Donald Trump trece de la acuzaţii la ameninţări împotriva Twitter

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Donald Trump a ameninţat miercuri cu reglementarea sau închiderea reţelelor de socializare, după ce Twitter a semnalat cu o zi înainte că două dintre mesajele preşedintelui american sunt „înşelătoare”, relatează AFP.

„Republicanii au sentimentul că platformele reţelelor de socializare cenzurează total vocile conservatoare. Noi le vom reglementa sever sau le vom închide, pentru a nu permite ca un asemenea lucru să se repete”, a scris Trump pe Twitter.

Anterior, liderul de la Casa Albă a acuzat Twitter de „amestec” în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, programate să aibă loc pe 3 noiembrie.

Marţi, Twitter a pus menţiunea „verificaţi faptele” la două mesaje în care Trump susţinea că votul prin corespondenţă este „fraudulos”.

„Aceste mesaje conţin informaţii care pot induce în eroare cu privire la procesul de vot şi au fost semnalate pentru a oferi un context suplimentar despre votul prin corespondenţă. Decizia a fost luată în acord cu abordarea pe care am prezentat-o mai devreme în cursul lunii”, a explicat un purtător de cuvânt al platformei de microblogging Twitter.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite