Trump „a luat-o razna“ şi a devenit un demagog, spune un fost consilier al preşedintelui american

Trump „a luat-o razna“ şi a devenit un demagog, spune un fost consilier al preşedintelui american

foto Arhivă

Fostul director de comunicare al Casei Albe Anthony Scaramucci l-a acuzat, luni, pe preşedintele Trump că „a luat-o razna” şi l-a comparat pe acesta cu un demagog. Acesta susţine că oricât de importantă şi dezirabilă ar fi agenda conservatoare promovată de administraţia actuală, nu merită să fie urmată dacă acest lucru înseamnă sprijinirea unui preşedinte care deteriorează instituţiile democratic ale Statelor Unite, relatează Politico.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Sunt loial Partidului Republican şi am încercat să-i fiu loial şi lui, dar trebuie să recunoaştem realitate. Preşedintele a luat-o razna şi trebuie, pur şi simplu, să le spunem lucrurilor pe nume”, a spus Scaramucci pentru CNN. ”Cred că a devenit evident în ultimele zile. Omul pur şi simplu se descompune treptat şi ce spune devine tot mai lipsit de sens. Iar noi parcă suntem anesteziaţi în faţa lui”.
 
Trump l-a atacat pe Scaramucci, sâmbătă, într-o serie de postări pe Twitter. Preşedintele american a spus că fostul său consilier s-a dovedit total incapabil pentru a-şi îndeplini rolul de director de comunicare, un post din care a fost concediat după doar 11 zile. Cel mai cunoscut episod din scurta şedere a lui Scaramucci la Casa Albă a fost un interviu în care acesta a jignit mai mulţi oficiali de la vârful administraţiei Trump.
 
Cu toate că Scaramucci a continuat să fie un apărător al preşedintelui şi după ce a fost concediat de la Casa Albă, poziţia acestuia a început să se schimbe în ultima perioadă faţă de meritele lui Donald Trump. Luna trecută, acesta l-a criticat pe preşedintele Trump după ce acesta a atacat patru membre de culoare ale congresului, cunoscute pentru poziţiile lor progresiste. Fostul membru al administraţiei a declarat atunci că preşedintele ”a început să se transforme” într-un rasist.
 
”Face tot felul de lucruri şi încerci să-i dai sfaturi, dar nu ascultă de nimeni. Vreau să spun celor care-i sunt loiali – loialitatea nu înseamnă obedienţă oarbă decât atunci când eşti loial unui demagog”, a mai spus Scaramucci. ”Preşedintele le oferă oamenilor libertatea să urască, să-şi găsească ceva care să-i facă furioşi, să se întoarcă unii împotriva celorlalţi”.
 
”Politicile economice ale administraţiei nu au vreo valoare în faţa fracturării instituţiilor şi a valorilor pe care se bazează această ţară”, a mai declarat acesta, anunţând că nu-l mai sprijină pe Donald Trump în vederea câştigării unui nou mandat în alegerile din 2020.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: