Familia Trump, pusă în dificultate de bănci: Tocmai a scos la vânzare o casă evaluată la peste 21 milioane de dolari

Familia Trump, pusă în dificultate de bănci: Tocmai a scos la vânzare o
casă evaluată la peste 21 milioane de dolari

Casa din Palm Beach scoasă la vânzare de familia Trump FOTO Twitter @EricTrump

Familia Trump a scos la vânzare un imobil evaluat la peste 21 milioane de dolari. Banca prin care a fost finanţată cumpărarea acestei vile refuză să mai lucreze cu fostul preşedinte american şi cu familia sa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anunţul a fost făcut pe Twitter de Eric Trump, cel de-al doilea fiu al fostului preşedinte al SUA.

„Abia scoasă la vânzare la Palm Beach, Florida. 1125 South Ocean”, a scris Eric Trump pe Twitter, unde a postat şi câteva fotografii cu casa.

Potrivit redfin.com, vila este estimată la 21,7 milioane de dolari. Ea a fost cumpărată în 16 mai 2018, cu 18,5 milioane de dolari.

Captură Twitter @EricTrump

Decizia vine după ce banca prin care a fost finanţată cumpărarea casei, şi anume Professional Bank, a anunţat că nu mai vrea să lucreze cu familia Trump. Professional Bank a făcut acest anunţ în ianuarie, alăturându-se astfel mai multor instituţii financiare care s-au distanţat de Trump după violenţele de la Capitoliu, transmite Digi24.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările