Motivul: modificarea unei legi din 1948, cunoscută sub numele de Smith-Mundt Act, care restricţiona (mai precis interzicea) distribuirea pe teritoriul american a oricărui material propagandistic finanţat de guvernul american şi destinat mijloacelor mass-media din blocul comunist, URSS şi, ulterior, pentru Orientul Mijlociu, Somalia, şi multe alte destinaţii. 

Practic, cele mai cunoscute mijloace a programelor finanţate de stat în scopul combaterii elementelor anti-americane sau a fenomenului terorist au fost Vocea Americii şi Radio Europa Liberă, produse prin intermediul serviciul guvernamental de radiodifuziune. Modificările au fost trimise Congresului american în 2012, dar au fost discret promulgate pe data de 2 iulie 2013. Programele finanţate de autorităţile guvernamentale vor putea fi de acum vizionate/ascultate/citite şi pe teritoriul Statelor Unite.

Michael Hastings, un reputat jurnalist al revistei Newsweek, fost corespondent de război în Irak şi Afganistan, a dezvăluit anul trecut intenţia autorităţilor de ridica interdicţia de difuzare a programelor propagandistice în America, acuzând eliminarea legii „anti-propagandă“ (aşa cum a fost numit Smith-Mundt Act timp de 65 de ani). Hastings a decedat în luna iunie, într-un accident de maşină, undeva în California. Conducea cu viteză Mercedesul C Klasse Coupe pe care îl deţinea, când a pierdut controlul maşinii şi s-a izbit într-un copac. Apropiaţii săi au publicat un email din ziua precedentă tragediei în care Hastings, în vârstă de numai 33 de ani, le spunea că este investigat de FBI şi că pregăteşte un material foarte important.

În 1987, Foreign Relations Authorization Act a venit în sprijinul legii Smith-Mundt, pentru „a proteja audienţa americană (de pe teritoriul SUA) de campaniile de dezinformare ale propriului guvern“. Mai mult, senatorul Edward Zorinsky care a promovat acest act legislativ argumenta că „propaganda de acest gen trebuie ţinută departe de publicul american, pentru a exista o diferenţă faţă de Uniunea Sovietică unde propaganda internă este principala activitate a guvernului“.

Bineînţeles, ne aflam în plin Război Rece, iar conceptele de bine şi rău erau atât de radical împărţite între vest şi est, între lumea „liberă“ şi Cortina de Fier, încât cuvântul propagandă în sensul său peiorativ nu putea fi asociat decât dictaturilor comuniste. Ceea ce făcea America peste graniţe era perfect justificabil şi acceptabil pentru cetăţeanul de rând. Mai mult decât atât, admirabilă putea fi catalogată şi legea care ţinea departe de teritoriul american şi a sa populaţie orice program finanţat de stat cu scopul de eliberare a popoarelor aflate sub jugul comunist.

Totuşi, dacă ne gândim mai bine, de ce oare ar fi fost nevoie de o interdicţie atât de categorică asupra programelor realizate de statul american pentru „export“? În fond, oficial se făcea o propagandă pro-democraţie, pentru libertatea de exprimare, anti-comunistă, prin urmare este greu de înţeles şi ridică întrebări la care nimeni nu pare a fi dispus să reflecteze.

Presa americană este concentrată exclusiv pe posibilitatea – lansată de regretatul Hastings- ca prin această reformare a legii, autorităţile guvernamentale să finanţeze o propagandă directă asupra cetăţenilor americani, în special vizând chestiuni legate de Apărare şi Securitate (potrivit încadrării legii).

Desigur, acest lucru este perfect plauzibil în societatea de astăzi, şi este mai puţin scandalos decât pare la prima vedere, strict datorită faptului că azi, spre deosebire de acum 60 de ani, avem o vastă reţea cu mijloace de informare...rămâne deci, la aprecirea noastră, să ne culegem informaţiile.

Probabil, că ultimele luni au dezvăluit – dacă mai era necesar pentru unii - că SUA, sau mai precis aparatul de stat american, nu este o utopie democratică. Este, ca şi celălalte 200 de state din lume, într-o permanentă luptă pentru putere, control şi dominaţie, atât în interiorul graniţelor sale, cât şi în afara lor. Altceva este însă mai deranjant decât interceptările, propaganda sau Patriot Act: şi anume, ipocrizia.