Doi psihologi, autori ai programului de tortură al CIA, judecaţi la Washington

Un tribunal federal din Washington a acceptat desfăşurarea unui proces împotriva a doi psihologi ce au contribuit la conceperea programului secret al C.I.A. cu privire la procedurile extreme de interogare a suspecţilor de terorism, instituit după atacurile teroriste din 2001.

Acest proces reprezintă una din puţinele încercări de a-i trage la răspundere pe cei responsabili de suferinţa cauzată de programul C.I.A., unanim considerat astăzi a uza de acte de tortură.

Cei trei reclamanţi au susţinut că au fost reţinuţi şi torturaţi în închisorile secrete ale C.I.A. prin metode concepute de către cei doi foşti psihologi militari, ce au fost angajaţi de agenţia de spionaj americană. Majoritatea tehnicilor folosite în cadrul acestui program au fost ulterior interzise de către autorităţile americane.

În cadrul primelor audieri judecătorul acestui caz s-a pronunţat împotriva moţiunilor pentru un verdict rapid, cât şi împotriva moţiunii apărării de a respinge ca nefondate acuzaţiile. Acesta a declarat că nu doreşte ca procesul să devină unul politizat, singura chestiune relevantă „fiind dacă reclamanţii au fost supuşi torturii, şi dacă da, au fost cei doi acuzaţi complici în a ajuta această tortură”?

Avocaţii celor trei reclamanţi îi acuză pe cei doi psihologi militari, James Mitchell şi John Bruce Jessen, de „complicitate şi ajutor în tortura şi aplicarea altor tratamente chinuitoare, inumane şi degradante” suferite de către clienţii lor.

Deşi doi dintre cei trei reclamanţi nu au avut niciun contact direct cu cei doi psihologi, acuzarea susţine că rolul acestora în conceperea măsurilor extreme de interogare - pe care personalul C.I.A. le-a aplicat suspecţilor reţinuţi - a avut un efect substanţial în tratamentul îndurat de aceştia. De asemenea, psihologii au profitat de pe urma acestui program, primind peste 1,800 $ pe zi iniţial şi ulterior, după ce şi-au format propria companie de consultanţă au primit circa 81 de milioane $.

Avocaţii celor doi acuzaţi au susţinut că clienţii lor merită aceeaşi imunitate de care a beneficiat personalul C.I.A. implicat în acest program, dat fiind faptul că aceştia din urmă, şi nu clienţii lor, au decis cărora dintre suspecţii reţinuţi să li se aplice aceste „tehnici”. Exemple ale acestor tehnici acceptate în acest program includ: depravarea de somn, înghesuirea lor în cutii mici, izbirea de ziduri şi procedeul de simulare a înecării, waterboarding. Avocaţii acuzaţilor au susţinut că din moment ce intenţia acestor procedee nu era aceea de a cauza o durere severă fizică sau mentală, ele nu constituie tortură.

În pledoaria lor, avocaţii apărării au făcut o serie de analogii cu crimele comise în timpul Holocaustului. În unul dintre exemplele oferite, un bancher a fost găsit nevinovat în procesele de la Nuremberg chiar dacă a facilitat obţinerea de fonduri de către liderul S.S. Heinrich Himmler, pentru că faptele sale au fost similare unui constructor ce asigură materiile prime pentru o casă despre care ştie că va fi folosită în scopuri ilegale. În acelaşi mod, prin întocmirea unei liste de tehnici de interogare a suspecţilor cei doi suspecţi nu au făcut decât să ofere aceleaşi „materii prime” şi deci nu ar trebui găsiţi vinovaţi.

Un alt precedent invocat de apărare face referire la cazul unui tehnician, ce a lucrat în cadrul unei companii ce a produs gazul folosit la Auschwitz, achitat de un tribunal militar britanic pentru că „acesta nu se afla într-o poziţie de a preveni utilizarea gazului în lagărul de concentrare”. În acelaşi fel, cei doi acuzaţi „nu au avut nicio influenţă asupra aplicării tehnicilor de interogare asupra suspecţilor reţinuţi”.

Avocaţii reclamanţilor au răspuns că, în cazul companiei ce a produs gazul Zyklon-B, proprietarul acesteia, Bruno Tesch, a fost găsit vinovat şi spânzurat. „Astfel, chiar dacă doar naziştii au fost cei ce au decis ca acest gaz să fie folosit asupra prizonierilor, şi chiar dacă doar naziştii au fost cei ce au decis cine erau victimele lor, B. Tesch a fost găsit vinovat. În mod similar, acuzaţii au avut controlul asupra acordării de asistenţă celor de la C.I.A. în acest program, atât personal cât şi ca proprietarii propriei companii. Din punct de vedere juridic, acest lucru este mai mult decât suficient”.

Doi dintre reclamanţi, Mohamed Ben Soud şi Suleiman Salim, au fost reţinuţi în 2003 în Afganistan şi ţinuţi în centrele C.I.A. mai multe luni, timp în care au fost supuşi acestor tehnici extreme de interogare. Cel de-al treilea, Gul Rahman, a decedat în custodia C.I.A. în Afganistan în 2002, cauza probabilă fiind hipotermia, conform unei investigaţii interne a C.I.A. asupra cauzelor decesului acestuia.