Donald Trump consideră că masacrarea armenilor nu a fost un genocid, fiind în contradicţie directă cu Congresul SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a transmis că nu consideră uciderile în masă ale armenilor, din 1915, ca fiind genocid, contrazicând astfel un vot unanim al Senatului Statelor Unite, informează BBC.

„Poziţia Administraţiei SUA nu s-a schimbat. Punctul nostru de vedere este reflectat în poziţia definitivă a preşedintelui din aprilie”, a comunicat Departamentul de Stat.

Votul istoric din Senatul american, care a avut loc săptămâna trecută, a nemulţumit Turcia, care a negat că uciderile ar fi reprezentat un genocid. 

Camera Reprezentanţilor, condusă de democraţi, a adoptat o rezoluţie în acest sens în luna octombrie, dar votul din Senat a fost blocat în mai multe rânduri de senatorii republicani.

„Prin adoptarea rezoluţiei referitoare la genocidul armean, Senatul a confirmat în sfârşit istoria”, a declarat senatorul democrat Bob Menendez, care a fost unul dintre co-autorii legii.

Rezoluţia afirmă că este politica Statelor Unite de a comemora drept genocid uciderea a 1,5 milioane de armeni de către Imperiul Otoman, în perioada 1915-1923. Imperiul Otoman a fost constituit în jurul Turciei de astăzi.

Turcia acceptă că mulţi dintre armenii care trăiau în Imperiul Otoman au fost ucişi în ciocnirile cu forţele otomane în timpul Primului Război Mondial, dar contestă numărul victimelor şi neagă că uciderile au fost sistematice şi că ar constitui un genocid.

„În fiecare tentativă anterioară de a politiza istoria de către unii membri ai Congresului, am reiterat poziţia noastră de a forma un grup pentru a studia problema”, a scris pe Twitter Fahrettin Altun, director pentru comunicare al Turciei, ca reacţie la rezoluţie.

„Istoria va califica aceste rezoluţii ca fiind acţiuni iresponsabile şi iraţionale ale unor membri ai Congresului SUA împotriva Turciei”, a afirmat Altun, adăugând că membrii respectivi au acţionat pentru a tensiona relaţiile dintre cele două ţări.

Ministerul de Externe al Turciei l-a convocat, vineri, pe ambasadorul american la Ankara, pentru a-şi exprima nemulţumirea legată de vot, acuzând Statele Unite că „politizează istoria”.

Armenia spune că 1,5 milioane de persoane au fost ucise într-un efort de a extermina grupul etnic.

Uciderile au avut loc în zilele de declin al Imperiului Otoman, precursorul Turciei moderne de astăzi.

Turcia a ameninţat că ar putea închide baza aeriană de la Incirlik, unde se află focoase nucleare americane, ca reacţie la ameninţările cu sancţiuni ale Statelor Unite şi a rezoluţiei Senatului SUA care recunoaşte ca genocid asasinarea în masă a armenilor de acum un secol, a declarat duminică preşedintele turc Tayyip Erdogan. Acesta a sugerat că Turcia ar putea răspunde cu rezoluţii ale Parlamentului care să recunoască ca genocid uciderea indigenilor americani, din secolele trecute. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite