Dreptul constituţional la avort, eliminat de Curtea Supremă a SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Curtea Supremă a Statelor Unite a revocat vineri - într-o răzgândire istroică - cu votul unei majorităţi a judecătorilor conservatori, hotărârea ”Roe v. Wade” din 1973, care garanta de aproape o jumătate de secol dreptul americancelor de a avorta, care nu a fost acceptat niciodată de către dreapta religioasă, relatează AFP.

Această hotărâre nu face întreruperea sarcinii ilegală, însă aruncă Statele Unite în situaţia în care se aflau înaintea acestei hotărâri emblematice ”Roe v. Wade”, când fecare stat era liber să autorizeze sau nu avortul.

Jumătate dintre state - mai ales în Sudul şi centrul mai conservatoare şi religioase - ar putea să interzică avortul în scurt timp. Treisprezece state federale au adoptat deja aşa-numitele legi declanşatoare, care vor interzice automat avortul în urma deciziei Curţii Supreme. 

”Constituţia nu face nicio referire la avort, iar niciunul dintre articolele acesteia nu apără în mod implicit acest drept”, scrie judecătorul Samuel Alito în numele majorităţii conservatoare a magistraţilor. Hotărârea Roe v. Wade ”era total nefondată încă de la început” şi ”trebuie să fie anulată”.

”A venit vremea predării problemei avortului reprezentanţilor aleşi ai poporului” în parlamentele locale, scrie el.

Această formulare este apropiată celei dintr-o versiune a unui proiect care a fost divulgat, fără precedent, în mai, proocând manifestaţii importante în toată ţara şi un val de indignare pe eşicherul stâng.

Hotărârea Curţii Supreme de a revoca dreptul la avort al americancelor aruncă Statele Unite cu 150 de ani înapoi, deplânge vineri preşedintele democrat Joe Biden într-un discurs la Casa Albă, în care îndeamnă ambele tabere la manifestaţii ”paşnice” şi dă asigurări că ”asta nu s-a terminat”.

Procurorul general al statului New York, Letitia James, a promis că New York „va fi întotdeauna un refugiu sigur pentru oricine doreşte să facă un avort".

„Decizia Curţii Supreme este unul dintre cele mai întunecate momente din istoria acestei naţiuni. Fiecare persoană din această naţiune merită dreptul de a lua propriile decizii cu privire la corpul ei”, a mai scris Letitia James pe Twitter.

Pe de altă parte, procurorul general al Texasului, Ken Paxton, a anunţat, că de acum avortul este ilegal şi că birourile agenţiei sale la nivelul întregului stat vor fi închise  „în onoarea celor aproape 70 de milioane de copii nenăscuţi ucişi în pântecele mamelor începând din 1973”.

BILANŢUL LUI TRUMP

Hotărârea - publicată vineri - ”este una dintre cele mai importante din istoria Curţii Supreme, de când a fost înfiinţată, în 1790”, apreciază profesorul de drept al sănătăţii Lawrence Gostin.

”Ea a schimbat deja jurisprudenţa, însă, pentru a instaura sau restaura un drept, dar niciodată pentru a-l desfiinţa”, declară el AFP.

Hotărârea este contrară curentului unei tendinţe internaţionale de a liberaliza întreruperea voită a sarcinii şi unor progrese în ţări în care influenţa Bisericii catlice este puternică, de exemplu în Irlanda, Argentina, Mexic sau Columbia.

Ea încununează 50 de ani de luptă metodică purtată de către dreapta religioasă, în ochii căreia reprezintă o enormă victorie, dar nu şi sfârşitul bătăliei.

Această mişcare urmează să continue să se mobilizeze pentru a face un număr maximum de state să treacă în tabăra sa sau pentru a încerca să obţină o interzicere a avortului la nivel federal.

Ea se înscrie în bilanţul fostului preşedinte republican Donald Trump care, în mandatul său, a remaniat în mod profund Curtea Supremă, în care a numit trei magistraţiconservatori, şi anume pe Neil Gorsuch, Brett Kavanaugh şi Amy Coney Barret, semnatari ai acestei hotărâri.

În mod concret, hotărârea vizează o lege din Mississippi care se limita să reducă termenul legal al avortului.

Încă de la o audiere din decembrie, mai mulţi judecători au sugerat că intenţionau să profite de această ocazie pentru a revizui în mod fundamental jurisprudenţa Curţii.

Cei trei magistraţi progresişti s-au disociat de majoritatea care, consideră ei, ”pune în pericol alte drepturi la viaţă privată, ca cel al contracepţiei şi căsătoriile între persoane de acelaşi sex” şi ”subminează legitimitatea Curţii”.

LEGI ”ZOMBI”

Potrivit Institutului Guttmacher, un centru de cercetare care militează în favoarea accesului la contracepţie şi avort în lume, 13 state dispun de legi numite ”zombi” sau ”trăgaci” care interzic avortul.

Ele au fost redactate pentru a intra în vigoare aproape automat în cazul unei răsturnări la Curtea Supremă.

”În zilele, săptămânile şi lunile următoare, urmează să vedem clinici închise” în aceste state, unele foarte populate, ca Texasul sau Louisiana, anticipează Lawrence Gostin.

Alte aproximativ 12 state urmează să impună interziceri complete sau parţiale ale avortului.

Într-o parte a ţării, femeile care doresc să avorteze, vor fi astfel nevoite să-şi continue sarcina, să se descurce în mod clandestin prin procurarea unor pilule de avort pe Internet sau să se ducă în alte state,în care întreruperile vote de sarcină rămân legale.

Aceste state, cel mai adesea democrate, care anticipează un aflux, au luat măsuri pentru a facilita accesul la avort pe teritoriul lor, iar clinici au început să-şi ajusteze resursele de personal şi echipament.

Însă călătoria este scumpă, iar hotărea Curţii Supreme le va penaliza şi mai mult pe femeile sărace sau care cresc singure copii - suprareprezentate în minorităţile afroamericană, hispanică, subliniază apărătorii dreptului la avort.

Te-ar putea interesa şi:

Primul stat american care interzice avortul, după ce Curtea Supremă a revocat dreptul la avort

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite