FOTO Holera face ravagii în Haiti: 253 de morţi şi peste 3.000 de persoane spitalizate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 253 de oameni au decedat, iar alţi 3.115  se află în spital ca urmare a epidemiei de holeră care a izbucnit în Haiti în apropiere de capitala Port-au-Prince, a anunţat duminică directorul general din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, Gabriel Thimote, citat de AFP.

Bilanţul anterior anunţa 223 de morţi.

Într-un raport asupra situaţiei bolii, organizaţia nonguvernamentală Medecins sans Frontiere (MSF) anunţă că a "luat în primire mai mulţi pacienţi atinşi de diaree acută" la Port-au-Prince, fără să precizeze numărul acestora. Potrivit unei surse, contactată de AFP, care a cerut protecţia anonimatului, aproximativ 20 de persoane au fost primite în centrul ONG-ului.



Vineri, autorităţile sanitare din Haiti au informat Organizaţia Mondială a Sănătăţii că se confruntă cu o epidemie foarte agresivă de holeră în regiunea Artibonite.

Holeră în Haiti



Haiti, ţara cea mai săracă de pe continentul american, se află în a doua situaţie de criză majoră din 2010, după cutremurul din ianuarie care a provocat moartea a 300.000 de persoane şi a lăsat fără un acoperiş desupra capului 1,5 milioane de oameni.

Holeră în Haiti



Holera, eradicată în Haiti de peste 100 de ani, şi-a făcut apariţia în mai multe regiuni din nordul insulei, săptămâna trecută, din cauza calităţii necorespunzătoare a apei potabile.

Holeră în Haiti
Holeră în Haiti

Ţara a fost afectată de ploi abundente. Fluviul Artibonite, considerat focarul epidemiei, traversează centrul ţării, iar apele sale sunt folosite de populaţie pentru numeroase activităţi zilnice.

Holeră în Haiti

Holera este o boală foarte contagioasă, cauzată de o bacterie transmisă prin apă sau alimente contaminate, care provoacă diaree şi vomă.

Holeră în Haiti

În absenţa unor îngrijiri imediate, bazate pe rehidratare, această piedere gravă de lichide (un bolnav poate pierde zece la sută din greutate în patru ore) este, adesea, mortală.

Holeră în Haiti

Persoanele rămase fără locuinţe în urma seismului din ianuarie sunt extrem de vulnerabile. Ele trăiesc în corturi şi sunt expuse infecţiei intestinale.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite