Echipa de campanie a lui Barack Obama continuă să caute sponsori şi să strângă fonduri la o lună de la alegeri

Echipa de campanie a lui Barack Obama continuă să caute sponsori şi să strângă fonduri la o lună de la alegeri

Campania electorală a lui Obama solicită celor care o spijină să contribuie după completarea unui formular care favorizează planul de a mări impozitele celor mai bogaţi dintre americani.

În cadrul a ceea ce el a numit „ultima mea campanie electorală”, preşedintele american Barack Obama a marcat luna trecută un rezultat strâns, dar o victorie confortabilă în faţa contracandidatului republican Mitt Romney. Însă acest fapt nu înseamnă că persoanele din lista lui de e-mail nu vor mai fi contactate pentru a contribui cu bani pentru campanie.

Pentru a fi eficientă, campania electorală a lui Obama, «Obama pentru America», solicită celor care o spijină să contribuie după completarea unui formular care favorizează planul de a mări impozitele celor mai bogaţi dintre americani.

Vă mulţumim pentru că v-aţi împărtăşit povestea. Următorul capitol începe astăzi. Fiţi alături de preşedintele Obama pentru următorii patru ani”, se arată într-un formular de contribuţie. Suma care poate fi donată este sugerată a fi între 15 dolari şi 1.000 de dolari. Alături, o fotografie a preşedintelui american poartă textul „Fiţi alături de mine, lucraţi cu mine, să terminăm ceea ce am început.”

Nu este o surpriză faptul că proiectele lui Obama înaintează într-o formă sau alta. Jim Messina, managerul campaniei sale, a declarat deja în mod public că «Obama pentru America» va continua să se desfăşoare.

„Lucrul de care sunt sigur este că oamenii vor să se implice în susţinerea activităţii preşedintelui pentru următorii patru ani”, a declarat acesta după încheierea alegerilor în cadrul unei emisiuni difuzate de Politico. Cu toate acestea, campania de strângere de fonduri se va schimba, conform lui Messina.

„Sunt de părere că totul este posibil”, a explicat acesta. „Ceea ce este adevărat este că, aplicând legislaţia electorală americană, campania trebuie să se încheie. Nu putem primi fonduri pentru activităţi non-prezidenţiale. Aşa că trebuie să găsim o soluţie pentru ceea ce vom face în continuare. Aceasta este discuţia pe care o avem în momentul de faţă cu sponsorii noştri.” 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: