Fără precedent: SUA ameninţă direct judecătorii şi procurorii Curţii Penale Internaţionale

„Vom interzice acestor judecători şi procurori intrarea în SUA. Vom adopta sancţiuni împotriva sumelor pe care le deţin în sistemul financiar american, vom demara acţiuni în justiţie împotriva lor în cadrul sistemului nostru de justiţie...

Curtea Penală Internaţională (CPI) este ineficientă, iresponsabilă şi de-a dreptul primejdioasă... Nu vom coopera cu CPI, nu-i vom oferi asistenţă, nu vom adera la CPI. Vom lăsa CPI să moară de moarte bună... Dacă CPI se va lua de noi, de Israel sau de alţi aliaţi ai SUA, nu vom rămâne tăcuţi... vreau să adresez un mesaj clar şi fără nici un fel de ambiguitate din partea Preşedintelui SUA: vom folosi toate mijloacele necesare pentru a ne proteja concetăţenii şi pe cei ai naţiunilor aliate faţă de acţiunile judiciare nedrepte declanşate de această Curte nelegitimă (sbl. noastră).“

Asta a spus, la o reuniune a unui grup conservator, John Bolton, consilierul pentru securitate al Preşedintelui Trump, ca răspuns direct la anunţul făcut de procurorul CPI că deschide o anchetă în Afganistan.

„Afganistanul face parte din CPI - scriu cei de la Human Rights Watch - ceea ce înseamnă că CPI este competentă în anchetarea unor crime de război care s-ar fi petrecut în aceastâ ţară şi pretins a fi comise de soldaţi americani şi agenţi CIA. Procurorul CPI are şi intenţia de a deschide o anchetă similară privind situaţia din Palestina, ţară care este şi ea membră în CPI.“

Situaţia este foarte serioasă deoarece, pe fond, atacul lui John Bolton urmează linia logică a acţiunilor administraţiei Trump, profund critică la adresa mecanismelor ONU şi care, iată, nu ezită să meargă din ce în ce mai departe în demolarea prestigiului ONU şi organizaţiilor sale emblematice.

Dar situaţia este extrem de complicată şi, în realitate, reflectă dezechilibrul uriaş între discursul politic al statelor şi acţiunile lor practice, întotdeauna, ca regulă absolută, îndreptate mai întâi înspre ceea ce înseamnă apărarea intereselor lor naţionale şi mai apoi intrarea în tratate sau înţelegeri internaţionale care să reflecte idealurile respective, chiar dacă ele sunt state fondatoare ale ordininii internaţionale şi ale ONU principala instituţii garante. Pentru a vedea cât de gravă este situaţia şi cât de mare este ipocrizia din spatele vitrinei cu principii democratice, priviţi cu atenţie grafica pe care v-am prezentat-o, acolo unde se menţionează ce state sunt membre active ale CPI, ce state nu au semnat Statutul definit la Roma care a intrat în vigoare la 1 iulie 2002, care ţări au semnat dar nu au ratificat. Printre acestea, Statele Unite ale Americii.

Importanţa CPI ar trebui să fie enormă, pe măsura acestui statutu unic pe care-l deţine, adică de a fi o curte penală universale pentru judecarea persoanelor acuzate de genocid, crime împotriva umanităţii, de agresiune şi crime de război. Esenţial de subliniat că pot fi deferite CPI cazuri individuale şi nu state, căci doar Curtea internaţională de Justiţie este competentă în asemenea situaţii. În principiu, CPI îşi poate exercita competenţa dacă persoana pusă sub acuzare a comis actele respective pe teritoriul unui Stat Membru al CPI sau dacă este vorba despre un caz transmis de Consiliul de Securitate al ONU. Şi, foarte important, CPI este concepută drept un tribunal de ultimă instanţă, pentru completarea sistemelor de justiţie naţionale şi îşi poate exercita competenţa atunci când aceste jurisdicţii nu vor sau nu au competenţa pentru judecarea unor asemenea fapte. Şi nu trebuie confundată CPI cu Tribunalele internaţionale temporare instaurate de ONU pentru cazuri speciale şi cu un mandat perfect definit. Au fost patru la număr: Tribunalul penal internaţional pentru fosta Iugoslavie, Tribunalul penal internaţional pentru Rwanda, Tribunalul internaţional special pentru Sierra Leone şi Tribunalul special al ONU pentru Liban.

Criticile la adresa CPI, deloc puţine, vizează lentoarea proceselor, lipsa eventuală de relevanţă a cazurilor alese drept admisibile şi concentrarea acestora, majoritar, pe zona Africii. Apărătorii CPI pun în prim plan faptul că, dacă instituţia n-ar exista, nu am avea nici un for supranaţional care să judece cazurile de extremă gravitate şi care scapă, din motive extrem de evidente, de justiţiile naţionale, înfricoşate şi corupte.

Dar, dincolo de asta, marea întrebare în acest caz este - ca şi în situaţia absolut ridicolă a Tratatului pentru neproliferarea armelor nucleare - faptul că reglementările cadrului internaţional şi mandatul unui instituţii de forţă precum CPI este obligatoriu doar pentru anumite ţări, altele, cele mai puternice, cele relevante şi posedând puterea cea mai mare de influenţă, se păstrează în afara competenţelor negociate de către statele membre ale Naţiunilor Unite.

În cazul în care vorbim, păstrându-şi, de facto şi de jure o impunitate absolută şi indiscutabilă, apărată fără ezitare de forţa enormă a statelor respective. Aici este esenţa chestiunii celei mai delicate, căci, cum se vede, se deschide acea Cutie a Pandorei ce părea sigilată prin sigiliile puse de puterile învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial atunci când procurorii lor au pledat tocmai pentru imprescribilitatea universală a ororii reprezentată de crimele împotriva umanităţii.

A mai rămas valabil acest principiu? Pe plan global, cine îl poate aplica dacă CPI este invalidată şi credibilitatea sa este anulată?

Nu este numai o chestiune de morală, ci una de echilibru geopolitic extrem de importantă şi relevantă pentru lumea de conflicte în care trăim şi pentru cea care urmează atunci când adversarii vor şti, de la bun început, că totul este permis. Şi de vor comporta ca atare.