Fratele monstrului din Cleveland: „Vreau să sufere şi să putrezească în închisoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pedro şi Onil suferă şi de pe urma faptului că au fost consideraţi complici la aceste fapte oribile FOTO CNN
Pedro şi Onil suferă şi de pe urma faptului că au fost consideraţi complici la aceste fapte oribile FOTO CNN

Fraţii lui Ariel Castro s-au arătat îngroziţi de faptele bărbatului care, timp de zece ani, a ţinut trei femei sechestrate în propria casă şi au dorit ca oamenii să ştie că nu au avut nicio legătură cu cele întâmplate, potrivit CNN.

Odată cu mediatizarea acestui caz, toţi cei trei fraţi au fost arestaţi ca suspecţi. La scurt timp însă Pedro şi Onil Castro au fost eliberaţi, anchetatorii confirmând că cei doi nu au fost implicaţi în cele trei răpiri.

Ariel Castro, fost şofer pe un autobuz şcolar, este acuzat de răpirea şi sechestrarea a trei femei şi momentan se află într-o închisoare din Cleveland. Mai mult decât atât, testele ADN au arătat şi că, în urmă cu şase ani, una dintre femei a dat naştere şi unei fetiţe.

Onil se afla alături de Ariel atunci când acesta a fost oprit de un ofiţer de poliţie şi înştiinţat că i se aduc acuzaţii foarte grave. Pedro, în schimb, a fost trezit din somn de către poliţişti.

Femeile nu aveau voie să pătrundă în bucătărie

Timp de zece ani, femeilor le-a fost interzis să pătrundă în bucătăria casei în care erau sechestrate. „Nu mergeam des la el, dar când se întâmpla asta, stăteam doar în bucătărie“, spune Pedro. Bucătăria era separată de restul casei cu draperii. „Spunea că astfel vrea să menţină căldura în bucătărie, pentru că factura la gaz este mare“.

Mai mult decât atât, în casa fratelui său exista mereu un zgomot de fundal. Pedro nu putea auzi dacă se petrece ceva în restul camerelor, pentru că radioul sau televizorul erau în permanenţă pornite.

Întrebat dacă nimic din comportamentul lui Ariel nu i s-a părut ciudat, Pedro a spus că mai tot ce făcea fratele lui era ciudat, iar Onil a mărturisit că nu-şi mai vizitase fratele de câţiva ani. „Ariel a fost un pic în afara familiei. Uneori nu-l vedeam timp de o lună. Locuia singur, era o persoană singuratică. Nu-ţi puteai da seama dacă totul era în regulă sau dacă se întâmpla ceva“.

Copilul secret

Copilul pe care Ariel îl avea cu una dintre victimele sale avea voie să iasă, uneori, în faţa casei.

„L-am văzut pe Ariel alături de o fetiţă. Când l-am întrebat cine e, mi-a spus că este fetiţa unei iubite a lui“, a relatat Pedro.

Cei doi fraţi se întreabă cum a putut Ariel să interacţioneze cu familia uneia dintre ostatice. Cu toţii îl cunoşteau pe Felix DeJesus, tatăl femeii răpite atunci când avea doar 14 ani. Ariel a participat chiar şi la o slujbă organizată pentru adolescentă, la final el chiar îmbrăţişându-i mama.

Dacă ar fi ştiu, Pedro şi Onil ar fi anunţat imediat autorităţile

Bărbaţii au declarat că s-ar fi dus imediat la poliţie în cazul în care ar fi sesizat ceva. Onil îl numeşte pe Ariel un monstru şi nu-l mai consideră fratele său. „Sper să putrezească în închisoare. Vreau să sufere acolo.“

Pedro şi Onil suferă şi de pe urma faptului că au fost consideraţi complici la aceste fapte oribile.

„Nu pot merge nicăieri, toţi mă consideră un monstru, deşi nu sunt. Nu vreau să fiu vânat pentru o crimă pe care n-am comis-o“, a conchis Pedro, adăugând că se teme de ameninţările primite.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite