clasică. 
 
Concret, Departamentul pentru Justiţie al SUA a decis, în 2002, înainte de a aproba programul de „interogare extinsă” al CIA, că aceste metode nu echivalează cu tortura. Agenţii CIA au primit astfel permisiunea să lovească deţinuţii cu palma, să-i „apuce cu forţă”, să-i pună în poziţii dureroase, să-i priveze de somn, să-i izoleze în încăperi mici şi să simuleze că-i îneacă, adică să le pună o cârpă peste cap şi apoi să toarne apă pe ei. Pe lângă acestea, CIA ceruse şi permisiunea de a-i îngroapă de vii pe suspecţi, fără ca aceştia să ştie că vor fi scoşi după o perioadă de timp. Departamentul Justiţiei a refuzat această practică. 
 
Raportul arată însă că agenţii CIA nu s-au limitat la aceste proceduri. Ei ar fi folosit şi ameninţări sexuale, arătându-le prizonierilor vibratoare şi cozi de mături, au spus prizonierilor că-i vor executa. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: