EXCLUSIV Alegeri SUA 2016. Dan Dungaciu, despre zguduirea electorală a Americii şi opţiunile României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O schimbare de un grad a orientării unghiului politicii externe de la Washington capătă, până la Bucureşti, dimensiuni impresionante. Şi vorbim aici de mişcări şi reorientări fine. Ce te faci însă atunci când poate fi vorba de zguduiri profunde, veritabile seisme geostrategice, în care nimic nu mai este clar şi totul devine impredictibil?

Aceasta este dilema pe care orice stat, inclusiv România, o are în raport cu alegerile prezidenţiale din SUA. Să desluşeşti fenomenul până la capăt e absurd.

 Să încerci să îi înţelegi semnificaţiile şi alonja strategică este o întreprindere care merită făcută. Şi abia apoi să încerci să te raportezi, ca stat răsăritean de la marginea lumii euroatlantice, la acesta. 

America fierbe. Ce se întâmplă acolo?

Suntem deocamdată prea aproape de fenomen ca să îl percepem la dimensiunile reale. Nu putem vedea elefantul cu microscopul sau nu îl putem înţelege în nici un fel. Acesta e sentimentul pe care îl ai când te uiţi la alegerile din America. Fenomenul Trump, căci despre el este vorba în primul rând, e greu de desluşit şi pe termen scurt şi în perspectivă. E o naivitate să facem psihologie şi să punem totul în cârca personajului, a traiectoriei lui de viaţă sau a datelor sale imediate. E prea simplist.

 Când jumătate de Americă se ridică intempestiv şi votează un personaj precum Trump, NU e vorba despre Trump. Este vorba despre America! Ceva se întâmplă acolo, sau, mai exact, ceva s-a petrecut mai de mult şi s-a acumulat progresiv, iar noi acum vedem acea 9/10 din aisberg care pluteşte la suprafaţă. 

Vedem un Donald Trump care, precum Siegried-ul wagnerian, nu are nici reguli nici norme, doar o vitalitate debordantă care poate însemna orice: un exces de personalitate care se va stinge odată cu ieşirea din scenă a personajului sau zorii unei lumi noi care e nevoită să pună în criză toate valorile celei vechi tocmai pentru a construi pe ruinele ei o alta. Mai bună sau mai rea? Întrebare inutilă. Important este că e o alta. 

Asta este întrebarea şi provocarea alegerilor americane. Ce va ieşi de acolo? O Americă ce va gândi şi acţiona (intern şi extern) altfel decât până acum? Dacă da, asta înseamnă o schimbare tectonică cu efecte asupra întregii arhitecturi de securitate globală. Iar replicile cutremurului se vor resimţi peste tot.

 Nu ar fi prima dată în istorie când se petrece aşa ceva. De la Doctrina Monroe (America a americanilor şi Europa a europenilor) până la Doctrina Wilson (care a anulat doctrina Monroe prin implicarea decisivă a Americii în Primul Război Mondial) s-a consemnat o schimbare fundamentală de abordare strategică. Suntem în faţa unei asemenea opţiuni atunci când vorbim despre „globalism” (Clinton) versus „americanism” (Trump). Asta-i întrebarea…

E ridicol să ai pretenţia exhaustivităţii când e vorba despre America sau fenomenul Trump. Dar câteva direcţii din care a venit erupţia pot fi identificate: dimensiunea identitară, dimensiunea economică şi dimensiunea culturală.

Dimensiunea economică a fenomenului Trump

Sintagma cheie aici este „clasa mijlocie”. Din punct de vedere economic, această categorie fundamentală în evoluţia americii s-a restrâns progresiv. Chiar dramatic. Dacă la începutul mandatului Obama era undeva la 74% din populaţie, astăzi a regresat cu 10%, ajungând la 64. Averea acestei categorii, dacă ne putem exprima aşa, a scăzut cu 1/3, ceea ce este enorm. 

O categorie socială crucială în America se vede restrânsă, sufocată între un guvern federal şi corporaţiile multinaţionale. Creşterea economică a Americii, atâta cât este, se duce înspre corporaţii (vă sună cunoscut?). Defavorizate şi perdante sunt micile afaceri americane, afacerile de familie, care au menţinut şi garantat sute de ani dinamica socioeconomică a celei mai mari naţiuni de pe glob. E un blocaj structural în America, iar cei care o percep acum cu acuitate îi amplifică mult dimensiunile şi se revoltă. 

Blocajul se vede şi din altă direcţie. Există în America o line de analiză (considerată de stânga), care identifică la nivelul societăţii americane un blocaj constant, severe şi intratabil, la nivelul mobilităţii sociale. Altminteri spus, elita americană nu se mai reproduce, ci se selectează circular, doar din interiorul membrilor săi. Lucrarea clasică pentru asemenea abordare este a sociologului Wright Mills, The Power Elite şi a fost publicată în 1956. 

Povestea sună aşa: există în America un aşa numit triumvirat al elitelor, compus din elitele corporaţiilor economice, elitele politice (establishmentul federal) şi elitele complexului militar-industrial. Acest triumvirat conduce America. Iar chestiunea cea mai gravă, spune Mills, este că ei vor conduce în continuare prin urmaşii lor, căci analizele sociologice ale lui Mills îi sugerează ideea că elita americană nu se mai primeneşte, adică cei care intră în elită din afara elitei sunt tot mai puţini. 

Dincolo de exagerări, ceva există semnificativ în asemenea analize. Dar ceea ce ne interesează aici, e că tema a fost resuscitată astăzi. Doar un exemplu: dintre cei absolvă universităţile din Ivy League (liga celor mai prestigioase universităţi americane), doar 10% sunt din afară, respectiv nu provin din familii care au absolvit acolo. E un blocaj, firesc până la un punct, dar care, dacă trece peste anumite baraje, pune profund în criză ideea de „self made man”, atât de dragă americanilor.

Mesajul lui Trump de genul „Make America Great again” nu trebuie perceput doar în termeni de politică externă – cum s-a făcut până la saţietate – ci şi ca mesaj de politică internă: o americă a dinamismului, a mobilităţii sociale, a micii afaceri şi a ingeniozităţii. O Americă cu toate ingredientele care au făcut ca America să fie America. Şi de aici, evident, apare chestiunea în prim plan chestiunea identitară.

Dimensiunea identitară a fenomenului Trump

Mesajul principal de campanie al lui Donald Trump este „Americanism, nu globalism” şi din acest „crez” se disjunge totul. Semnificaţia sloganului trece însă mult dincolo de personaj şi bătălia electorală. De ajuns să reamintim că, în timpul mandatelor lui Bill Clinton, 1993-2001, cuvântul cheie în politica şi administraţia americană era… globalism. Ce s-a petrecut cu şi în America în ultimii 15 ani? De unde această surprinzătoare modificare de peisaj identitar şi, prin urmare, politic? Căci Donald Trump, după cum am încercat să arătăm în altă parte (aici: https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/exclusiv-dan-dungaciu-intelegandu-l-pe-donald-1727696.html) este expresia unui val identitar care s-a conturat mai de mult în SUA şi care, după mandatele lui Barack Obama, a irupt pe scenă intempestiv. 

A devenit un veritabil tsunami politic. De aici şi ineficacitatea atacurilor la persoana sa. De aici forţa lui politică şi dificultatea de a-l dărâma. Şi, dacă aşa stau lucrurile, putem citi mult mai adecvat bătălia prezidenţială americană în funcţie de grila de lectură identitară furnizată aici. 

Căci, ceea ce vedem astăzi pe scena alegerilor prezidenţiale, ar putea fi o bătălie între două variante de identitate americană: cea dintâi („America devine lumea”), ilustrată de candidatul democrat Hillary Clinton şi cea de-a treia („America este America”), ilustrată de candidatul republican Donald Trump. Nu e vorba să îţi fie neapărat simpatice personajele. Şi nici nu e important „cu cine ţinem”. E important să înţelegem tendinţele din spatele lor.

Dimensiunea culturală a fenomenului Trump

Este vorba despre o saturaţie pe care societatea americană o percepe acut. Corectitudinea politică nu e rea în sine, e insuportabil excesul şi obsesia ei. Temele despre care nu poţi vorbi decât într-un singur fel se înmulţesc, iar asta nu face decât să genereze frustrări. În lipsa posibilităţii unei expresii publice explicite a acestui tip de frustrare, Trump este mecanismul perfect. 

În candidatul republican se descarcă şi această dimensiune protestatară. Nimeni nu va recunoaşte asta public, dar asta nu înseamnă că fenomenul nu există. Trump le spune pe şleau, aşa cum le-ar spune-o mulţi, dar nu au curaj. Mulţi cred exact ca Trump dar nu îndrăznesc să se exprime public. 

Sociologic vorbind, de aici ar putea proveni procentele pro-Trump pe care, deocamdată, sondajele nu le pot detecta cu acurateţe. Acesta este mecanismul profund al „spiralei tăcerii” (opinia împărtăşită de subiectul electoral dar neexprimată public -  doar la vot - din cauza blamului social perceput). 

Nu e deloc întâmplător că sociologii americani încearcă să îi identifice potenţialul (resurecţia discuţiei aşa numitului „efect Brandley” este parte a procesului). Au în minte experienţa celor din Marea Britanie: Brexitul s-a petrecut, deşi sondajele de opinie spuneau altceva…

Tristeţea speciei care dispare

Hillary Clinton este candidata Sistemului cu tot ce are acesta, bun şi rău. Nu e deloc întâmplător că după anunţul Directorului FBI că instituţia îşi menţine poziţia şi nu recomandă declanşarea urmăririi penală a lui Hillary Clinton – la o săptămână după ce FBI-ul aruncase grenada reluării investigaţiei (28 octombrie) - pieţele de capital au reacţionat imediat şi pozitiv, aşteptând victoria candidatului democrat. 

E o legătură profundă între ceea ce reprezintă Clinton şi Wall Street care radiografiază bine structurile create în interiorul societăţii americane. De remarcat că Trump a revenit spectaculos în cursă după anunţul iniţial al FBI-ului de redeschidere a dosarului legat de emailurile lui Hillary Clinton, care a declanşat masiv revenirea în cursă a nehotărâţilor lui Trump şi mobilizarea lor (semnalul că Sistemul nu este total opus lui Trump a fost extrem de important şi perceput ca atare, indiferent de ce şi ce a vrut să comunice în realitate FBI-ul). 

Sondajele o dau însă favorită pe Clinton, cu toate dezvăluirile acuzatoare din ultima vreme (dintre care cea mai scandaloasă este legată de milionul primit de Fundaţia Clinton de la Quatar!). Chiar dacă ar câştiga însă, candidata democrată ilustrează un final de epocă. Mandatul ei va fi în cel mai bun caz unul de tranziţie.

 Problema de fond este că agenda enormă de probleme şi provocări interne dar, mai ales, externe, nu pot fi soluţionate cu metodele şi viziunile existente. Eşecul emblematic al administraţiei Obama în politica externă este o dovadă peremptorie în acest sens. Lumea este în dezordine, practic nimic nu mai pare că funcţionează: Rusia – care redevine principalul inamic al SUA - aşteaptă viitoarele negocieri globale, pivotul către Asia a rămas în aer, Orientul Mijlociu este în criză endemică, situaţia la Marea Neagră e în continuare… albastră. 

Pare evident că o asemenea agendă presupune o negociere la nivel global. O va face Administraţia Clinton? Şi dacă da, cum? Reseat-ul americano-rus din 2009 nu e foarte încurajator. În sensul acesta viitoarea administraţie Clinton riscă să fie o prelungire a stării de fapt: nimic nu e limpede, nimeni nu va muta decisiv, nu vor fi gesturi radicale, dar nici soluţii pe termen lung. Totul e gri, precum o atmosferă de final de ciclu...

SUA, restul lumii şi România

Prestigioasă revistă The Economist a încercat să extragă din declaraţiile şi programele candidaţilor cum va arăta acţiunea acestora imediat după ce vor fi aleşi. Din evaluarea experţilor publicaţiei rezultă un singur lucru: Clinton se va comporta în funcţie de genealogia ei politică de care nu mai poate scăpa în nici un fel, deşi există o diferenţă greu de explicat între mesajele sale publice şi cele livrate în întâlnirile închise – uneori sunt incompatibile (a se vedea aşa numita „no-fly zone” în Siria), de unde şi o anumită dificultate a predicţiei.

Donald Trump este la capătul opus: nimic nu e limpede, totul e posibil - şi în bine şi în rău. A promis mult, s-a contrazis uneori, unele idei fiind mai juste decât le-a preluat presa; altele complet explozive. Cert este însă că nimeni nu poate face o predicţie în acest moment despre cum va arăta lumea lui Trump. 

Dincolo însă de evoluţiile globale sau de cine va fi preşedinte, poziţia României va fi determinată de doi factori. Primul ţine de relaţia SUA-Rusia care va surveni după alegeri. Precum prevedea fostul candidat republican Mitt Romney cu ceva vreme în urmă, principalul inamic al SAU a devenit acum Federaţia Rusă. Cum va fi relaţia? Una contondentă, cel puţin într-o primă instanţă, dacă Hillary Clinton ajunge preşedinte, impredictibilă dacă ajunge Trump. 

În ceea ce priveşte România, paradoxul este real: dacă ajunge Clinton preşedinte, relaţia României cu Rusia va fi la fel ca şi până acum, adică cvasi-îngheţată. Va fi aşa cel puţin până la viitoarea negociere, care, însă, în condiţiile unui mandat Clinton, e greu de prevăzut. Dacă ajunge Donald Trump preşedinte, evident că o reluare a discuţiilor Bucureşti-Moscova devine stringentă – ar fi trebuie poate începută mai demult -, cel puţin în perspectiva viitorului „Big Bargain” americano-rus care nu va putea fi evitat. 

Al doilea factor care influenţează poziţia României în viitoarea structură globală este consistenţa relaţiei bilaterale SUA-România. În perspectiva unei administraţii Clinton, din punct de vedere formal, este în regulă; România are relaţii consistente cu Hillary Clinton şi administraţia ei. Dar asta nu va fi suficient. 

Miza parteneriatului româno-american stă inclusiv pe cantitatea de investiţii americane din România. Am mai spus şi o repetăm: cel mai bun lucru pentru protejarea României împotriva oricărei ameninţări din Est este prezenţa banilor americani pe teritoriul României. Ei sunt un element de descurajare cel puţin la fel de eficient precum prezenţa americană militară propriu-zisă. 

Dacă acest parteneriat se va petrece (şi) în aceşti termeni, România va conta incomparabil mai mult la Washington indiferent de culoarea administraţiei de acolo. Iar dacă preşedinte american va fi Donald Trump, consistenţa financiară şi investiţională a relaţiei bilaterale româno-americane va deveni, poate, cel mai important element de pe masa de negocieri. Căci alte avantaje nu va avea România în relaţia cu noua administraţie republicană.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite