Donald Trump neagă implicarea sa în investigaţiile care îl vizează pe fiul preşedintelui-ales Joe Biden

Donald Trump neagă implicarea sa în investigaţiile care îl vizează pe fiul preşedintelui-ales Joe Biden

Foto: EPA-EFE

Preşedintele Statelor Unite a declarat în această după-amiază că nu există nicio implicare a sa în investigaţia aflată în derulare asupra lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden.

Ştiri pe aceeaşi temă

Declaraţia preşedintelui în funcţie vine în contextul în care Hunter Biden, fiul preşedintelui-ales, spunea săptămâna trecută că activităţile sale fiscale sunt urmărite în cadrul unei investigaţii federale.

„Nu am nicio implicare în potenţiala inculpare a lui Hunter Biden sau a familiei Biden. Sunt doar alte ştiri false. De fapt, mi se pare foarte trist să asist la aşa ceva" este mesajul postat de Trump pe Twitter.

Surse ale Reuters, citate de Digi24, spun că Trump doreşte ca Departamentul de Justiţiei să desemneze un procuror special care să acheteze afacerile fiului lui Joe Biden. Jeffrey Rosen, procurorul general interimar, nu a comentat miercuri aceste informaţii, însă se ştie că numirea unui procuror special ar îngreuna procedura de anulare a investigaţiei de viitorul procuror general al Statelor Unite, care va fi numit de administraţia lui Biden.

Hunter Biden a fost criticat în repetate rânduri pe durata campaniei electorale de către Donald Trump, care l-a acuzat că ar profita de conexiunile sale politice. Aceştia au spus că fiul preşedintelui-ales a fost implicat în acte de corupţie în perioada în care se afla în Ucraina şi tatăl său era vicepreşedintele SUA.

Ancheta federală aflată în desfăşurare, în care sunt vizate activităţile lui Hunter Biden, este coordonată de Biroul procurorului statului Delaware, însă cei de la Wall Street Journal spun că ar mai exista o altă anchetă, lansată de procurorii din Manhattan.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările