Donald Trump are o personalitate puternică, este un tip voluntar care îşi va asculta mai mult instinctele decât consilierii. Probabil că va încerca să arate de la bun început că este total diferit de ce a fost la Casa Albă până acum. Reflexul de om de afaceri îl va împinge la negocieri directe, om la om, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, pentru a demonstra că poate debloca situaţii văzute drept critice, aproape imposibil de rezolvat. Discursul său din dimineaţa victoriei face apel la necesitatea discuţiei cu celelalte state, la înţelegere, pentru a nu căuta confruntare sau conflicte. E o intervenţie care a avut în vedere mai multe elementele de politică internă, iar apelul la un fragment din discursul său din 27 aprilie 2016 devine util. Dedicat temelor de politică externă, discursul evoca intenţia lui Donald Trump de a negocia direct şi exprima convingerea că poate încheia ceea ce numeşte „a good deal”. Raţiunile care susţin această perspectivă sunt generate de pericolul comun al terorismului, apreciat ca o ameninţare mai mare, ceea ce îl va face pe Trump să acţioneze în logica „duşmanul duşmanului meu este prietenul meu”. În cadrul intervenţiei sale, Donald Trump argumenta că:

„Va trebui să găsim un numitor comun bazat pe interese comune. Rusia, spre exemplu, a cunoscut şi ea ororile terorismului islamic. Cred că o relaxare a tensiunilor şi o îmbunătăţire a relaţiilor cu Rusia, de pe poziţii de putere, este posibilă, absolut posibilă. Bunul simţ spune că acest ciclu, acest oribil ciclu al ostilităţii trebuie să înceteze. Unii spun că ruşii nu pot fi rezonabili. Intenţionez să aflu”.

Acest stil personalizat poate prezenta însă anumite pericole, în primul rând prin previzibilitatea sa, mai ales la un tete-a-tete cu un lider ca Vladimir Putin, care are o experienţă instituţională bogată. Amândoi, deşi vin din sisteme politice diferite şi culturi diferite, cred în succesul personal şi în capacitatea proprie de a rezolva problemele.

Omul care a învins Sistemul

Performanţa viitoarei Administraţii Trump va depinde, desigur, şi de persoanele care vor popula posturi cheie precum Apărarea, Departamentul de Stat, poziţia de consilier pentru securitatea naţională. Cu toate acestea, nu credem că se va susţine teza că „sistemul îl va controla pe preşedinte”. Sistemul nu a reusit să împiedice nominalizarea sa, iar Donald Trump a câştigat în forţă în faţa unor candidaţi republicani de marcă precum Jeb Bush, John Kasich sau Marco Rubio. În esenţă, sistemul nu a reuşit să îi facă imposibilă victoria.

Nu trebuie omis faptul că Partidul Republican a câştigat majoritatea în cele două camere ale legislativului (fragilă în Senat, mai consistentă în Camera Reprezentanţilor), ceea ce îi conferă, cel puţin teoretic, un mare avantaj preşedintelui de aceeaşi culoare politică. Însă Trump nu este un republican asumat de întreaga elită a partidului şi va trebui să-şi consolideze susţinerea în Congres din partea mai noilor săi colegi de partid.

Să nu uităm totuşi că el va beneficia nu doar de efectul de surpriză al victoriei, care i-a uimit chiar şi pe mulţi republicani, dar mai ales de modul în care establishment-ul de partid şi nu numai se conformează cu mandatul învingătorului încă de la începutul primul mandat al unui nou preşedinte. Poziţionarea sistemului tradiţional în aceste alegeri se poate vedea şi din felul în care s-a votat în District of Columbia, zona capitalei, şi în celelalte două state vecine, Maryland şi Virginia. În District of Columbia pentru Clinton au votat 260.233 de persoane, iar cu Trump doar 11.553. La fel în statul vecin Maryland, Clinton a câştigat având 1.497.951 de voturi, iar Trump 873.346. În Virginia, celălalt stat vecin capitalei Washimgton DC, unde se află sediile multor instituţii federale (inclusiv Pentagonul şi CIA), la fel a câştigat Clinton, însă la o diferenţă mult mai mică - 1.911.574 voturi faţă de 1.728.446 cât a obţinut Trump.

România aşteaptă decizii importante

În ceea ce priveşte dialogul trans-atlantic, este de aşteptat ca acesta să nu mai fie atât de previzibil şi coerent. Temeri oarecum justificate se vor instala în centrul şi estul Europei, unde noii aliaţi ai SUA se vor intreba în ce măsură noul preşedinte, Donald Trump, va mai susţine implicarea puternică a SUA în susţinerea noii posturi militare a NATO în acest spaţiu. The European Reassurance Initiative, program conceput de SUA pentru a finanţa exerciţiile militare, a creşte capacitatea de cooperare mai ales cu aliaţii estici şi a îmbunătăţi infrastructura militară în zonă, înseamnă nu doar o investiţie de 3,4 miliarde USD în ultimul an, ci mai ales un angajament politic solid.

Pentru configurarea prezenţei aliate înaintate în zona Mării Negre, România a susţinut în plan politico-militar un set de proiecte care să acopere domeniile terestru, aerian şi maritim. Este vorba de constituirea unei Brigăzi Multinaţionale, de lansarea unui program de pregătire consolidată întrunită (CJET), de un cadru funcţional pentru prezenţa aliată la Marea Neagră şi, nu în ultimul rând, de o iniţiativă de instruire aeriană combinată. Toate aceste iniţiative au fost asumate şi promovate la nivel aliat, reuniunea miniştrilor apărării din statele NATO de la sfîrşitul lunii octombrie fiind un succes pentru România. Pe dimensiunea maritimă, România urmăreşte o prezenţă constantă, rotaţională, în scopul instruirii în comun, a navelor aparţinând statelor aliate şi a grupărilor navale permanente ale NATO, în sensul adaptării programului acestora. Procesul de creare a unui cadru combinat maritim aliat în zonă (NATO Combined Maritime Framework - NCMF) are şi va avea la bază o coordonare foarte strânsă cu celelalte state membre NATO riverane la Marea Neagră: Turcia şi, respectiv, Bulgaria. Conform demersurilor efectuate la nivel naţional şi în cadrul NATO, este de aşteptat ca o decizie pe acest subiect să fie luată până la reuniunea miniştrilor Apărării din luna februarie 2017. Totodată, aliaţii au manifestat interes pentru punerea la dispoziţie a unor capabilităţi aeriene în sprijinul misiunilor de poliţie aeriană în regiune. Iniţiativa României privind constituirea cadrului pentru instruire aeriană combinată a fost analizată la nivelul autorităţilor militare aliate şi urmează ca anul viitor structurile NATO responsabile să propună soluţii concrete de implementare. 

Am descris tot acest proces laborios de negociere şi planificare pentru a se vedea că România mai are încă de aşteptat decizii importante atât la nivelul NATO, cât şi în dialogul bilateral cu SUA, cel mai important partener în plan militar şi de intelligence. Dacă nu există un angajament ferm, în continuare din partea SUA, toate aceste planuri vor trebui să fie mult revizuite, dacă nu chiar amânate deoarece nu trebuie să uităm că, fără susţinere politică, financiară şi logistică din partea americană, NATO nu îşi poate îndeplini misiunea.

Aşteptările Estului Europei

Estul Europei aşteaptă în primul rând să vadă care vor fi primele gesturi ale noii administraţii americane faţă de Federaţia Rusă. La Moscova, primele reacţii denotă un optimism moderat. În mesajul de felicitare transmis de preşedintele Putin, acesta îşi arată deschiderea spre dialog şi îşi exprimă speranţa „într-o activitate comună pentru scoaterea relaţiilor ruso-americane din situaţia de criză şi, de asemenea, pentru rezolvarea problemelor actuale aflate pe ordinea de zi internaţională şi căutarea unor răspunsuri efective la provocările securităţii globale”, tot acest „dialog constructiv” dorindu-se de către Kremlin a se baza  pe „respect reciproc”.

România trebuie să acţioneze pentru a deschide căi de comunicare cu noua echipă de la Casa Albă.

Până la apariţia unor declaraţii clarificatoare şi a precizărilor privind viitoarea echipă guvernamentală, rămân deocamdată mai multe întrebări faţă de primele gesturi de politică externă ale viitoarei administraţii. Care va fi în continuare relaţia cu Uniunea Europeană? Ce interes va mai fi pentru acordurile economice de tipul Transatlantic Trade and Investment Partnership (TTIP) sau Trans-Pacific Partership (TPP), în condiţiile în care protecţionismul economic a fost una din tezele importante ale campaniei electorale? Ce relaţii va dezvolta SUA cu Israelul şi cu partenerii arabi? Vor fi schimbări în relaţiile dintre Washington şi Ankara sau în cele cu Iranul? Şi, nu în ultimul rând, după Brexit, alegerile din SUA vor avea influenţă asupra rezultatelor electorale din Europa, asupra performanţelor partidelor naţionaliste, cu o retorică xenofobă, din Vestul şi Nordul continentului sau naţionalist-conservatoare din Europa Centrală?

Dincolo de aşteptarea unor precizări şi nuanţări din partea preşedintelui ales Donald Trump, care să risipească mai ales temerile privind reevaluarea angajamentelor SUA la nivelul NATO, şi de conturarea echipei cu care va lucra noul preşedinte in probleme de securitate naţională şi afaceri externe, România trebuie să acţioneze pentru a deschide căi de comunicare cu noua echipă de la Casa Albă. Acum este momentul ca, imediat după alegerile de la Bucureşti, reprezentanţii MAE, MApN şi Administraţiei Prezidenţiale să meargă în SUA pentru a promova la nivelul noii administraţii, a Congresului interesele noastre naţionale, pentru a-i cunoaşte pe cei care vor influenţa politica  externă şi de securitate a SUA în următorii 4 ani. Orice dialog bilateral este util, mai ales folosind acele canale de comunicare instituţionalizate din domeniile unde noi cooperăm cu americanii cel mai bine şi unde contribuţia României este apreciată.