FBI: Atacatorul din Orlando a dat dovadă de un „calm terifiant“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Omar Mateen
Omar Mateen

Autorul masacrului din 12 iunie din clubul Pulse frecventat de homosexuali din Orlando, Florida, s-a prezentat drept „soldat islamic“ şi a dat dovadă de un „calm terifiant“ în discuţiile sale cu poliţia în noaptea carnagiului, potrivit autorităţilor americane care au dat publicităţii extrase din aceste convorbiri, relatează AFP, preluată de dhnet.be.

„Sunt la Orlando şi eu sunt cel care a tras“, a anunţat la ora locală 2:35 autorul celui mai sângeros atac armat (49 de morţi) din SUA după atentatele din 11 septembrie 2001, în primul său apel către poliţie, după cum arată desfăşurătorul evenimentelor, publicat luni de poliţia federală FBI.

Omar Mateen a purtat apoi trei conversaţii cu un negociator al poliţiei, ultima cu o durată de trei minute, la 3:24 dimineaţa.

Ucigaşul s-a prezentat la telefon ca fiind „un soldat islamic“ şi a repetat jurământul faţă de liderul grupării Statul Islamic, Abu Bakr al-Bagdadi.

„Ucigaşul a făcut aceste declaraţii cu un calm şi sânge rece terifiante“, a declarat agentul FBI Ron Hopper.

Autorul atentatului a cerut negociatorului să „spună Americii să înceteze bombardarea Irakului şi a Siriei“, ameninţând că „există maşini cu bombe afară“, bombe care ar putea fi declanşate dacă poliţiştii „fac vreo prostie“.

Totodată, Omar Mateen a afirmat că ar avea o vestă explozivă asupra sa precum cele „utilizate în Franţa“ şi a avertizat că „în zilele următoare, veţi vedea mai multe acţiuni de acest tip“.

Potrivit filmului evenimentelor publicat de FBI, a existat o perioadă de aproape trei ore fără împuşcături în interiorul clubului de noapte Pulse, victimele părând să fi fost ucise în primele momente ale atacului.

„Nu au existat tiruri în interiorul clădirii“ între momentul în care primii poliţişti au sosit la faţa locului şi asaltul final, se mai arată în document.

Totuşi, ancheta nu a permis deocamdată să se stabilească dacă unele victime au fost ucise de gloanţe ale poliţiei în timpul schimbului de focuri cu asasinul.

„Aceasta face parte din anchetă“, a admis şeful poliţiei din Orlando, John Mina. „Dar vă voi spune un lucru - din punctul meu de vedere, de aceşti morţi este vinovat doar suspectul şi numai el“, a insistat Mina.

În primă fază, luni dimineaţă, FBI a eliminat menţionarea lui Abu Bakr al-Bagdadi şi a Statului Islamic din aceste extrase, în încercarea de a evita să facă publicitate grupării jihadiste.

În cele din urmă, în urma protestelor jurnaliştilor, în special pe reţelele de socializare, autorităţile au publicat versiunea necenzurată.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite