Din culisele discuţiei lui Trump cu Erdogan. Cum s-a ajuns la retragerea trupelor din Siria: „Ştii ceva? Este a voastră. Plec!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conversaţia telefonică purtată la mijlocul acestei luni de preşedintele american Donald Trump cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan a avut un rol hotărâtor în decizia retragerii trupelor SUA din Siria şi, efect colateral, în demisia şefului Pentagonului Jim Mattis, au declarat surse apropiate dosarului pentru agenţia de presă Reuters.

Secretarul american al Apărării Jim Mattis şi-a anunţat demisia a doua zi de la anunţul lui Donald Trump cu privire la retragerea din Siria şi după ce a eşuat în a-l convinge să revină asupra acestei decizii.

În scrisoarea prin care îşi prezintă demisia, fostul general de Marină spune că preferă să lase locul unui secretar al Apărării care va împărtăşi mai mult viziunea multimiliardarului originar din New York.

Conform unor surse din administraţia federală americană în exerciţiu citate de Reuters, contactul telefonic din 14 decembrie dintre Trump şi Erdogan a fost aranjat de secretarul de Stat Mike Pompeo în urma unor amenminţări ale preşedintelui turc privind lansarea unei ofensive împotriva combatanţilor kurzi din nord-estul Siriei susţinuţi de SUA.

Înainte de discuţie, Jim Mattis, Mike Pompeo şi alţi membri ai administraţiei au pregătit notiţe şi i le-au pus la dispoziţie lui Trump. Potrivit unui membru al administraţiei, Trump ar fi trebuit să se opună planului lui Erdogan de a-i ataca pe combatanţii kurzi din Siria.

Totuşi, în timpul discuţiei, Erdogan i-a spus lui Trump că organizaţia teroristă Statul Islamic a fost învinsă şi i s-a plâns că sprijinul oferit de SUA kurzilor din cadrul Unităţilor de Protecţie a Poporului (YPG) subminează securitatea Turciei, dezvăluie un oficial american sub protecţia anonimatului.

Cuvintele preşedintelui turc s-au pliat pe ideile neintervenţioniste ale liderului republican de la Casa Albă. Ignorând notiţele pregătite de colaboratorii săi şi consilierii lui Mattis şi Pompeo, el a răspuns că SUA nu îşi mai doresc să fie prezente în Siria, apoi a luat brusc decizia de a retrage trupele.

„Ştii ceva? Este a voastră. Plec“, a spus el, potrivit unui oficial citat de The Washington Post.

Contactat, un purtător de cuvânt al Casei Albe a negat această informaţie. De fapt, sub Trump, Casa Albă şi-a format un obicei de a respinge orice informaţie apărută pe surse în presă.

În schimb, Erdogan a anunţat vineri că amână ofensiva armatei turce împotriva combatanţilor kurzi din Siria. Într-un discurs susţinut la Istanbul, preşedintele turc a subliniat totodată că primeşte „cu prudenţă“ decizia lui Trump cu privire la retragerea trupelor.

În schimb, presa proguvernamentală turcă a jubilat după anunţul liderului de la Casa Albă.

„Trump se retrage din Siria pentru Erdogan“, a titrat miercuri Yeni Akit.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite