Donald Trump şi-a făcut una din ultimele îndatoriri ceremoniale la Casa Albă: A „graţiat complet” un curcan cu prilejul Zilei Recunoştinţei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump participând alături de soţia sa Melania la ultima ceremonie de graţiere de curcani din actualul său mandat FOTO EPA-EFE
Donald Trump participând alături de soţia sa Melania la ultima ceremonie de graţiere de curcani din actualul său mandat FOTO EPA-EFE

Preşedintele american în exerciţiu Donald Trump l-a graţiat pe curcanul „Corn” („Porumb”) de Ziua Recunoştinţei, o sărbătoare marcată anul acesta de pandemia de COVID-19, relatează AFP.

„Thanksgiving este o zi specială pentru curcani, dar nu o zi foarte bună pentru majoritatea, când ne gândim”, a comentat miliardarul republican, prezidând ultima oară în mandatul său această cutumă cu ocazia acestei sărbători în familie, pentru mulţi mai importantă decât Crăciunul, care se reunesc la masă, în jurul unui curcan umplut.

Anul acesta autorităţile sanitare i-au îndemnat pe americani să rămână acasă, în contextul în care cazurile de COVID-19 „explodează” din nou într-o ţară în care pandemia a ucis aproape 290.000 de oameni.

Guvernul Trump îşi pune speranţa în mai multe vaccinuri, care ar putea fiautorizate rapid, în vederea lansării unui campanii masive de vaccinare.

„Suntem recunoscători pentru vaccinurile şi terapiile care vor pune în curând capăt pandemiei”, a declarat Trump, după ce a mulţumit personalului medical, lucrătorilor sociali şi oamenilor de ştiinţă.

„Este un sentiment extraordinar să ştim că ele (vaccinurile) vin şi că vor sosi probabil începând de săptămâna viitoare sau puţin după aceea”, a adăugat el, după care l-a „graţiat complet” pe „Corn” în grădina Casei Albe.

Curcanul a fost graţiat în urma unui vot pe Twitter.

Însă celălalt candidat la graţiere, „Cob” („Ştiulete”), va fi şi el graţiat, potrivit tradiţiei.

Crescuţi într-o fermă la Walcott, în Iowa, „Corn” şi „Cob” urmează să fie încredinţaţi Universităţii de Stat din Iowa, unde vor trăi o viaţă „foarte lungă, fericită şi memorabilă”, a subliniat Trump.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite