Ford Motor şi General Electric vor produce 50.000 de ventilatoare medicale în 100 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Epidemia de COVID a impulsionat companiile
Epidemia de COVID a impulsionat companiile

Ford Motor a anunţat luni că va produce 50.000 de ventilatoare medicale în următoarele 100 de zile, la o fabrică din Michigan, în colaborare cu divizia medicală a grupului General Electric, transmite Reuters.

Ulterior, cele două companii vor fabrica 30.000 de ventilatoare medicale pe lună, echipamentele fiind necesare pentru tratarea pacienşilor infectaţi cu noul coronavirus.

Ford a anunţat un proiect de ventilator simplificat, care este licenşiat de GE Healthcare, de la compania Airon din Florida.

Ventilatorul, care a fost aprobat de Administraţia pentru Alimente şi Medicamente, poate satisface nevoile majorităţii pacienţilor bolnavi de COVID-19. Dispozitivul se bazează pe presiunea aerului, fără să aibă nevoie de electricitate.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a ordonat vineri General Motors să producă rapid ventilatoare medicale pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, la câteva ore după ce criticase dur GM şi Ford Motor, pentru că nu se implică suficient de rapid, transmite Reuters.

Anunţul făcut de preşedinte a avut loc la câteva ore după ce GM anunţase că va construi ventilatoare medicale în colaborare cu compania Ventec Life Systems, la o fabrică a constructorului auto din Indiana.

Un purtător de cuvânt al GM a spus că ordinul nu schimbă planurile pregătite deja de GM pentru producţia de ventilatoare.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite