După retragerea din Afganistan, urmează momentul adevărului? Biden vrea desecretizarea tuturor documentelor despre atentatele din 11 Septembrie

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
11 septembrie

Există secrete murdare în documentele respective, aşa spun fără ezitare nenumăratele teorii ale conspiraţiei care vorbesc despre încercarea guvernului american de a proteja cu orice preţ datele care ar dovedi o incontestabilă implicare criminală a saudiţilor în conceperea, pregătirea şi finanţarea celor care au atacat pe 11 Septembrie.

Conspiraţia s-a montat dintr-un motiv evident şi foarte simplu: a fost, este şi poate va mai fi nevoie de aliatul saudit, de familia regală, absolvită de orice păcate lumeşti atât timp cât timp ţara este, alături de Israel, cel mai important aliat rămas în spaţiul Orientului Apropiat, baza de la care urma să crească proiectul Noului Orient Apropiat. Asta înainte ca proiectul să treacă în zona arhivelor, foarte posibil pentru totdeauna, îngropând odată cu el vieţile soldaţilor sacrificaţi în diversele faze ale Războiului împotriva terorii care se termină acum aşa cum vedeţi. 

Acesta este contextul care potenţează din ce în ce mai multe demersuri puţin spus surprinzătoare şi care, în urmă cu câteva luni, chiar dacă erau de mult timp dorite, păreau într-atât de imposibil de realizat încât cam toată lumea renunţase pe principiul, verificat în practică de atât de multe ori, că "interesele politicului bat de departe interesele muritorilor de rând". Mai ales că, sper că vă amintiţi acest lucru, nu a răspuns nimeni pentru marile minciuni care au dus la mobilizarea comunităţii internaţionale împotriva Irakului, chiar Tony Blair cerându-şi public scuze pentru deciziile sale luate pe baze unor evaluări greşite ale serviciilor de informaţii britanice privind existenţa în Irak a unor uzine de fabricaţie a armelor de distrugere în masă, precum şi locaţiile unde se presupunea că ar fi fost depozitate, nedescoperite niciodată de trupele armadei de ocupaţie. 

Iată de ce decizia de ieri anunţată de FBI vine ca o gură de aer proaspăt deoarece autorităţile americane spun la modul cel mai oficial că se angajează să revadă din nou totalitatea documentelor pe care s-a bazat ancheta privind atacul din 11 Septembrie 2011, decizând care dintre ele ar putea fi declasificate. 

Într-un document transmis ieri Tribunalului din New York, cei din FBI afirmă că au decis "să reanalizeze" prerogativa atât de des invocată în trecut de această instituţie şi care i-a permis să nu divulge unele documente pe care le-a considerat a fi extrem de sensibile, evident legate de securitatea naţională, "pentru a identifica acele informaţii suplimentare care pot fi prezentate public". În plus, poliţia federală adaugă că "va face publice informaţiile respective cât mai repede posibil"  

Poziţia lui Biden, poate şi decizia FBI, au primit poate un impus decisiv deoarece a fost dat publicităţii un mesaj semnat de 1800 de americani care se opun participării lui Biden la ceremoniile comemorative din septembrie (la New York şi Shanksville, Pennsylvania) în cazul în care nu se va ţine de promisiunea sa solemnă de campanie de a declasifica absolut tot ceea ce înseamnă dovezi legate de atentate deţinute de guvernul federal. Un asemenea boicot nu numai că ar fi o lovitură politică din care tabăra democrată s-ar putea ridica cu greu, dar ar fi un eveniment cu consecinţe atât pentru Biden, cât şi pentru credibilitatea SUA pe plan internaţional.  

ULTIMATUMUL 

"Nu putem, cu bună-credinţă şi cu veneraţie pentru cei dispăruţi, îmbolnăviţi, răniţi, să salutăm sosirea Preşedintelui Biden pe pământul nostru sfinţit atâta timp cât nu-şi onorează angajamentul...De la formularea concluziilor din 2004 Comisiei pentru evenimentele 9/11 au apărut multe dovezi care-i implică pe saudiţi în sprijinirea atacurilor...În perioada a multe Administraţii, Departamentul Justiţiei şi FBI au ţinut aceste informaţii secrete şi au împiedicat poporul american să afle întreg adevărul privind atacurile din 11 Septembrie."

Scrisoarea, absolut impresionantă şi cu mare impact inclusiv pe plan internaţional, apare într-un moment dintre cele mai sensibile, combinaţie între retragerea dezastruoasă din Afganistan şi comemorarea solemnă a 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie, cel invocate ca bază morală pentru justificare invocării art.4 la NATO şi formarea Coaliţiei mondiale împotriva terorii.  

Şi tocmai acum, în acest moment care trebuia să fie solemn şi să aducă din nou pe toţi americanii împreună, solidari cu Preşedintele şi Comandantul Suprem, vine acest ultimatum la adresa lui Biden.

Demers în forţă motivat de apariţia în mai 2020 a unei probe din cele ţinute drept strict confidenţiale de FBI: este vorba despre un document în care se dezvăluie identitatea unui oficial saudit, Mussaed Ahmal al-Jarrah din ambasada acestei ţări din Washington în perioada 1999-200 despre care se crede că ar fi fost activ implicat în sprijinirea teroriştilor. Dar, cel puţin până acum, totul rămâne la stadiu de supoziţii, căci autorităţile invocaseră secretul de stat şi Aministraţia Trump a refuzat orice demers ulterior. Lucru extrem de straniu, 15 dintre cei 19 atacatori din 11 Septembrie (puteţi accesa aici toate documentele disponibili pe această temă) erau saudiţi şi, conform celebrului Raport 9/11 a conchis că "Arabia Saudită constituie un aliat problematic".  

Aşa cum am promis în timpul campaniei, administraţia mea se angajează să asigure cel mai înalt grad legal de transparenţă şi să respecte regulile riguroase decise (în timpul preşedinţiei Obama) privind respectarea secretului de stat.Joe Biden, Preşedintele SUA 

Dar îşi va asuma cineva declasificarea tuturor documentelor, tuturor transcrierilor şi interceptărilor în posesia FBI, CIA, ajunse apoi pe diverse căi la NSA? Foarte greu de spus.  

Nu uitaţi că Arabia Saudită este, împreună cu Israelul, primul aliat politic şi militar al SUA în Orientul Mijlociu şi că este primul client în ordinea mărimii pentru extrem de influentul complex militaro-industrial american. Comenzile venite din Arabia Saudită reprezintă 24% din exportul total de arme operat de Statele Unite.  

Deocamdată însă, tot ce avem ca poziţie oficială este pasajul destul de puţin explicit din Raport şi care a generat multe interpretări neplăcute:  

"Membrii Comisiei nu au găsit niciun fel de dovadă că guvernul saudit ca instituţie sau oficiali membri ai guvernului saudit au sprijinit sau sprijină intenţionat al Qaeda; cu toate acestea, lipsa de atenţie la problematică şi eşecul de a efectua o supervizare a instituţiilor a creat condiţiile în care o asemenea activitate s-a dezvoltat."

Pe de altă parte, avem - şi rămâne pentru istorie - stupefianta declaraţie pentru Le Figaro făcută de senatorul republican Bob Graham, preşedintele Comisiei din Senatul american care a supervizat raportul în cauză: 

"Raportul demonstrează participarea directă a guvernului saudit în finanţarea operaţiunii 11 Septembrie. Ştim că cel puţin dintre atacatorii kamikaze au primit sprijin financiar din partea mai multor entităţi saudite, inclusiv din partea guvernului. Nu este clar dacă şi ceilalţi (terorişti, n.n) au fost susţinuţi de Arabia Saudită, această informaţie a fost ascunsă publicului... Ni se spune că asta este din motive de securitate naţională, dar este exact invers... Saudiţii ştiu ce-au făcut şi mai ştiu şi că noi ştim. Adevărata întrebare ţine de modul în care interpetează răspunsul nostru. În ce mă priveşte, noi am demonstrat că orice-ar face ei va exista imunitate. În consecinţă, au continuat să susţină Al Qaeda, mai nou prin sprijinul economic şi ideologic adus Statului Islamic. Refuzul de a privi adevărul în faţă a creat noul val de extremism..."   

În acest sens, orice desecretizare de documente este esenţială şi va influenţa multe pârghii din echilibrul de putere din SUA şi nu numai. Cred că ne-am mai apropia semnificativ de înţelegerea adevărului asupra unui război declanşat în numele dreptăţii imanente şi care s-ar putea dovedi cumplit de asemănător cu ce-a fost în Irak.  

Dar vom afla totuşi ce scrie în rapoartele secrete sau, din nou, totul nu este decât apă de ploaie? Nu cred, dar să aşteptăm, căci poate tocmai pentru a pregăti terenul, Biden a decis să aducă mai repede acasă trupele americane, astfel încât cu ocazia aniversării a 20 de ani de la atacuri măcar să poată spune că a încheiat coşmarul de două decenii al Americii.  

P.S. Pentru a vă oferi câteva piese esenţiale suplimentare, iată faimoasele 28 de pagini din Raportul 2002 care au stat strict secrete până la declasificare de către Obama. Aveţi aici totul în format PDF, dar şi o transcriere care face lectura mai uşoară, aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite