Facebook va interzice reclamele care îndeamnă cetăţenii Statelor Unite să nu voteze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
zuckerberg facebook

Facebook promite să-şi înceapă politica de interzicere a reclamelor care încearcă să convingă cetăţenii Statelor Unite să nu se ducă la vot înainte de alegerile din 5 noiembrie 2019, scrie Reuters.

Măsura este prevăzută în raportul asupra drepturilor civile făcut anual de Facebook şi face parte dintr-o politică mai extinsă a companiei de a îndepărta orice eforturi coordonate de a influenţa alegerile. Anul trecut, Facebook a interzis postările care conţin dezinformări cu privire la metoda de vot, data alegerilor şi locaţiile secţiilor de votare. Spre deosebire de aceste măsuri, noua politică urmăreşte doar interzicerea reclamelor şi nu a postărilor individuale ale utilizatorilor.

Eforturile companiei vin în contextul în care agenţiile de securitate americane consideră că în timpul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2016 a existat o amplă operaţiune a Rusiei de influenţare a electoratului american în vederea alegerii lui Donald Trump ca preşedinte. În urma scandalului iscat de amestecul rusesc în campania electorală din 2016, compania a fost criticată pentru politica laxă în privinţă conţinutului postat pe platformă.

”Ne concentrăm pe reclame pentru că acestea sunt ţintite către anumite categorii de utilizatori. Le considerăm ca făcând parte din arsenalul politic de campanie, iar asta le face foarte asemănătoare cu activităţile de suprimare a votului”, a declarat Neil Potts, oficial al companiei americane. În privinţa reclamelor care îndeamnă la boicotarea alegerilor, acestea sunt ţintite predominant către utilizatori afro-americani ai platformei de socializare, aşa cum observă Ian Vandewalker, cercetător în cadrul Brennan Center for Justice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite