Flămânzi în cea mai bogată ţară din lume: Feţele crude ale foamei în Statele Unite
0
Unul din şase americani nu-şi poate permite hrana zilnică cel puţin o dată pe an, spre deosebire de multe ţări europene unde aproape unul din douăzeci oameni nu-şi poate asigura masa la un moment dat. Povestea unor familii americane arată feţe ale foamei unde nimeni nu se aşteaptă să le vadă.
Un reportaj National Geographic surprinde feţe ale foamei care îşi găseşte locul, surprinzător, în unele din cele mai bogate state americane. În America nu se mai vorbeşte însă de foamete, ci de insecuritate alimentară.
În Iowa, cu pământuri din cele mai fertile din America, unde se cultivă porumb şi boabe de soia cu care sunt hrănite animalele crescute pentru carne, unul din opt oameni nu are suficientă hrană.
În Texas, în suburbiile din Houston, care are una dintre cele mai puternice economii, multe familii nu-şi pot permite alimentele zilnice. În ultimul deceniu, rata sărăciei a crescut accelerat în suburbii dând naştere unei noi clase sociale: „săracii cu SUV-uri”.
Suburbiile, unde odinioară se trăia visul american de noile familii cu salarii bune, cunosc rate mari de şomaj şi îi adăpostesc pe cei mai flămânzi americani. Sudul Bronx, New York, are cea mai rată a insecurităţii alimentare din SUA, cu 37%, faţă de cea de la nivelul statului New York, cu 16.6%.
Una din feţele foamei: obezitatea
Christina Dreier din Iowa este albă, măritată, şi are o casă. Cu un pic peste greutatea normală, îmbrăcată bine, nu arată ca un om care sare peste mese.
Dimineţile, Dreier îşi trimite fiul de 3 ani la grădiniţă fără să-l hrănească în speranţa că va fi suficient de înfometat încât să ia o masă gratuită acolo. Încăpăţânat, Keagan continuă însă să refuze mâncarea, iar la prânz, când ajunge acasă, e lihnit. Mama încropeşte pentru el şi sora lui o masă din ce a mai rămas prin frigider: nişte nuggets de pui, crochete de cartofi şi crenvurşti - toate luate de la băncile comunitare de alimente. Mănâncă la rândul ei doar dacă copiii lasă ceva în farfurie.
Dreier este apăsată zilnic de grija că nu-şi poate hrăni copiii. Împreună cu soţul ei cântăresc ce facturi sunt cele mai urgente - telefonul, chiria, gazele, încălzirea, astfel încât să rămână ceva bani pentru mâncare. Camioneta familiei este pe punctul de a fi rechiziţionată de bancă. Cei doi soţi au nevoie de un nou cont pentru a face plăţile automat. Jim însă nu reuşeşte să termine munca devreme. Primeşte 14 dolari pe oră pentru aplicarea de pesticide pe culturile fermierilor. Mersul la bancă înseamnă să piardă plata orelor suplimentare.
În fiecare lună familia pune plăţile în balanţă şi hrana are câştig de cauză: „Nu ne putem înfometa”, spune ea.
Sociologii spun că foametea în America se ascunde în imaginile înşelătoare ale obezităţii. Salariile au scăzut, astfel că mulţi nu-şi pot permite de multe ori decât mâncare ieftină, prea puţin hrănitoare.
„Nu este foamea de pe vremea bunicii. Este cea provenită din salariile mici pentru multe familii din clasa muncitoare”, spune un sociolog de la o universitate newyorkeză, potrivit National Geographic.
În SUA peste jumătate din familiile flămânde sunt albe. În peste jumătate din cele cu copiii, un adult munceşte cu normă întreagă. În 2006, guvernul SUA a înlocuit termenul „foame” cu cel de „insecuritate alimentară”. În 50 de ani, socotind din anii 60, numărul americanilor care suferă de foame a crescut de cinci ori, la 48 de milioane. Cei mai mulţi apelează la cantinele sociale comunitare şi primesc tichete de masă prin Programul guvernamental de asistenţă alimentară.
O imagine a foamei în America este un frigider în care au rămas doar ketchup şi muştar sau în care mesele sunt formate din mixuri pentru paste sau alte ingrediente procesate din băncile de alimente donate. Fructele şi legumele proaspete sunt accesibile doar câteva zile pe lună, la primirea tichetelor alimentare din partea statului.
Cei aflaţi în această situaţie sunt muncitori agricoli, profesori pensionaţi, familii de imigranţi ilegali, dar şi familii ai căror strămoşi au sosit din Anglia pentru a se stabili pe pământ american.
Cineva ar putea fi tentat să întrebe cum pot coexista foamea cu o greutate poate la limita obezităţii. Melissa Boteach, vicepreşedinte al programului sărăcie şi prosperitate la Centrul pentru Progresul Americii, răspunde că ne confruntăm cu „acest paradox al foametei şi obezităţii ca feţe ale aceleiaşi monede”, întrucât oamenii „aleg acea mâncare care le ţine de foame, nu pe cea hrănitoare”. Astfel că pentru mulţi americani care fac foamea, kilogramele în plus rezultate dintr-o dietă săracă în nutrienţi sunt suferinţe colaterale - efectele nedorite ale foametei înseşi.
Aparenţa unei clase mijlocii
O familie din patru membri are dreptul la beneficii dacă nu depăşeşte venituri de 31.000 de dolari pe an. În 2013, o persoană primea tichete alimentare în valoare de 133 de dolari pe lună, echivalentul unei mese de 1.5 de dolari.
Suburbiile, unde odinioară s-a concentrat visul american, au devenit locuri care oferă o imagine a foamei în America: aici oamenii au maşini pe care le conduc din necesitate, nu comoditate.
Totodată, sunt bine îmbrăcaţi şi nu duc lipsă de tot felul de bunuri pe care le pot cumpăra de târgurile de vechituri. Au telefoane şi televizoare pe care le achiziţionează în rate. Americanii par a duce o viaţă a clasei de mijloc, dar este doar o aparenţă.
Houston este una din suburbiile unde oamenii supravieţuiesc cu bani puţini - aici se află cele mai multe gospodării care trăiesc din beneficii, în pofida faptului că unul sau mai mulţi adulţi au un serviciu cu normă întreagă. Surorile Jefferson, Meme and Kai, trăiesc într-o casă cu patru dormitoare, garaj dublu, pe care o împart cu partenerul lui Kai, cinci copii şi o bunică invalidă. Au un singur computer, televizoare în majoritatea camerelor, dar cei mai mulţi se culcă pe jos, pe saltele sau pături.
Toţi cei trei adulţi lucrează, dar nu câştigă suficient pentru a-şi asigura traiul zilnic, astfel că primesc tichete din partea statului. Ei sunt ajutaţi şi de o fundaţie care oferă mese calde pentru bunica invalidă.
Ca toţi cei care nu se pot hrăni suficient în America, şi această familie se gândeşte dacă mâine va avea ce pune pe masă. Proviziile familiei din frigider constau în mâncare luată la pachet, sucuri, conserve şi sosuri. Mâncarea le ajunge câteva zile.
Zeci de mii de oameni din Houston trăiesc într-un deşert alimentar: supermarketurile sunt la peste o milă distanţă, zona fiind împânzită de fast-fooduri sau mici magazine alimentare unde costurile sunt mai mari sau mâncarea e săracă în nutrienţi.
Jacqueline Christian este o altă mamă din Houston cu doi copii cu serviciu, maşină şi haine de calitate. Băiatul său, în vârstă de 15 ani, poartă adidaşi Nike. Nimeni nu ar bănui că se descurcă greu. Dar ei trăiesc într-un adăpost, hainele sunt de la reduceri, iar adolescentul a muncit toată vara pentru a-şi cumpăra adidaşii. Primesc şi ei beneficii, dar grijile legate de hrană sunt la ordinea zilei.
Christian câştigă 7.75 de dolari pe oră ca îngrijitor la domiciliu şi munca ei este să meargă la pacienţi acasă pentru a le monitoriza sănătatea şi a se ocupa şi de alte nevoi ale acestora. Programul şi veniturile sale nu-i permit să se hrănească sănătos. De multe ori, după ce îşi ia copiii de la şcoală, aceştia, înfometaţi, cer fast-food -pipote de pui şi bame pane, 8 dolari găleata. Nu şi-o permite şi se împrumută, dar e uşurată că băieţii ei se culcă cu burţile pline, deşi mâncarea nu e deloc una sănătoasă. Nu le poate refuza cererea, pentru că e una motivată de foame.
Recoltă de porumb în statul american Iowa FOTO Joe Raedle/Getty Images
Ţara bogată unde oamenii trăiesc din alimente procesate
Hrana sănătoasă şi ieftină nu este la îndemâna oricui în America - cere resurse de timp şi know-how inaccesibile pentru mulţi din cei cu venituri mici.
Kyera Reams din Osage, Iowa, se zbate zi de zi să le ofere mâncare sănătoasă celor şase copii -din ce găseşte la băncile de alimente şi ce poate cumpăra pe tichete. Fiind casnică, cu studii liceale, a învăţat să conserve alimente proaspete şi culege ghimbir sălbatic şi merişoare. A aflat că poate cumpăra seminţe din tichetele de masă şi şi-a săpat grădină. A învăţat să identifice ciupercile comestibile şi a făcut lobby la librăria locală pentru ghiduri de recunoaştere a speciilor de plante neotrăvitoare care pot fi culese.
„Nu am avea deloc şansa să mâncăm sănătos dacă am trăi doar din ce primim de la băncile de alimente”, explică Reams. Majoritatea donaţiilor constau în alimente bogate în zahăr, sare şi grăsimi. Familia se descurcă să-şi facă provizii din alimente conservate pentru că Reams e casnică, iar jobul ei zilnic este să facă rost de hrană. Singurul venit al familiei vine din pensia de invaliditate a soţului.
Puţini din cei cu un job îşi permit sau ştiu să mănânce bine cu bani puţini. Mereu pe drumuri între două joburi şi trăind poate în deşerturi alimentare, unde nu pot găsi hrană proaspătă, tind să apeleze la fast-food chiar şi atunci când nu şi le permit. Totuşi fast-food-ul şi alimentele procesate sunt cele mai ieftine opţiuni când săracii au bani de mâncare. Totodată sunt cele mai ademenitoare prin faptul că scutesc timp.
Este o ironie amară ca oamenii din Iowa rurală să moară de foame când culturile de porumb se întind cât vezi cu ochii. Pămânul din acest stat este printre cele mai roditoare din America. Cele mai mari producţii de porumb şi soia vin de pe aceste pământuri care aduc ţării venituri de miliarde de dolari.
Culturile de porumb stau la baza alimentelor de pe masa Christinei Dreier care trăieşte în Mitchell County, Iowa: crenvurştii sunt din carne de vită crescută cu porumb, sucul e îndulcit cu sirop de porumb, în timp ce nugget-urile de pui sunt prăjite în ulei de soia. Cultivatorii de porumb şi de soia primesc cele mai subvenţii de la guvern. Sumele investite în producţia de culturi speciale precum legumele şi fructele sunt de câteva ori mai mici. Acest lucru se reflectă în preţurile mult mai mari ale acestora din urmă, faţă de cel al sucurilor acidulate îndulcite cu sirop de porumb.
„Am creat un sistem orientat către menţinerea unor preţuri scăzute la alimente, dar care nu susţine alimentele sănătoase, de calitate”, a spus expertul alimentar de talie internaţională Raj Patel care explică: „Nu putem rezolva problema îndemnând oamenii să consume mai multe fructe şi legume, întrucât este de fapt despre salarii mici şi sărăcie”.
Când dulapurile se golesc, Christina Dreier încearcă să-şi convingă pe copii să sară peste gustări care constau în biscuiţi săraţi de la banca de alimente.
„Nu sunt sănătoşi pentru ei, dar nu-i voi opri să-i mănînce dacă sunt înfometaţi”, spune ea. Familia are o mică grădină unde mai cultivă legume şi porumb. Fructele şi alimentele proaspete sunt inaccesibile la supermarket şi greu de găsit la băncile de alimente. Majoritatea banilor se duc pe carne, ouă şi lapte - produse care nu pot fi obţinute gratuit.
Subvenţiile în agricultură sunt acordate din anii 1920, când un sfert din americani lucra la ferme. În prezent, în top 10 al culturilor subvenţionate sunt: porumb, bumbac, grâu, soia, orez, sorg, alune, orz, tutun şi floarea soarelui. Merele sunt singurele fructe care primesc finanţare.
Porumbul este folosit pentru biocombustibili şi, în combinaţie cu boabele de soia, pentru hrana puilor. Subvenţionarea cu precădere a anumitor culturi determină o abundenţă a alimentelor procesate mai ieftine, dar sărace nutriţional, care stau la baza dietei unei mari părţi a populaţiei americane.
Topul 10 al surselor de calorii pentru americanii cu venituri mici:
Băuturi acidulate, energizante, băuturi pentru sportivi - în medie 139 pe zi de persoană;
Carne de pui - 122;
Deserturi pe bază de grâu - 117:
Pâine -107;
Tortillas, burritos, tacos - 100;
Pizza - 98;
Carne de vită - 72:
Paste - 69;
Chipsuri - 62;
Băuturi alcoolice - 59.
Se încarcă comentariile...
