Zece marinari americani sunt daţi dispăruţi în urma unei coliziuni între distrugătorul USS John S. McCain şi un vas petrolier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Armata Statelor Unite a lansat luni dimineaţă o operaţiune de salvare după ce distrugătorul USS John S McCain a fost avariat în urma unei coliziuni cu un vas petrolier în apropiere de Singapoare, relatează The Guardian.

Distrugătorul lansator de rachete USS John S. McCain a intrat în coliziune cu nava comercială Alnic MC, la est de Singapore şi în apropiere de Strâmtoarea Malacca, în primele ore ale dimineţii de luni, potrivit unui comunicat al Marinei americane.

Distrugătorul se îndrepta către portul Singapore în momentul coliziunii, care a avut loc luni la ora locală 5.24 (0.24, ora României), potrivit Marinei americane.

Cealaltă navă implicată în coliziune este un petrolier care circula sub pavilionul Liberiei, precizează site-ul specializat în industrie Marine Traffic.

UPDATE Donald Trump, alături de marinarii de pe USS John S. McCain

Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că este alături cu gândurile şi rugăciunile sale de marinarii de pe distrugătorul USS John S. McCain, avariat în urma unei coliziuni luni cu un petrolier, relatează agenţia de presă DPA, preluată de Agerpres în pagina electronic.

„Gândurile şi rugăciunile mele sunt cu marinarii noştri de la bordul USS John S. McCain, în timp ce eforturile de căutare şi salvare sunt în plină desfăşurare“, a scris preşedintele american pe Twitter. „Este regretabil“, a declarat Donald Trump, într-o primă reacţie făcută presei în contextul acestui accident, la revenirea sa din vacanţă la Casa Albă, în Washington, transmite AFP.

UPDATE Zece marinari americani sunt daţi dispăruţi, iar cinci sunt răniţi în urma incidentului

Oficialii americani au declarat că vasul de război are defecţiuni la una dintre pupe şi că a lansat o „misiune de căutare şi salvare“ coordonată alături de autorităţile locale.

Remorchere, un elicopter şi nave de coastă sunt implicate în efortul de căutare a marinarilor dispăruţi, la operaţiune participând şi avioane americane.

Marina americană investighează „severitatea daunelor şi rănile suferite de personalul vasului“.

Distrugătorul este numit după tatăl senatorului american John McCain, care a precizat într-un mesaj pe Twitter că se roagă pentru membrii echipajului.

image

În iunie, şapte marinari americani au murit după ce un alt vas al Statelor Unite, USS Fitzgerald, s-a ciocnit de o navă comercială pe coasta de est a Japoniei. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite