Fotografia care a înduioşat o lume întreagă: relaţia emoţionantă dintre un câine şi stăpânul său

Fotografia care a înduioşat o lume întreagă: relaţia emoţionantă dintre un câine şi stăpânul său

FOTO : HUFFINGTON POST | Poza care a făcut înconjurul globului, trezind simpatia lumii

Se spune că un câine este prietenul cel mai bun al omului, dar pentru John Unger, un american din Wiscounsin, câinele său, Schoep, înseamnă totul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unger l-a adoptat pe Schoep, numit după o faimoasă îngheţată din Wiscounsin, încă de când era doar un căţel, iar de atunci cei doi au fost nedespărţiţi. Acum, la vârsta de 19 ani, Schoep are artrită şi probleme cu somnul, relatează „Pioneer Press”. Unger a aflat că apa este terapeutică pentru corpul chinuit de dureri al prietenului său, aşa că îl duce pe Schoep la un lac din apropiere şi îi cântă să poată adormi.

Fotograful Hannah Stonehouse Hudson, o prietenă a lui Unger, a surprins relaţia emoţionantă dintre bărbat şi animalul său.

„Am avut la dispoziţie cinci minute să fotografiez şi acesta e rezultatul, un bărbat şi câinele său:  John iubindu-l pe Schoep al său, şi Schoep având atâta încredere în John, încât a adormit în apă. Această imagine nu este nicidecum planificată din punct de vedere al poziţiei, pentru că urăsc tipul respectiv de fotografii. Ele niciodată nu prezintă adevărata esenţă a ceva”, a specificat ea într-un e-mail celor de la The Huffington Post.
 
Stonehouse Hudson a decis să posteze poza pe Facebook, unde a descris relaţia de dragoste dintre cei doi. Postarea a primit mai mult de 207.000 de aprecieri şi 116.000 de distribuiri pe Facebook.
 
Shep adoarme în fiecare noapte când este dus la lac. Forţa apei îi revigorează oasele afectate de artrită. Apa lacului este foarte caldă acum, aşa că temperatura apei este perfectă. Am fost fericită că am surprins acest moment pentru John. Apropo, John l-a salvat pe Shep când era un căţel de opt luni şi i-a fost alături în multe aventuri”, a continuat ea.
 
Stonehouse Hudson nu şi-a imaginat niciodată că momentul tandru pe care l-a surprins ar putea eventual să devină viral şi să atingă inimile a sute de mii de oameni. „John trăieşte pentru câinele său şi pentru confortul lui”, a destăinuit ea pentru HuffPost.
 
Ea a declarat că fotografia lui Unger şi Schoep este mai mult decât un moment îngheţat în timp, este o amintire pentru totdeauna.
 
„Vreau ca oamenii să se identifice cu această imagine, şi să-şi amintească vremea când se simţeau în siguranţă, iubiţi şi îngrijiţi”, a spus Stonehouse Hudson. „Apoi doresc ca ei să canalizeze acele sentimente şi să le dea mai departe! Este prea mult negativism în lume, poate cu această poză putem începe să schimbăm lucrurile măcar puţin.”
 
John Lundy de la ziarul „Duluth News Tribune” l-a intervievat pe John Unger, care a descris cum Schoep i-a salvat viaţa. După ce s-a despărţit de fosta logodnică, Unger avea gânduri de suicid. „Ca să fiu sincer cu voi, nu cred că aş mai fi aici, dacă nu-l aveam pe Schoep. Nu ştiu cum să explic. El m-a trezit la realitate. ... Vreau să fac tot ce pot pentru acest câine deoarece practic el m-a salvat.” 
 
Radioul public din Minnesota a anunţat că popularitatea fotografiei a generat un val de sprijin sub formă de donaţii pentru plata tratamentului cu laser pentru artrita lui Schoep.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: