Director servicii secrete: China, Rusia şi Iran, între ţările care caută să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul acesta au loc alegeri prezindeţiale în SUA
Anul acesta au loc alegeri prezindeţiale în SUA

William Evanina, director al National Counterintelligence and Security Center, a avertizat într-un comunicat că ţări precum China, Rusia şi Iran caută să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA de anul acesta, scrie BBC.

În declaraţia sa, Evanina a spus că mai multe ţări folosesc „măsuri de influenţă ascunse şi făţişe” pentru a determina votul, pentru a schimba politicile SUA, pentru „a creşte dezbinarea” în ţară şi pentru a „submina încrederea poporului american în procesul nostru democratic”.

Aceste naţiuni „au o preferinţă” între candidaţi, a adăugat el, însă principala îngrijorare vine dinspre China, Rusia şi Iran.

Şeful contraspionajului a adăugat că, totuşi, va fi „dificil pentru adversarii noştri să intervină sau să manipuleze rezultatele votului la scară mare”.

China preferă ca Trump, pe care îl vede drept „imprevizibil”, să nu fie reales, se mai arată în declaraţie, şi „şi-a extins eforturile de influenţă”.

Rusia caută să „denigreze” candidatura lui Joe Biden şi a altora percepuţi ca fiind împotriva Federaţiei. Evanina a mai spus că alţi actori care au legături cu Rusia încearcă să „impulsioneze candidatura preşedintelui Trump în social media şi la televiziunea rusă”.

Iran încearcă să „submineze instituţiile democratice americane”, pe Trump şi să „să divizeze ţara” înainte de vot, prin diseminarea online de informaţii false şi „conţinut anti-SUA”. Eforturile vin din convingerea că un al doilea mandat al lui Trump „va duce la continuarea presiunii SUA asupra Iranului în încercarea de a provoca o schimbare de regim”.

Şefii serviciilor secrete americane au susţinut că Rusia a intervenit în alegerile din 2016 pentru a-l ajuta pe Donald Trump. Rusia a negat acuzaţia.

Întrebat la o conferinţă de presă, vineri, care sunt planurile lui legat de raportul privind interferenţa în alegeri, preşedintele Donald Trump a spus că Administraţia sa îl va analiza „foarte atent”.

Precizările lui Evanina vin după ce republicanul Trump a spus că există riscuri privind votul prin corespondenţă. El a sugerat chiar ca scrutinul să fie amânat pentru a preveni „cele mai frauduloase şi eronate alegeri din istorie”, stârnind nemulţumiri inclusiv în rândul membrilor partidului său.

Reclamaţii au venit şi din partea legislatorilor democraţi care susţin că agenţiile de informaţii americane nu dezvăluie public date privind intervenţia străină în votul de anul acesta.

Donald Trump candidează acum pentru un al doilea mandat la Casa Albă, iar contracandidatul lui principal este democratul Joe Biden, fost vice-preşedinte.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite