„Epoca Trump“ şi elitele purtătoare de valori. Ce urmează după: liberalism clasic sau 1984 lui George Orwell?

În primele două materiale publicate de LARICS şi dedicate „fenomenului Trump“, am relevat mistificările din jurul celui de-al 45-lea preşedinte american, dar şi mecanismele care l-au adus pe Donald Trump la putere. În acest ultim material vom cerceta „fenomenul Trump“ ca fenomen global şi consecinţele evoluţiilor la care asistăm.

Analiză realizată de Dan Moroianu*

Elita purtătoare de valori

Într-un articol publicat de Giovanni Maddalena pe Sage Journals, acesta face o analiză a discursului politic din ziua de azi. El numeşte perioada în care suntem “Trump Epoch“ (Epoca Trump) şi face o comparaţie între discursul practicat de Donald Trump şi discursul celor din Movimento 5 Stelle din Italia. În urma acestei analize, concluziile pe care le trage sunt următoarele:

„Primul rezultat al unei analize ca aceasta este conştientizarea situaţiei. Istoria nu garantează nimic, şi lucrurile se pot schimba. Însă, în acest moment, ne confruntăm cu această schimbare şi politicienii trebuie să înţeleagă că discursul învechit a expirat. De asemenea, era liderilor clasici dispare. Limba comunităţii, grija pentru omul de rând şi utilizarea social-mediei, nu pentru comunicare manipulativă, ci pentru comunicare împărtăşită, toate aceste lucruri sunt în creştere. Nu poţi ignora acest val în creştere. Riscul la care te expui ignorând acest lucru poate duce la fabricarea a două lumi, cum s-a şi întâmplat cu referendumul pentru Brexit. Elitele culturale şi economice din Marea Britanie erau convinse că britanicii vor vota tabăra „Remain“. Nu şi-au dat seama că discursurile lungi ale experţilor nu ajungeau în cealaltă lume, pe când argumentele iconice emoţionale sugerau altă opţiune. Un lucru similar s-a întâmplat în alegerile administrative italiene recente, unde partidele de la guvernare nu se aşteptau ca M5S să câştige în oraşe precum Roma sau Torino. […]  De asemenea, acelaşi lucru s-a întâmplat şi la alegerile primare din Partidul Republican, unde nimeni nu s-a aşteptat ca Trump să câştige.

Fiecare politician ar trebui, măcar, să recunoască faptul că este nevoie de nişte elemente emblematice în discursul politic din ziua de azi. […] trebuie să fie, sau să pară, sinceri. Un politician trebuie să adopte comunicarea personală folosind social media, reclamele, mesajele televizate, adunările publice şi chiar şi posterele“.

Concluzia trasă din această analiză este că Donald Trump s-a diferenţiat foarte mult de restul candidaţilor prin faptul că acesta a părut sincer. El chiar şi-a făcut o imagine drept omul anti-sistem, politicianul autentic care nu are „filtrul“ politic şi nu se teme să spună ce gândim cu toţii. De asemenea, prezenţa lui pe Twitter si alte platforme media a cântărit prin faptul că l-a apropiat de alegători, de oameni, l-a facut să pară autentic şi diferit de restul politicienilor.

Această abordare consider că i-a şi construit statutul de elită purtătoare de valori. Jacques Coenen-Huther defineşte în Sociologia elitelor (2007) o elită purtătoare de valori în felul următor: „Putem vorbi despre o elită purtătoare de valori atunci când membrii ei pot fi asociaţi, prin formaţia sau prin activităţile lor, cu valorile dominante ale unei societăţi.“

Trump a folosit mereu în strategia sa de campanie elemente specifice politicii conservatoare precum naţiunea (americană), patria, religia (creştină), familia (naturală) şi munca cinstită.

Aceste elemente sunt dominante în cultura americană datorită istoriei şi modului în care această naţiune a fost creată. Din acest motiv, Trump se încadrează în tipologia elitei purtătoare de valori.

„Fenomenul Trump“ nu are explicaţii economice

FOTO Arhivă

În diferite publicaţii şi analize, victoria lui Trump este văzută drept un fenomen datorat frustrării economice şi lipsei educaţiei ce a dus la un număr mare de alegători să fie seduşi de acest candidat republican.

Realitatea este însă diferită.

„Desigur, literatura sociologică de lungă durată despre autoritarismul clasei muncitoare şi ameninţarea rasială sugerează legături între frustrarea economică şi ostilitatea îndreptată spre minorităţile etnice. Ideea aici este că cetăţenii care se simt ameninţaţi economic vor căuta ţapi ispăşitori (în special minorităţi etnice şi rasiale sau imigranţi). Este în totalitate posibil ca populismul economic şi etnonaţionalismul să fi funcţionat împreună pentru succesul politic al lui Trump. Cercetările noastre, însă, arată clar că succesul acestuia la nominalizările GOP nu s-a tras dintr-o bază semnificativă de votanţi ameninaţi economic ci de preferinţele ideologice etnonaţionaliste care au reprezentat nişte factori seminificativi cu rol de a anticipa susţinerea lui Trump. […] Exit polling-ul din diferite state a arătat clar că cei care au votat cu Trump erau mai educaţi decât media din statul respectiv. […] Rezultatele cercetărilor sunt clare. Trump nu a beneficiat de un număr mare de alegători săraci şi cu venit mic. Acuzaţia cum că acesta a atras o susţinere semnificativă de la alegătorii sub-medie nu a fost nimic altceva decât un mit uriaş. […] Rolul discursului anti-imigraţionist, resentimentul rasial şi opoziţia făcută împotriva discriminării pozitive au dus, de fapt, la o creştere a entuziasmului pentru Trump.“

America profundă, cum sunt numiţi cetăţenii americani din clasa muncitoare, este un mit. Ideea răspândită cum că alegătorii lui Trump au fost mai prost educaţi decât susţinătorii pPartidului Democrat este o iluzie. Aceste lucruri au fost folosite de media ce a susţinut campania lui Hillary Clinton pentru a denigra electoratul republican.

Motivul pentru care fenomenul Trump va persista şi după Trump este că „aliniamentul partizan al alegătorilor ce susţin idei care întruchipează resentimentul etnic şi rasial ia o formă unică în politica americană. În sistemul european unde găsim un număr mare de partide politice, candidaţii ce promovează idei anti-imigraţioniste au născut mişcări independente capabile să câştige locuri în parlamentul naţional. În Statele Unite, însă, tradiţia instituţională a sistemului de partid dublu (Republican vs. Democrat) elimină această posibilitate. Sistemul electoral din S.U.A a făcut practic imposibilă posibilitatea candidaţilor independenţi sau a partidelor de nişă să aibă succes. Sistemul forţează politicienii şi alegătorii spre cele două mari partide politice, care, dacă au o forţă semnificativă, pot exercita o influenţă considerabilă. Cu sentimentul etnonaţionalist în creştere, posibilitatea unui candidat asemănător lui Trump nu trebuie desconsiderată.“

Concluzia trasă din această publicaţie este că „fenomenul Trump“, ca şi candidatul Trump, reprezintă un rezultat al trendului politic actual. Este o necesitate a cetăţenilor, sau chiar o alternativă pentru globalizarea excesivă din ultimul deceniu. Oamenii încep să simtă cum identitatea acestora naţională, cultura sau chiar naţiunea sunt asaltate. Viziunea politică contemporană care romanticizează un guvern planetar a dat naştere la acest val etnonaţionalist în întreaga lume.

„Fenomenul Trump“ este global

FOTO EPA-EFE

Fenomenul Trump nu este specific doar Statelor Unite. După cum am mai precizat, acesta reprezintă trendul reacţionist împotriva politicii contemporane care forţează globalizarea pe zi ce trece. În Europa, acest fenomen este întruchipat de partidele naţionaliste, eurosceptice.

Euroscepticismul este „o ideologie politică legată de scepticism faţă de Uniunea Europeană şi de integrarea europeană în general. Uneori, acest scepticism este acompaniat de dorinţa de a păstra suveranitatea şi identitatea naţiunilor europene în loc de a se crea un stat federal european. Mişcări eurosceptice există în toate statele membre ale Uniunii Europene, deşi în unele state, mai ales în Europa de Nord, aceste ideologii sunt mai dezvoltate. De exemplu, Norvegia nu a devenit membru al Uniunii Europene din cauza euroscepticismului răspândit, pe când Suedia, Danemarca şi Regatul Unit nu fac parte din zona euro. În Suedia şi Regatul Unit, mai puţin de 30% din cetăţeni cred că ţările lor au beneficiat din aderarea la UE. Dintre ţările care au aderat la Uniune în 2004, Republica Cehă este cea mai eurosceptică, deşi aceste ţări sunt, în general, mai puţin eurosceptice. În ţările sudice, mai ales Spania, Portugalia şi Grecia, şi în Republica Irlanda, euroscepticismul nu este atât de răspândit, considerând că aceste ţări au beneficiat cel mai mult de la aderarea lor la UE.“

Acest trend, chiar dacă a existat mereu, a explodat doar în ultimii ani, în urma scandalului din Uniunea Europeană referitor la migraţia refugiaţilor sirieni în U.E. Putem încadra acest eveniment în sfera politicii cu scop de a implementa globalizarea excesivă datorită faptului că pe lângă argumentul economic (cum că natalitatea ţărilor europene este prea mică şi nu poate susţine forţa de muncă), un alt scop secundar este şi eliminarea diferenţelor etnice, culturale şi naţionale prin multiculturalism forţat. Acest lucru a dat naştere etnonaţionalismului găsit şi în politica din Statele Unite, doar că sub altă formă.

„Susţinătorii dreptei radicale au de obicei concepţii excluzioniste asupra naţiunii, dar nu se identifică mereu în principal cu naţiunea. […] Deseori, dau mai multă importanţă regiunii sau comunităţii locale şi nu exprimă mândrie naţională. Probabil pentru că visează la o construcţie nostalgică a naţiunii. Exprimă mândrie pentru ce a fost în trecut naţiunea, nu pentru statutul din prezent al acesteia. De la ideologiile nativismului şi multi-pluralismului care spun că ideologia dreptei radicale se naşte din conservarea caracteristicilor unice a naţiunii şi protejarea de diferite ameninţări. […] Ameninţări care se referă la migraţie, Islam sau U.E. […] Pentru alegătorii dreptei radicale naţiunea este puternic definită în termeni de neam şi limbă.“

Aşadar, acest val etnonaţionalist nu este altceva decât răspunsul natural la nevoia umanităţii de conservare şi protecţie. Multiculturalismul fiind un agent extern, nenatural şi artificial, societatea reacţionează nascând anticorpi. Acest fenomen poate fi încadrat, de asemenea, drept un „fenomen Trump“, datorită faptului că ambele au acelasi inamic, forţa externă care atacă cultura şi naţiunea. În Europa îl regăsim într-o formă oarecum mistică, istorică, unde Europa creştină s-a apărat din Evul Mediu de invazia Islamului în Occident, iar, în Statele Unite, există prin refuzul culturii americane de a adopta, în principal, valori politice noi (socialism şi valori de stânga importate din Europa).

Liberalism clasic sau 1984 a lui George Orwell?

Foto: sursa Boston Literary District.

Suntem la o răscruce şi în plină confruntare a exceselor. Soluţia temporară acestei crize politice este regăsirea valorilor liberalismului clasic după care s-a construit civilizaţia vestică. Pe lângă faptul că acest model este cel mai eficient şi a adus cea mai mare bunăstare din istorie, nu există un sistem mai performant după care să funcţioneze o societate. Până când un alt sistem mai bun va apărea, nici socialismul, nici progresismul şi nici oricare altă ideologie nu va putea înlocui liberalismul clasic.

Dacă acest trend al progresismului excesiv va continua, societatea viitorului va funcţiona după exemplul pe care ni-l oferă George Orwell în 1984. Aspecte prezentate nuvelă sunt deja reale în prezent. Există deja termenul de „hate speech“ prin care orice opinie diferită poate fi cenzurată sau putem observa cum corporaţiile importante precum Amazon, Facebook sau Google se folosesc de datele personale ale utilizatorilor pentru a controla ce ne dorim, ce ne place şi ce aspiraţii avem. Cenzura şi încercarea de a controla liberul arbitru al fiinţei umane este contrar naturii umane, aşadar, aceste încercări nu vor duce decât la conflict şi instabilitate.

Scopul liberalilor clasici era „obţinerea libertăţii individuale în toate aspectele sale, care sunt legate unele de altele. În economie, taxele trebuiau reduse drastic, controalele şi reglementările eliminate, iar energia umană, spiritul întreprinzător şi pieţele eliberate pentru a crea şi produce prin schimburi care ar fi fost benefice pentru toţi şi pentru masele de consumatori. Antreprenorii ar fi devenit în sfârşit liberi să concureze, să dezvolte şi să creeze. Jugul controalelor urma să fie ridicat de pe umerii muncii, pământului şi capitalului. Libertatea personală şi cea civilă trebuiau garantate contra prelevărilor şi tiraniei regelui şi a acoliţilor săi. Religia, sursa de secole a războaielor sângeroase dintre secte pentru controlul statului, trebuia să fie eliberată de impunerile sau interferenţa statului, astfel încât toate religiile – sau non-religiile – să poată coexista în pace. Pacea era, de asemenea, crezul de politică externă a noilor liberali clasici; vechiul regim de mărire imperială a statului pentru putere şi avuţii trebuia înlocuit de o politică externă a păcii şi liberului schimb între toate naţiunile. Şi, pentru că războiul era perceput ca rezultat al armatelor şi forţelor navale permanente, al puterii militare în perpetuă căutare a expansiunii, aceste instituţii militare trebuiau să fie înlocuite de miliţii locale voluntare, de către cetăţeni-civili care şi-ar dori să lupte doar în apărarea propriilor gospodării şi vecinătăţi.“

Viitorul utopic dorit de mulţi tineri ai generaţiei mileniale nu este altceva decât produsul imaturităţii cu care aceştia ajung în viaţă. Probabil acest lucru se datorează şi comodităţii cu care suntem obişnuiţi. În trecut, generaţiile tinere intrau în viaţă oarecum cu o experienţă mult mai potrivită datorită faptului că necesitatea preluării responsabilităţii era mai timpurie. „Născută în perioada anilor '80 şi '90, generaţia milenialilor, cunoscută şi sub denumirea de generaţia Y, se distinge prin narcisism şi prin dezvoltarea unui puternic cult al propriei personalităţi, după cum arată o serie de studii.

Tinerii aflaţi la vârsta de 20 şi ceva de ani au dezvoltat o personalitate centrată pe narcisism de trei ori mai pronunţată decât cei de 65 de ani, a fost rezultatul obţinut în urma testelor realizate de Institutul Naţional american de Sănătate“, notează revista Time.

Mai mult, „generaţia Y pune mai mare accent pe bunuri materiale, imagine şi faimă, lăsând la coada intereselor concepte precum comunitatea sau mediul, arată un alt studiu american publicat în Journal of Personality and Social Psychology, notează publicaţia Macleans. Studiul a arătat că milenialii sunt extrem de preocupaţi de propia persoană şi mai puţin interesaţi să se implice în acţiuni caritabile, ori să îşi găsească un loc de muncă prin care să îi ajute pe ceilalţi. De asemenea, tinerii generaţiei Y au arătat un interes scăzut în ceea ce priveşte întreprinderea de acţiuni pentru protejarea naturii sau conservarea energiei, dar şi în ceea ce priveşte problemele sociale, guvernamentale sau chiar în legătură cu exercitarea dreptului la vot, susţinerea unei cauze politice ori participarea la demonstraţii şi boicoturi.“

Faptul că această generaţie este dezinteresată de politic şi neobişnuită cu responsabilitatea explică şi uşurinţa cu care aceştia sunt seduşi de ideologii extremiste sau utopice. Valorile liberalismului clasic par învechite şi plictisitoare, însă sunt ignorate rezultatele date de acest sistem, rezultate ce sunt considerate cele mai eficiente şi prospere. 1984 este deja parţial real, iar singura soluţie rămasă este recunoaşterea realului şi adevărului raţiunii şi libertăţii ieşite din trend.

*Dan Moroianu este student la Masterul de Studii de Securitate şi Analiza Informaţiilor al Universităţii din Bucureşti.