Echilibrul politic american

Despre situaţia alegerilor din SUA se scriu anual cărţi, articole, se realizează nenumărate talk-show-uri şi nenumărate persoane, mai mult sau mai puţin competente, îşi câştigă o pâine albă.

Practic, alegerile americane sunt un subiect foarte bun, deoarece există multe surse de documentare, iar interesul pe care îl suscită asigură şi audienţă pentru cei care analiează situaţia de acolo. În această ipoteză, şi unele „capete luminate” ale presei româneşti demonstrează în textele lor acele trăsături care au dus la falimentarea multor ziare, cum ar fi, doar spre exemplificare, tragerea de brăcinari cu primii-miniştri ai altor ţări, cu rezultate deosebite asupra percepţiei asupra statului român şi a intereselor sale.

Există două mari tendinţe de a prezenta situaţia alegerilor din SUA, iar acest an le subliniază şi mai mult: fie un articol care să demonstreze o temeinică documentare de pe internet, influenţată de o frecventă greşeală, legată de formularea iniţială a concluziei şi apoi căutarea ipotezelor care să o justifice, fie o abordare total ideologică şi partizană.

Prima situaţie ar trebui făcută independent, de către orice persoană interesată şi care are acces la internet, urmând doar preceptul juridic: „să fie ascultată şi cealaltă parte”. Astfel, cu calm şi obiectivitate, se pot identifica procedurile de vot şi cele mai importante idei din programele electorale ale candidaţilor. Cea de-a doua se face iarăşi de oricine, numai că înţelesul acestei documentări şi abordări partizane este unul personal.

Consider totuşi că mai importante sunt cele câteva aspecte cheie care sunt trecute cu vederea de prea mulţi. Este adevărat că aşteptările cetăţenilor americani sunt legate în mod fundamental de politica internă şi mai puţin de situaţia geopolitică globală, totuşi nu putem realiza o analiză completă a acestor alegeri fără să conectăm unele tendinţe de ceea ce se întâmplă în alte state.

Înainte de trasarea liniilor geopolitice, trebuie să relevă că fundamental a fost în această campanie electorală echilibrul dintre tendinţele de vot. Dacă în ultimii 40 de ani a fost destul de clar pentru profesionişti cine va câştiga, situaţia din 2000 fiind o excepţie, acest an aduce din nou pe scenă echilibrul, dar cu o particularitate care complică ecuaţia votului: penetrarea covârşitoare a internetului.

Astfel, echilibrul percepţiilor, măsurat de diferitele sondaje, este supus acum unui continuu bombardament al partizanilor celor două tabere; dacă în 2008 niciun candidat republican nu ar fi putut câştiga, indiferent cum s-ar fi numit şi ce sprijin legal ar fi avut, acum situaţia este mult diferită.

Sute de vehicule de presă subliniază acest echilibru, care a ajuns să divind destul de mult societatea americană – pe alte continente, însă, actual lider conduce. Se discută în termeni de „doar 10 state indecise”, „doar Ohio mai are de ales”, „ambii candidaţi se bazează pe 245 de voturi ale marilor electori” etc.

Or, această imagine este cu consecinţe deosebite pentru viitor: nici una dintre persoanele care va conduce executivul american nu va avea mâinile prea libere în viitor, deoarece societatea şi Congresul pot crea probleme majore în implementarea planurilor lor. Echilibrul instalat în societate nu oferă prea multe şanse lui Obama, în caz că va câştiga, să impună pe mai departe tendinţe de forţă în direcţia politico-economică dorită. Astfel, îi va fi greu să producă schimbări la Curtea Supremă – locul unde se realizează sinteza tendinţelor majore ale ţării – dar şi în alte locuri, deoarece acest tablou este perceput de toţi actorii politici şi economici importanţi.

Totuşi, este evident că de această situaţie nu este neapărat o dovadă a capacităţii republicanilor de a mobiliza societatea, cât mai degrabă pierderea înregistrată direct de actualul preşedinte.  Pe fond, acesta a câştigat clar alegerile, dar rezultatele sale economice nu au fost strălucite.

Astfel, doar datoria publică a explodat în timpul său, în contextul în care armata SUA nu a fost angrenată în niciun alt nou război, ci a reuşit o retragere ordonată din Irak, ceea ce ar trebui, în mod normal, să reducă cheltuielile. Numai că realitatea cifrelor este foarte dură: de la 10,1 mii de miliarde dolari în 2008, la preluarea mandatului, s-a ajuns acum la mai mult de 16,2 mii de miliarde datorie publică.

Este, fără îndoială, un mare eşec. De fapt, guvernele astăzi au doar trei lupte de dus: pentru resurse, pentru reducerea datoriei publice şi pentru locurile de muncă. 

Totuşi, Ronald Reagan avea dreptate: cea mai bună protecţie socială este un loc de muncă.

Reverberaţiile acestui echilibru se văd deja în multe direcţii – sub aspectul relaţiilor internaţionale. Totuşi, este clar pentru fiecare stat că ora foarte exactă se dă la Washington. De aceea, tendinţa indusă de Obama, de promovarea a generaţiei +40 de ani în vârful sferei politicii, continuată în Marea Britanie, dar şi în alte state, va cunoaşte un recul în situaţia în care actualul preşedinte nu va continua.

Trebuie să notăm că multor state europene le este mai uşor să îşi desfăşoare acţiunile politico-economice cu o administraţie a democraţilor, şi asta poate însemna un anumit sprijin din partea diasporelor acestor state pentru Obama. Este din nou adevărat că demografia este în sprijinul lui Obama – aspect care se vede mai ales la tehnicile de campanie utilizate de cei doi candidaţi, unde diversitatea rasială este mai frecventă în fotografiile-simbol ale actualului preşedinte.

Cu toate acestea, cetăţeanul american va vota, şi echilibrul se poate menţine şi aici. Chiar dacă cineva va câştiga, balanţa este acum prea fină pentru a putea fi înclinată decisiv după alegeri într-o direcţie majoră, în lipsa unui război major într-un stat important, din punct de vedere al intereselor SUA.

O uşoară notă de dispreţ trebuie introdusă în text, referitor la aşa-zişii „tineri lideri în ascensiune” ai României. Memoriile unui important lider politic al statului Israel subliniau cu amărăciune – într-un anumit fel, că nu trebuie niciodată să îl minţi pe preşedintele SUA, când eşti dintr-o ţară lipsită de prea mare influenţă.

Aşa că nu putem decât să îi urăm unuia dintre ei să nu creadă că va convinge pe cineva în exterior, după ce Financial Times ţi-a pus etichetă negativă. Pentru altul, doar un mic control i-ar dezvălui ceea ce ambasadele străine au transmis de mult timp: nu Departamentul de Stat este cea mai mare ameninţare pentru el, ci instituţiile care au o cruce roşie drept emblemă. Iar pentru ultimul, a avea formaţie academică nu înseamnă câştig, ci eficacitatea în economie.

Pentru că viitorul aparţine unei singure categorii de politicieni: cei care pot realiza multe obiective economice – şi numai economice – cu cheltuieli minime. Dacă nu puteţi să faceţi asta, nu mai încercaţi să intraţi în politică, ne-am pierde timpul înjurându-vă şi pe voi. Iar cuvintele urâte sunt păcate în faţa lui Dumnezeu. Or, datoriile noastre faţă de politicieni sunt 0, deşi mereu se ambiţionează să ne ceară socoteală că nu îi credem; faţă de Providenţă însă, vom fi mereu datori.