Departamentul american de Stat: Nu a existat o directivă către diplomaţii de carieră de a-şi părăsi posturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Jack Kirby, a declarat, pe tema deciziei de a cere ambasadorilor numiţi de Barack Obama să îşi părăsească posturile, că această directivă afectează aproximativ 30% dintre diplomaţi, însă doar pe cei numiţi politic, nu şi pe diplomaţii de carieră, cum este cazul ambasadorului în România, Hans Klemm. Kirby a precizat că decizia a aparţinut lui Barack Obama.

„Toate numirile politice ale administraţiei Obama au primit instrucţiunea de a-şi depune demisia, iar data limită a fost 7 decembrie, iar demisiile trebuie să intre în vigoare pe 20 ianuarie. (...) Este o practică obişnuită. Când eşti numit politic de această administraţie sau de oricare alta, nu ai aşteptarea de a rămâne după inaugurarea noii administraţii. Aşa funcţionează lucrurile“, a spus Kirby, într-o declaraţie de presă susţinută la Washington.

El a precizat că măsura nu îi afectează însă pe ambasadorii de carieră, care sunt membri ai corpului diplomatic. „În acest caz nu a existat o astfel de directivă, nicio aşteptare ca ei să îşi depună demisia la finalul mandatului (lui Obama - n. red.)“, a precizat el.

Jack Kirby a adăugat că aproximativ 70% dintre ambasadorii SUA sunt diplomaţi de carieră, iar restul de 30% sunt numiţi politic.

Întrebat cine a luat această decizie privind demisiile ambasadorilor, Kirby a precizat că a fost o hotărâre a Casei Albe.

Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, nu va trebui să îşi părăsească postul ca urmare a deciziei preşedintelui ales, Donald Trump, de a rechema ambasadorii numiţi de Barack Obama, el fiind diplomat de carieră şi nu unul numit politic, au explicat, pentru News.ro, surse diplomatice.

Presa americană a relatat că decizia privind părăsirea posturilor a aparţinut echipei de tranziţie a preşedintelui ales, Donald Trump.

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite