Donald Trump a vorbit la telefon cu Vladimir Putin: „Aştept cu nerăbdare o relaţie puternică şi de durată cu Rusia şi poporul său“

Donald Trump a vorbit la telefon cu Vladimir Putin: „Aştept cu nerăbdare o relaţie puternică şi de durată cu Rusia şi poporul său“

Graffiti Donald Trump si Vladimir Putin in Vilnius FOTO AP

Preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump au purtat o conversaţie telefonică în cadrul căreia au stabilit că vor lucra pentru o „cooperare constructivă“, inclusiv cu privire la combaterea terorismului, a anunţat luni Kremlinul, potrivit Reuters.

În primul lor apel telefonic după ce Trump a câştigat alegerile din 8 noiembrie, cei doi au fost de acord să "canalizeze" relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii şi să "combine eforturile de combatere a terorismului internaţional şi a extremismului".

"Importanţa creării unei baze solide pentru relaţiile bilaterale a fost subliniată, în special prin dezvoltarea componentei comercial-economice", a precizat Kremlinul în declaraţia sa.

Aceasta a adăugat că ţările ar trebui să "revină la cooperarea pragmatică, reciproc avantajoasă, care ar aborda interesele ambelor ţări, precum şi stabilitatea şi siguranţa în întreaga lume".

Echipa lui Trump a emis o declaraţie spunând că Putin l-a sunat pe Trump pentru a-i transmite felicitări. Potrivit declaraţiei, Trump i-a spus lui Putin că ”aşteaptă cu nerăbdare o relaţie puternică şi de durată cu Rusia şi poporul său”.

Cei doi vor menţine contactul prin telefon şi vor încerca să se întâlnească în persoană, se menţionează în declaraţie.

Trump îl va înlocui pe preşedintele Barack Obama pe 20 ianuarie. Relaţiile lui Obama cu Putin au devenit tensionate din cauza unor probleme care includ Siria şi Ucraina.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: