Donald Trump promite că se va implica în negocieri pentru a scădea costul zidului de la granţia cu Mexicul INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a promis sâmbătă că va lua măsuri pentru a reduce „considerabil“ costul zidului pe care vrea să-l ridice la frontiera cu Mexicul, transmite AFP, adăugând că estimările arată că o astfel de construcţie ar costa câteva zeci de miliarde de dolari.

„Nu m-am implicat încă în proiectare sau în negocieri.  Atunci când o voi face, preţul va scădea considerabil, la fel cum s-a întâmplat cu avionul de luptă F-35 sau cu programul Air Force One“, a scris Donald Trump pe reţeua Twitter.

Reacţia şefului Casei Albe vine ca urmare a unor estimări făcute recent de experţi. Potrivit acestora, costul zidului ar putea depăşi 20 de miliarde de dolari.

În timpul campaniei electorale, Donald Trump estimase că o astfel de construcţie va costa între 8 şi 12 miliarde de dolari.

Luna trecută, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan, a vorbit despre suma de 15 miliarde de dolari.

Publicaţia „MIT Technology Review“ a estimat într-un articol, apărut în luna octombrie, că factura va fi ceva mai piperată - până la 40 de miliarde de dolari.

La numai cinci zile după ce a fost învestit în funcţia de preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump a semnat ordinul executiv privind construcţia acestui zid. Şeful Casei Albe a afirmat în repetate rânduri că Mexicul va rambursa cheltuielile, însă Mexicul a refuzat în mod categoric.

image
SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite