Donald Trump se compară cu Abraham Lincoln, preşedintele care a abolit sclavia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump FOTO AFP
Donald Trump FOTO AFP

În contextul protestelor antirasism din Statele Unite, preşedintele Donald Trump se compară cu un antecesor legendar, Abraham Lincoln, rămas în istorie mai ales pentru abolirea sclaviei.

Într-o serie de postări pe Twitter, cel de-al 45-lea preşedinte american spune că a făcut mai multe decât toţi cei care l-au precedat la Casa Albă, poate cu excepţia lui Abraham Lincon, primul preşedinte republican din istoria Statelor Unite, care a condus în timpul Războiului Civil (1861 - 1865) şi a abolit sclavia încă de la începutul primului său mandat.

„Am făcut mai multe pentru comunitatea de culoare în trei ani şi jumătate decât a făcut Biden în 43 de ani. De fapt, el a făcut lucruri chiar împotriva acestei comunităţi prin legile pe care le-a susţinut, dar nimeni nu îşi aminteşte. Am făcut mai multe lucruri pentru americanii de culoare, de fapt, decât orice alt preşedinte din istorie”, a scris Trump.

„... cu posibila excepţie a unui alt preşedinte republican, marele Abraham Lincoln”, a adăugat liderul de la Casa Albă într-o încercare de a se apăra în faţa criticilor precum că scindează societatea americană prin declaraţiile sale şi gestionează prost criza socială declanşată de moartea lui George Floyd, un afro-american care a decedat sub genunchiul unui poliţist alb.

Ultima voce critică la adresa lui Trump este fostul său ministru al Apărării, Jim Mattis.

De când mă ştiu, Donald Trump este primul preşedinte care nu încearcă să-i unească pe americani, care nici măcar nu se preface că încearcă” s-o facă, spune Mattis.

În loc să facă asta, el încearcă să ne despartă”, adaugă acest general foarte respectat, care şi-a afişat până acum rezerva de a comenta mandatul fostului său şef.

Trump a reacţionat imediat. Într-un tweet, el l-a catalogat pe Mattis drept „generalul cel mai supraestimat din lume” şi un „câine nebun”. „Sunt mulţumit că a plecat!”, a insistat liderul de la Casa Albă.

Jim Mattis, primul şef al Pentagonului după instalarea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie 2017, era considerat atunci, inclusiv în rândul republicanilor, unul dintre rarii „adulţi din cameră”, capabili să ţină sub control comportamentul impulsiv al miliardarului newyorkez. El a demisionat cu zgomot în decembrie 2018, la o zi după ce Trump a decis unilateral retragerea din Siria.

Miercuri, şeful Poliţiei din Houston i-a transmis lui Trump să tacă dacă nu are ceva constructiv de spus. El s-a arătat deranjat de ameninţarea legată de mobilizarea armatei dacă guvernatorii eşuează în a impune legea. Refuzat de Pentagon, liderul de la Casa Albă a făcut un pas înapoi. „Depinde, cred că nu avem nevoie” de mobilizarea armatei pe străzi, a declarat Donald Trump pentru postul Newsmax TV.

Joe Biden este adversarul lui Trump în următorul scrutin prezidenţial din Statele Unite, programat pentru 3 noiembrie anul acesta. Conform Reuters/Ipsos, Biden se distanţează faţă de Trump, diferenţa dintre cei doi ajungând la 10% la începutul acestei săptămâni.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite