Deţii o viză pentru SUA? Află dacă poţi primi 1.200 USD sau mai mult de la Guvernul american

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coronavirus Economic Impact Payment
Coronavirus Economic Impact Payment

Preşedintele american Donald Trump a semnat pe 27 martie 2020, documentul intitulat Coronavirus Aid, Relief, and Economic Security (CARES) Act, prin care a aprobat un buget de 2 trilioane de dolari pentru lupta cu COVID-19. Acest ajutor de urgenţă este cel mai mare alocat din istoria Statelor Unite.

Multe persoane aflate în prezent în SUA, inclusiv cetăţeni străini intraţi cu o viză SUA valabilă, sunt eligibile să primească ajutor financiar de minimum 1,200 USD/persoană şi 500 USD/copil de la Guvernul american.

Principalele criterii de calificare pentru acest ajutor sunt următoarele: 

1. Trebuie să deţii Social Security Number (SSN) sau, în traducere, cod numeric personal american;

2. Trebuie să fi depus la IRS/Fiscul american formularele de taxe pentru anii 2018 sau 2019;

3. Trebuie să fi realizat o anumită sumă de bani în 2018 sau 2019.

Pentru informaţii suplimentare pe marginea criteriilor de calificare, puteţi consulta acest link.

Foarte mulţi români aflaţi în Statele Unite cu vize temporare, care au SSN şi au făcut declaraţii la IRS pentru anul 2018 sau 2019, pot fi eligibili pentru a primi acest ajutor de la Guvernul american.

Printre tipurile de vize SUA care creează oportunitatea de a accesa acest tip de ajutor financiar, se numără viza de investitor E-2, viza de muncă H-1B, viza de artist O-1, viza J-1. Există peste 25 de tipuri de vize temporare (non-immigrant visas).

Cum se calculează cuantumul exact:

IRS va calcula cuantumul ajutorului acordat în funcţie de venitul brut ajustat (AGI) găsit pe formularul de taxe depus pentru anul 2018 sau 2019, astfel:

  • Maxim 1,200 USD pentru cei care trimit taxele individual şi au un AGI mai mic de 75,000 USD/an;
  • Maxim 2,400 USD plus 500 USD/copil pentru cei care trimit taxele împreună cu soţul/soţia şi au un AGI mai mic de 150,000 USD/an.

Conform calculelor, o familie de români compusă din trei membri, aflată de exemplu cu o viza de investitor E-2, va putea primi suma de 2,900 USD.

Puteţi folosi acest calculator online pentru a află cât veţi primi.

Începând cu jumătatea lunii Aprilie, ajutoarele au început să fie virate direct în conturile bancare ale beneficiarilor sau să fie expediate prin poştă pentru cei fără cont bancar. 

Statusul plăţilor poate fi verificat pe portalul online pus la dispoziţie de IRS. De reţinut că aceste ajutoare nu sunt impozitate şi se acordă o singură dată, fără prea multe formalităţi din partea beneficiarilor.

Băncile americane, printre care Wells Fargo, Bank of America, Chase, Citi Bank, însă şi băncile online precum Chime, Current, au început deja să depoziteze cecurile primite de la IRS. Găsiţi mai multe informaţii pe acest subiect in acest articol, şi puteţi verifica starea viramentelor bancare deja efectuate aici.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite