Fiica lui Rudy Giuliani, avocatul personal al lui Trump, îndeamnă la vot pentru Biden

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colaj cu Joe Biden (dreapta) şi Donald Trump, cei doi pretendenţi la Casa Albă FOTO AFP
Colaj cu Joe Biden (dreapta) şi Donald Trump, cei doi pretendenţi la Casa Albă FOTO AFP

Fiica fostului primar al New Yorkului, Rudy Giuliani, avocatul personal şi un susţinător de neclintit al preşedintelui american în exerciţiu Donald Trump, Caroline Rose Giuliani, a anunţat că-l susţine pe democratul Joe Biden în cursa la fotoliul de la Casa Albă în revista Vanity Fair.

„Poate că nu-l pot convinge pe tatăl meu să-şi schimbe părerea, dar, împreună, noi putem să dăm afară din funcţie această administraţie toxică. Tatăll meu este Rudy Giuliani”, a anunţat Caroline Rose Giuliani cu 19 zile înainte de alegerile de la 3 noiembrie.

„Tatăl meu şi cu mine ne aflăm la ani-lumină distanţă unul de celălalt, atât în politică, cât şi în rest. Eu mi-am petrecut viaţa pentru a-mi forja o  identitate în sectoare foarte îndepărtate de numele familiei mele, aşa că a lua azi cuvântul ca o «Giuliani» poate părea contraintuitiv. Dar mi-am dat seama că niciunul dintre noi nu-şi poate permite să tacă în acest moment”, declară tânăra realizatoare, actriţă şi scriitoare, în vârstă de 31 de ani.

Poziţia lui Caroline Rose Giuliani nu este, însă, o surpriză.

Ea a votat cu Barack Obama în 2012 şi a susţinut-o pe Hillary Clinton în 2016.

Această opoziţie majoră între fiică şi tată face orice orice dezbatere între ei dificilă, spune ea.

„Sunt fericită că am reuşit cel puţin să comunicăm. Dar prăpastia a fost cel puţin dureroasă şi a devenit abisală în epoca tribalismului partizan al lui Trump”, declară ea pentru Vanity Fair.

Rudy Giuliani, avocatul lui Donald trump, a fost unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai preşedintelui, indiferent că a fost vorba despre ancheta rusă, destituirea preşedintelui sau gestionarea crizei covid-19.

„Dacă faptul de a fi fiica unui primar dezbinător care a devenit buldogul personal al preşedintelui m-a învăţat ceva, acest ceva este că corupţia începe cu binecuvântatul da-da şi prieteni care servesc drept cutie de rezonanţă a minciunilor (...) cu scopul de rămâne aproape de putere”, vituperează Caroline Rose Giuliani.

„Singura cale de a pune capăt acestui coşmar este să votăm”, îi îndeamnă ea pe americani, subliniind că „există speranţă la orizont, dar o vom fructifica doar dacă-i alegem pe Joe Biden et Kamala Harris”.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite