Decizie legislativă în SUA cu posibile uriaşe consecinţe: validarea „compostului uman“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pamant

Este foarte greu să scrii despre un asemenea subiect, unul dintre cele mai sensibile la nivelul tuturor mentalităţilor colective din istoria omenirii.

Este foarte greu de găsit cuvintele potrivite pentru că că fiecare dintre civilizaţii, fiecare dintre societăţi, a instaurat propriile moduri de reacţie, comportamente şi ceremoniale în cazul morţii unei persoane şi a codificat „ritualurile de trecere“ ale corpului defuncţilor din această lume în celălalt sau celelalte spaţii, oricum ar fi fost ele descrise.

Schimbarea sau modificarea caracteristicilor unui asemenea „ritual de trecere“ este ceva care se produce extrem de rar în istoria umanităţii, implică apariţia unor mutaţii extrem de importante, adânci şi cu caracter peren în conştiinţa unui popor, trebuind apoi – iarăşi lucru foarte complicat – să fie susţinute prin acte legislative corespunzătoare. Orice mişcare greşită, orice cuvânt sau gest nepotrivit deoarece în dezacord cu normele, poate provoca reacţii sociale extrem de dure, revolte, proteste, chiar conflicte extinse în care să se implice Bisericile şi umilii lor servitori, poate chiar să pună probleme de securitate naţională.

Iată de ce stârneşte atât de multe dezbateri, pro şi contra, aprobarea de către parlamentul Statului Washington a unei legislaţii în termenii căreia se permite „reducţia organică naturală“, oficial definită drept „conversia accelerată şi în mediu închis a resturilor umane în humus“. Până acum existau deja în zonă aşa-numitele „cimitire verzi“ în care corpul decedaţilor este pus în pământ fără a mai fi îmbălsămat, fără sicriu şi fără monumente funerare.

Dar, de acum, se poate merge cu mult mai departe. Prima locaţie specializată va fi deschisă la Seattle în 2021 şi va folosi serviciile companiei comerciale specializate Recompose care se prezintă ca având expertiza de a transforma corpul unei persoane decedate în aproximativ un metru cub de compost. Procesul durează aproximativ o lună de zile şi este. ecologic vorbind, deosebit de performant: foloseşte doar o optime din energia necesară unei incinerări sau evită producerea unei cantităţi uriaşe de dioxină (1000 m cubi) ca în cazul unei înhumări clasice.

Casa

Compania respectivă propune un procedeu de descompunere în mediu închis şi controlat a unui corp aşezat într-un „sicriu“ de oţel şi umplut apoi cu paie, lemne şi lucernă. Bacteriile descompun absolut totul şi ce rămâne este un compost curat, posibil de refolosit în locurile unde urmaşii decid că va fi mai bine. Unde anume? Soluţiile viitoare sunt multiple: în grădina proprie, spre exemplu, într-un loc unde vor putea fi cultivate florile preferate...

În Europa, procedeul este discutat de cel puţin un deceniu, dar a înregistrat un avans destul de lent. Dacă luăm exemplul Belgiei, Codul democraţiei locale din Walonia din 2009 nu pomenea decât de două practici funerare, înhumarea şi incinerarea. Situaţia s-a schimbat din 2014 când un decret din 21 februarie spune că practicile funerare autorizate sunt „înhumarea, incinerarea,...“. Prin legislaţia din 9 noiembrie 2018, în regiunea Bruxelles-Capitale este permis oficial procedeul care duce la „humus uman“. Şi semnalele politice sunt că procesul este pe cale să se extindă şi să fie legiferat în diferite alte state europene.

Reacţiile sunt împărţite. Evident bisericile sunt împotrivă, argumentând că astfel se minimizează şi se pângăreşte valoarea corpului omenesc. La fel de violent au reacţionat şi unele asociaţii de pompe funebre, ameninţate cu dispariţia sau diminuarea obiectului lor de activitate. După cum e uşor de bănuit, reacţiile au fost inflamate în susţinerea sau condamnarea proiectului, la fel şi în diversele grupuri sociale, ONG-uri sau în presă.

Şocant? Tulburător? Dezgustător? Semn al apropierii Apocalipsei?

Să nu exagerăm, căci exact acest tip de dezbatere (parcă atunci chiar cu mult mai încrâncenată) a fost şi la nivelul societăţilor occidentale în urmă cu câteva decenii când a „explodat“ pentru prima oară problematica persoanelor de alte orientări sexuale decât majoritatea socială dominantă. Şi atunci se producea, poate vă mai amintiţi de acel moment foarte interesant de analizat din punct de vedere antropologic, o schimbare fundamentală de cutume şi se cerea, ca evident necesară, o nouă legislaţie care să acopere în termeni juridici noua realitate. Şi aşa s-a şi întâmplat.

Aşa se vor petrece lucrurile şi în acest caz? Imposibil de prevăzut dar, în orice caz, este limpede că nu suntem în faţa unui fenomen izolat. Deocamdată este vorba despre o tendinţă solidă care se manifestă în ţările spaţiului occidental, antrenând în primul rând opţiuni ale comunităţilor albe şi creştine, suprapunându-se peste discuţia despre „societatea ecologică“ a viitorului.  

Pe de altă parte, aşa cum se arată în studiile prospective recente, este foarte clar că omenirea, în momentul în care va fi pregătită să facă saltul global către o nouă formulă de existenţă post-post-civilizaţie tehnologică, va adopta şi noi standarde de comportament. Nimeni nu ştie să le definească cu precizie, dar, cel puţin în principiu, toată lumea este de acord că nevoile de supravieţuire vor dicta alte habitudini, un alt mod de a privi realitatea şi o reconsiderare din temelii a funcţionării sistemelor sociale. Şi, de ce nu, a vieţii şi morţii, a valorii unui ciclu natural care, ignorat sau neprotejat, aduce tragediile de acum.

Discuţia de azi face parte sau nu din acest posibil tablou al unui viitor ecologist dacă nu din raţiune, atunci oricum adoptat din necesitate de supravieţuire într-o lume în care reciclarea va fi condiţia de existenţă a societăţilor care se pregătesc acum pentru supravieţuirea viitoare?

Nu ştiu. Dar ceea ce ştiu precis este că există societăţi umane care, discret, aproape de nesimţite, se deschid spre discuţii alternative tocmai pentru a se pregăti pentru variante diferite de evoluţie, poate chiar în paradigme nebănuite până acum (cum se poate dovedi a fi această variantă a „compostului uman“). Poate va fi respinsă de societate, poate va fi dezvoltată. Dar, în orice caz va fi discutată, aşa cum, la alţii, sunt dezbătute cu patimă toate proiectele viitoarelor dezvoltări sociale.

Şi în acest caz, dacă se poate, mi-aş dori să aud şi la noi argumente şi nu înjurături şi afurisenii. Suntem pregătiţi să susţinem o asemenea discuţie pentru că, cel puţin aşa spun sursele mele, ea va veni curând în toată Europa?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite