Gardienii aflaţi în tură în noaptea sinuciderii lui Jeffrey Epstein au fost inculpaţi pentru falsificare de acte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei doi gardieni aflaţi în tură în noaptea sinuciderii omului de afaceri american Jeffrey Esptein au fost inculpaţi miercuri pentru faptul că au falsificat documente în scopul de a dovedi că şi-au făcut rondurile, în condiţiile în care acest lucru nu s-a întâmplat, relatează presa de peste Atlantic.

Acuzat de trafic de minore şi abuzuri sexuale, Jeffrey Esptein s-a sinucis în noaptea de 9 spre 10 august în celula sa din Metropolitan Correctional Center din New York.

Moartea sa a stârnit rumori, având în vedere că a survenit într-o închisoare foarte securizată.

Potrivit procurorului federal din Manhattan, gardienii aflaţi în tură în acea noapte, şi anume Tova Noel, în vârstă de 31 de ani, şi Michael Thomas, în vârstă de 41 de ani, „nu şi-au făcut rondurile“.

„Au rămas în birou, au stat pe internet şi s-au plimbat în părţile comune ale unităţii“, a precizat procurorul.

„Pentru a-şi ascunde carenţele, Noel (Tova) şi Thomas (Michael) au semnat certificate false care atestă că au verificat de mai multe ori deţinuţii, ceea ce nu a fost cazul“, a acuzat el.

Potrivit procurorului, cei doi nu au efectuat niciun rond în intervalul orar 22.30 - 06.30, ora descoperirii cadavrului lui Epstein.

La câteva zile de la producerea acestei drame, secretarul american al Justiţiei William Barr a deplâns existenţa unor „grave“ disfuncţionalităţi la Metropolitan Correctional Center.

Directorul închisorii a fost transferat, iar cei doi gardieni suspendaţi din post.

Autopsia a conchis că Jeffrey Epstein s-a sinucis prin spânzurare.

Fratele său respinge această concluzie, susţinând că o serie de elemente indică „mai degrabă o un act criminal decât o sinucidere“.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite