Există pariuri pe care, de fapt, n-ai vrea să le câştigi. După un an în care am străbătut Statele Unite ca reporter, în timpul campaniei electorale pentru şefia Casei Albe, prognozele mele dinaintea alegerilor din SUA se deosebeau clar de opinia predominantă. La vremea aceea îmi era limpede că Donald Trump are şanse bune să ajungă la Casa Albă. Şi a făcut-o. Iar eu am câştigat o sticlă de Bourbon.

Prieten şi duşman

Doi ani mai târziu, au loc din nou alegeri în Statele Unite. Nu este, ce-i drept, ales un nou preşedinte, ci sunt nominalizaţi deputaţii regionali pentru cele două camere ale Congresului. Însă în America lui Donald Trump nu există nimic pe scena politică, fără a avea o legătură cu persoana sa. S-a implicat masiv în campania electorală, iar în ultimele săptămâni a lucrat şi mai intens la agenda sa – agenda care împarte lumea în prieteni şi duşmani. De pildă mobilizând la graniţa cu Mexicul mai mulţi soldaţi decât sunt staţionaţi în Irak.

Astfel, Trump le face viaţa uşoară adversarilor săi. Stilul său agresiv, tiranic, exagerările şi minciunile sale provoacă, iar ţintele atacate nu întârzie să-i dea replica. Toate acestea îl menţin pe el în centrul atenţiei şi îi împiedică pe democraţi să se concentreze asupra lor înşişi şi asupra reformării partidului, în ce priveşte programul şi liderii săi politici. În timp ce se inflamează din cauza fiecărui mesaj lansat de Trump pe Twitter, democraţii pierd ocazia de a-şi forma un candidat care, cu carismă şi un program electoral potrivit, să-l poată împiedica pe Trump, în doi ani de zile, să mai obţină încă un mandat.

Este extrem de periculos într-un sistem bipartinic, care polarizează din start, un sistem în care nimeni nu e dependent de alianţe ce obligă, într-o oarecare măsură, la compromisuri. Este dăunător pentru democraţi ca taberele să fie atât de scindate încât nici nu mai ascultă una ce zice cealaltă. Şi uneori recunosc că tabăra adversă ar putea avea dreptate.

Fără dispute pentru un argument mai bun

Dar cea mai mare problemă pe care Trump i-o lasă moştenire ţării sale este distrugerea capacităţii de a lupta cu argumente, nu pentru convingeri. Fiindcă maestrul mesajelor pe Twitter şi al escaladărilor tocmai lucrul acesta l-a obţinut: oamenii vor să creadă ce spune el. Vor să creadă că el va face America din nou măreaţă. Vor să creadă că un preşedinte puternic ţine piept provocărilor acestei lumi complexe şi globalizate şi le rezolvă problemele.

A crede nu înseamnă a şti. Faptele, deosebirea adevărului de minciună, îşi pierd tot mai mult din însemnătate. Acesta este tristul adevăr după un an de luptă electorală şi doi ani la Casa Albă. Chiar dacă „ecourile“ lui Trump de pe Facebook sau Fox-News s-ar spulbera într-o zi şi până şi cel mai mare fan al său ar recunoaşte că preşedintele a minţit, n-ar mai avea niciun efect. Fiindcă faptele nu mai contează. Aceasta este problema SUA.

Dacă aflarea adevărului şi însemnătatea faptelor nu mai joacă niciun rol, iar minciunile sunt doar nişte delicte cavalereşti, formarea unei opinii democratice nu mai este posibilă. În cele din urmă, toate acestea înseamnă o subminare a fundamentului percepţiei noastre privind statul şi democraţia şi faptul că autocraţii nu numai că preiau puterea, dar şi-o şi asigură pe termen lung.


Articol publicat Ines Pohl de Deutsche Welle