Doi apropiaţi ai lui Steve Bannon vor să preia conducerea Broadcasting Board of Governors

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Broadcasting Board of Governors

Doi apropiaţi ai extremistului de dreapta Steve Bannon, fostul consilier principal al preşedintelui american Donald Trump, sunt acuzaţi că orchestrează un complot pentru preluarea conducerii Broadcasting Board of Governors (BBG) şi transformarea acestei agenţii care administrează posturile internaţionale finanţate de statul american într-un instrument de propagandă al actualei administraţii de la Casa Albă.

Broadcasting Board of Governors (BBG) se confruntă cu o „tentativă de puci“, scrie slate.fr., notând că există riscul ca posturi precum Vocea Americii şi Radio Free Europe/Radio Liberty, destinate informării publicului din străinătate, să devină instrumente de propagandă pro-Trump.

Un semnal de alarmă în acest sens este tras de mai mulţi angajaţi ai BBG, care avertizează că sunt pe cale să ajungă sub conducerea a doi apropiaţi ai lui Steve Bannon, fostul strateg şef al lui Donald Trump şi preşedinte executiv al Breitbart News, o instituţie de presă catalogată ca fiind de extrema dreaptă.

Potrivit lor, Andre Mendes, un fost director interimar al BBG, şi Jeffrey Shapiro, un fost editorialist la Breitbart devenit consilier la BBG, trag sforile pentru a îndepărta actuala conducere. Planul, spun ei, constă în recrutarea unor ideologi din linia lui Donald Trump, dizolvarea consiliului actual al BBG şi preluarea şefiei de către Andre Mendes. 

Ei denunţă o mişcare cu consecinţe dezastruoase asupra metodelor de verificare a informaţiilor în cadrul instituţiilor de presă supervizate de BBG, precum Vocea Americii, Radio Free Europe/Radio Liberty, Office of Cuba Broadcasting, Radio Free Asia şi Middle East Broadcasting Networks.

 Mai exact, aceste instituţii pot ajunge un instrument de propagandă pro-Trump. În plus, ei se tem că administraţia Trump va pune capăt activităţii Current Time, o publicaţie în limba rusă ataşată Radio Free Europe/Radio Liberty şi Vocii Americii în scopul contrării dezinformării duse de Kremlin în Europa.

Fricţiunile între actualul director al BBG John Lansing şi cei doi apropiaţi ai lui Bannon au început în timpul unei şedinţe cu uşile închise a Consiliului de Administraţie. Mendes a luat la ţintă actuală conducere, acuzând-o de „erori de necrezut“, „abuzuri“ şi „fraude“ cu banii contribuabililor.

 Ceilalţi participanţi la şedinţă s-au declarat şocaţi de aceste acuzaţii, văzând în spatele lor o „tentativă de puci“. Unii angajaţi ai BBG afirmă că Shapiro chiar le-ar fi spus că are intenţia de a transforma această agenţie într-o „moştenire a lui Bannon“.

În acest context, deputatul democrat Eliot Engel, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor, a publicat o notă în care apreciază „drept credibil“ acest scenariu.

Democratul Bob Menendez, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe de la Senat, a declarat la rândul său că „nu suntem decât la începutul dezvăluirilor despre eforturile întreprinse pentru epurarea Broadcasting Board of Governors în scopul de a impune o voce partizană presei americane destinate străinătăţii“.

Intervievat de Foreign Policy, Andre Mendes a contestat această ipoteză. El afirmă că angajaţii mint şi încearcă să inoculeze o „cultură a fricii“ pentru a obţine demisia sa.

Întrebat în legătură cu viitorul Current Time, el a ţinut să sublinieze că mizează pe consolidarea acestei publicaţii, nu pe închiderea ei.

„Este grotesc“, a comentat în aceeaşi notă Thomas Hill, un expert la Brookings Institution.Casa Albă s-a abţinut să comenteze acest caz.

Reţeaua BBG difuzează conţinut în 61 de limbi şi se adresează unui public de 278 de milioane de persoane din peste o sută de ţări.

În afară de cazul de la BBG, un alt scandal de proporţii este în desfăşurare acum între posturile CNN şi Fox News.

Şeful CNN, Jeff Zucker, îi acuză pe rivalii de la Fox News că au devenit o maşină de propagandă a administraţiei Trump.

„În ultimele 18 luni, mai ales în ultimul an, acest post s-a transformat într-un post de stat“, a declarat Zucker într-un interviu oferit Financial Times.

Fox News este „o maşină de propagandă“ şi „aduce un deserviciu ţării“, a insistat el.

Fox News nu a oferit o reacţie oficială, dar prezentatorul Sean Hannity i-a răspuns lui Zucker cu cuvintele „CNN Fake News“ („CNN ştiri false“).

De fapt, este un răspuns în stilul lui Donald Trump, care cataloghează „fake news“ toate instituţiile de presă care îl critică.

În schimb, preşedintele american este cunoscut ca un telespectator înfocat al Fox News, distribuind şi citând de nenumărate ori pe Twitter informaţii prezentate la acest post.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite