Diplomaţia americană deschide o anchetă asupra retragerii din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Funeralii pentru un soldat american ucis în Afganistan FOTO EPA-EFE
Funeralii pentru un soldat american ucis în Afganistan FOTO EPA-EFE

Inspectorul general al Departamentului de Stat a informat luni Congresul că biroul său deschide o anchetă asupra retragerii din Afganistan, transmite NBC News.

Diana Shaw, inspector general interimar al Departamentului de Stat, a transmis comisiilor de Externe şi de Informaţii ale Senatului, respectiv Camerei Reprezentanţilor că lansează o anchetă asupra încetării operaţiunilor în Afganistan.

Informaţia despre deschiderea unei anchete în cadrul Departamentului de Stat pe tema retragerii din Afganistan a fost difuzată iniţial de Politico.

SUA s-au retras din Afganistan pe 31 august anul acesta, după 20 de ani de război în această ţară supranumită „Cimitirul imperiilor”. Ultimele două săptămâni ale retragerii au fost marcate de haos, care a izbucnit imediat după cucerirea ţării de către talibani la capătul unei ofensive fulgerătoare. Un atentat a fost comis în mijlocul acestui haos, în care 13 soldaţi americani şi-au pierdut viaţa.

Procesul retragerii din Afganistan s-a desfăşurat în cursul a trei preşedinţi: Barack Obama, Donald Trump şi Joe Biden. Obama a declanşat procesul, Trump l-a impulsionat, iar Biden l-a încheiat în ciuda criticilor.

Era timpul să încheiem acest război. Este o lume nouă. SUA trebuie apărate de ameninţările din 2021 şi de mai departe, nu din 2001. Vom menţine lupta împotriva teroriştilor din Afganistan”, a subliniat Biden.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite