Cine este Sondland?

Partizan fervent al preşedintelui Trump, este o imagine des invocată a modelului „reuşitei americane“: copil al unei familii care a supravieţit Holocaustului, devine un om de afaceri de mare succes, specialist ca şi Trump în sectorul imobiliar, iar compania sa, Provenance Hotels, deţine acum 14 hoteluri, inclusiv şase în Portland, oraşul său de baştină. A contribuit la campaniile republicanilor, cu meritul considerabil de a fi donat un milion de dolari pentru organizarea manifestării de inaugurare a mandatului Trump. A fost considerat mereu drept unul dintre personajele de mare încredere ale echipei Trump, imagine de forţă cu care s-a impus la Bruxelles unde era considerat mereu drept un iniţiat în politicile înalte şi, ca atare, perfect cunoscător al agendei personale a lui Trump personal. 

Iată de ce, la Bruxelles cel puţin, foarte puţini credeau că Sondland va putea aduce în faţa Congresului altceva decât o mărturie care să demonteze acuzaţiile la adresa lui Trump. În orice caz, foarte, foarte puţini îşi imaginau că există ceva adevăr în informaţiile care deja soseau pe diverse canale – de regulă foarte bine informate deoarece asta e meseria lor – că la Washington a intrat acum în linie dreaptă operaţiunea „incendierea podurilor“ în care sunt implicate personaje-cheie din jurul lui Trump, oamenii prin care s-au scurs toate datele ajunse cumva publice şi care vor să-şi acopere spatele cu legalitatea unor denunţuri-mărturii. Şi astfel ajungem la momentul în care Sondland, fără îndoială unui dintre „oamenii preşedintelui“ se decide să părăsească nava prezidenţială şi, pe motive de conştiinţă, să înceapă să vorbească.

Asta în ciuda atitudinii ferme a lui Trump care cheamă presa să vadă bileţelul pe care consemna foarte scurta discuţie pe care a avut-o cu Sondland în care ar fi repetat că „nu vrea nimic“ şi că „nu a cerut nimic preşedintelui Zelenski“.

Ce a declarat Sondland sub jurământ?

Ministrul Energiei Perry, ambasadorul Kurt Volker (la post în Ucraina n.n.) şi eu am lucrat cu Rudy Giuliani pe dosarul ucrainean la cererea preşedintelui SUA. Nu am vrut asta, dar ne-am conformat ordinelor preşedintelui...Chiar dacă nu eram de acord asupra necesităţii de a-l implica pe Giuliani, la timpul respectiv nu credeam că rolul său era deplasat...Giuliani exprima dorinţele preşedintelui SUA şi ştiam că anchetele respective erau importante pentru preşedinte...Cererile lui Giuliani erau un «dă să îţi dăm» , condiţie pentru organizarea unei vizite a lui Zelensky la Casa Albă...A exist un quid pro quo? Vorbind despre apelul de la Casa Albă şi întâlnirea de la Casa Albă, răspunsul este DA”.

Problema este foarte gravă deoarece implică întreaga Administraţie americană la un nivel niciodată atins până acum în procedura WATERGATE, spre exempu, căci, de data asta, depoziţia lui Sondland implică direct, nominal, pe vicepreşedintele Mike Pence, pe Secretarul de stat Mike Pompeo şi pe Mick Mulvaney, şeful ad interim al Administraţiei Prezidenţiale. Tocmai asta face ca discuţiile de acum să depăşească faptele, spusele şi indicaţiile date de Trump şi încept să atingă credibiliutatea sistemului de luare a deciziilor care funcţionează acum în SUA, căci presa internaţională începe să vorbească (aşa cum fac cei de la Le Soir, spre exemplu) despre faptul că „împreună cu trimisul american Kurt Volker în Ucraina, ministrul energiei Rick Perry şi Gordon Sondland formează grupul «Three Amigos», referinţă la o comedie burlescă din anii ’80: scopul lor era de a sili Ucraina să ancheteze bănuielile de corupţie care vizau o mare companie locală de producere a gazelor şi indirect pe Joe Biden, posibil avocat al lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din 2020“.

O acuzaţie implicită că ar fi putut exista o „diplomaţie paralelă“ pe care Sondland o respinge cu fermitate ca fiind „absolut falsă“, aruncând o nouă informaţie neaşteptată: „Şefii Departamentul de Stat erau la curent cu ce făceam noi. Departamentul de Stat susţinea ferm implicarea noastră în problemele ucrainene şi ştia foarte bine că obiectivul nostru era un angajament al Ucrainei de a demara anchetele“. 

Puteţi accesa aici pentru a avea toate datele care să vă permită propria dvs. analiză.

Contextul nu priveşte numai procedura de demitere a preşedintelui SUA, dat fiind că ea ar putea fi anulată de către Senatul american, acolo unde republicanii au majoritatea. Problema ade context este cu mult mai gravă şi mai amplă deoarece, aşa cum are foarte mare dreptate Trump să spună, ea a deschis o problemă de credibilitate privind întreg modelul american de a face politică. Asta deoarece este evident că, pentru prima oară, este foarte clar că pentru a avea argumente în jocul de putere intern preşedintele SUA e acuzat că a solicitat o contribuţie din partea unei puteri străine, condiţionată direct de oferirea de ajutor militar plătit din banii contibuabilului american.

Efectele directe se produc acum, dar care vor fi cele pe termen mediu şi lung, fie şi numai în relaţia cu Ucraina care află că în spatele discursului american despre necesitatea de a ajuta Kievul pentru a face faţă agresiunii ruseşti este acum acuzată existenţa unui raţionament pragmatic-electoral care să garanteze realegerea lui Trump? În acest sens, sunt foarte greu de anticipat urmările legale şi politice ale declaraţiei lui Sondland că şi-a amintit că, înainte de depoziţie, în discuţia avută cu Andrei Yemak, unul dintre principalii consilieri ai lui Zelensky, „am spus că părerea noastră era că ajutorul american nu va fi reluat decât în momentul în care Ucraina va oferi acea declaraţie publică anticorupţie despre care tot vorbim despre câteva săptămâni“.

În mod firesc pentru politica românească, discuţia asta nu ne priveşte, nu vrem să ştim că are loc, e de pe altă planetă. Dar, cu toată defazarea noastră tradiţională, este vorba despre o discuţie care priveşte aliatul nostru strategic, poate influenţa echilibru NATO şi UE. Chiar nimeni de la noi au are curajul să aibă vreo părere sau să facă propria analiză de securitate în funcţie de priorităţile noastre naţionale?