Edward Snowden, somat să „restituie documentele furate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Naţional al serviciilor americane de Informaţii (DNI) James Clapper i-a cerut miercuri lui Edward Snowden să restituie documentele „furate“, subliniind că dezvăluirile sale au cauzat „pagube profunde“ securităţii Statelor Unite, relatează postul BBC News, citat de Mediafax.

Clapper a apreciat că dezvăluirile fostului consultant al Agenţiei de supraveghere NSA au „depăşit cu mult preocupările declarate” ale acestuia cu privire la spionajul intern. Documentele aparţinând NSA pe care Snowden le-a oferit unor jurnalişti au relevat amploarea supravegherii operate de serviciile americane la nivel mondial.

„Snowden susţine că a învins şi şi-a încheiat misiunea”, a declarat DNI miercuri, într-o audiere în Comisia pentru Informaţii din cadrul Senatului. „Dacă este aşa, îl îndemn pe el şi pe complicii săi să faciliteze returnarea restului de documente furate care încă nu au fost dezvăluite, pentru a preveni producerea unor pagube suplimentare securităţii Statelor Unite”, a continuat Clapper, citat de agenţia Mediafax.

Directorul spionajului american nu aprecizat cine sunt aceşti „complici”. Potrivit unui purtător de cuvânt, citat de presă, acesta se referea „la oricine îl ajută pe Edward Snowden să aducă ameninţări suplimentare la adresa securităţii naţionale (americane), prin divulgarea neautorizată a documentelor legate de programele legale de colectare de informaţii”.

Fostul consultant NSA, refugiat în Rusia şi acuzat de spionaj de către autorităţile de Washington, a declarat recent că, în opinia sa, dezvăluirile au determinat o reacţie globală şi o dezbatere politică în Statele Unite cu privire la programele de spionaj.

Însă Clapper a subliniat miercuri că aceste dezvăluiri au afectat securitatea naţională a Statelor Unite şi au subminat cooperarea cu parteneri străini ai ţării.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri, într-un discurs susţinut în Bundestag, înaintea unei întâlniri cu secretarul de Stat american John Kerry, că spionajul american şi britanic „seamănă neîncredere” între aliaţi şi transmite un semnal greşit „miliardelor de persoane care trăiesc în ţări nedemocratice”.

Înainte de audiere, protestatari au cerut ca James Clapper să demisioneze pentru că „minte Congresul”. Şeful spionajului american a fost criticat extrem de dur după ce, anul trecut, a declarat într-o audiere în Congres că Statele Unite nu colectează date aparţinând unor milioane de americani, în pofida dezvăluirilor lui Snowden despre colectarea metadatelor telefonice.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite