De la unitatea românilor la aceea a membrilor NATO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima decadă a ultimei luni, din acest an, este marcată de două momente diferite ce conduc la concluzii ce ţin mai degrabă de genul proxim, decât de diferenţa specifică. Pe 1 Decembrie a fost parada militară din Capitala tuturor românilor. Apoi, la reuniunea aniversară a NATO, va fi adoptată o declaraţie comună ce va reitera angajamentul pentru apărarea colectivă.

De Ziua Naţională a României, nu pesimismul unora, ci robusteţea psihică a majorităţii tăcute a naţiunii noastre – greu încercată în ultimele trei decenii – a fost nota dominantă. 

Am revenit azi, de pe plaiurile Vrancei în Bucureşti şi am observat fiind la volan, venind din sens opus, coloanele de tehnică de luptă ce au participat la Parada purtătorilor de uniforme militare, care a fost organizată pe 1 Decembrie 2019, la Arcul de Triumf. 

România reală, nu cea denigrată sau înfrumuseţată pe micul ecran - de pigmei care s-ar ascunde sub birou, precum nu prea puţin laşi, în decembrie 1989 - are o altă viziune decât păcălelile publice promovate cu obstinaţie în arena circului politic naţional. 

Prima realitate trecută sub tăcere, atât de cei care au câştigat, dar şi de cei care au pierdut alegerile prezidenţiale din România, este că, în ţară, la recentul scrutin electoral, a fost cea mai slabă prezenţă la vot, după lovitura de stat efectuată cu trei decenii în urmă – cu certe influenţe străine, nerecunoscute de cei ce invocă necesitatea probelor scrise, ca şi cum serviciile de informaţii de la Moscova şi Budapesta, dar nu numai acestea, nu ştiu regula ştergerii oricăror urme care ar putea genera aducerea unor executanţi în faţa instanţei, naţionale sau internaţionale – consolidată de fireasca ieşire în stradă a românilor sătui de dictatura ultimului preşedinte al republicii socialiste. 

În traducere liberă, candidatul social-democraţiei mioritice trebuia să ia calea uitării publice, şi pentru motivul că noua generaţie de români, trăitori în ţară sau peste hotare era sătulă de un mod desuet de a face politică pe malurile Dâmboviţei. 

După cum şi candidatul dreptei, cu experienţa ultimilor cinci ani trăiţi la Cotroceni, era singura soluţie lucidă, amendabilă din anumite puncte de vedere, dar unica la dispoziţie. 

Pentru unii compatrioţi, Ziua Naţională a României a fost ceva, acolo... cum o probează editoriale vitriolante sau anateme aruncate aiurea, pe micul ecran. 

Un enunţ precum “De ce nu pot fi românii uniţi!”, inserat ca titlu al unei poziţionări pesimiste, al unui jurnalist altfel realist, pare mai degrabă scris spre satisfacţia unor diplomaţi răsăriteni, acreditaţi la Bucureşti, care în loc să încerce edificarea unor căi de comunicare cu oficialii statului român, tot vin cu cădelniţele unei tragice istorii staliniste. 

O altă convingere, de genul că nu vor veni, la nevoie, să apere ţara, tinerii dornici şi azi de libertate, democraţie şi stat de drept - exprimată în stilul apoteotic al unui tenismen de la o televiziune parcă prea albastră, ca să fie şi populară - ţine mai degrabă de mania de a te auzi şi aplauda singur, decât de realitatea din teren.

Cine nu crede asta să îşi aducă aminte de anul 2014, când militari de profesie erau întrebaţi de juni români – oripilaţi şi îngrijoraţi de agresiunea Rusiei contra Ucrainei -, ce nu îşi doreau cariera armelor, dar doreau să îşi apere ţara, chiar cu preţul vieţii, un lucru uluitor pur şi simplu:

”Ce facem cu Ţara?” 

Nu pe terenul de tenis, cu presa în tribune, ci în linia întâi, oriunde ar fi aceasta. 

De Ziua Naţională a României, spre cinstea lui, Preşedintele a dat atenţia cuvenită Forţelor Armate Naţionale, fiind în dreapta sa cu ministrul Apărării – un general deloc făcut la apelul de seară, cu fire de nisip, pe trăirile de comandant, cele dobândite în deşerturile afgan şi irakian –, iar în stânga lui cu noul şef al Apărării ţării, unul dintre înstelaţii actuali activi, extrem de bine pregătiţi profesional, dar şi încercaţi de realitatea câte unui teatru de operaţiuni militare, unde nu era loc, timp şi iluzii pentru terţe domnişoare de salon.

De 1 Decembrie 2019 şi preşedintele Senatului – care a salutat sobru, din buze, pe şeful statului român - şi preşedintele Camerei Deputaţilor, ce şi-a înţeles locul şi rostul în tribuna oficială, au dat o pildă de conduită firească la un eveniment ce ţine de interesul naţional, nu cel partinic sau personal. 

Iar invitarea, la recepţia de la Cotroceni, a celui mai performant şef de guvern postdecembrist, conaţionalul Adrian Năstase – recunoscut ca atare şi de fostul său rival, apoi preşedinte al României, cu două mandate, respectiv Traian Băsescu – a fost primul semnal prezidenţial că vremurile sunt încă tulburi şi nu pot fi depăşite, dacă se vrea aşa ceva, decât prin concordie naţională, cea dezirabilă, până la care mai este un drum lung de parcurs. 

O concordie care dă o altă forţă şi prezenţei preşedintelui ţării la Summitul NATO dedicat aniversării primilor 70 de ani din evoluţia tot mai întărită a Alianţei Nord-Atlantice. 

O evoluţie în care şi România are o contribuţie importantă, după cum recunoştea şi Secretarul Departamentului de Stat, Michael R. Pompeo:”Cele două naţiuni ale noastre sunt prieteni, aliaţi şi parteneri şi mă bucur să văd parteneriatul strategic, relaţia economică şi legăturile dintre oameni cum cresc an de an. Apreciem profund contribuţiile României la misiunile NATO, precum şi conducerea ţării dvs., în domeniul securităţii regionale şi dezvoltării energiei.” 

După cum şi preşedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump ţinea să transmită omologului, de la Bucureşti: "În numele poporului american, vă felicit pe dumneavoastră şi poporul român cu ocazia celei de-a 101 aniversări a Zilei Naţionale a României pe 1 Decembrie. Cu această ocazie, aş dori să subliniez că România este un aliat nepreţuit atât pentru Statele Unite ale Americii, cât şi pentru Alianţa Nord-Atlantică".

Iar pentru ca lucrurile să fie fără echivoc, doamna ambasador Kay Bailey Hutchison, care reprezintă SUA la NATO ţinea să transmită, via Twitter:”Cele două naţiuni ale noastre sunt prietene, aliaţi şi parteneri şi mă bucur să doresc o zi fericită a Marii Uniri  a oamenilor din România! Care este un partener de valoare şi conducerea sa a fost esenţială în promovarea securităţii în Marea Neagră.”

Din asemenea perspective, prezenţa preşedintelui României la reuniunea aniversară a aliaţilor este aceea a unui oficial care vine dintr-unul din cele două state care contează în defensiva graniţei de est a NATO, a doua ţară fiind Polonia.

Ultimele estimări oficiale confirmă faptul că SUA, Bulgaria, Grecia, Estonia, România, Lituania, Letonia şi Polonia ating ţinta asumată public, de minimum 2% din P.I.B., pentru apărare.

În mod semnificativ, Germania, care încă nu a atins acest nivel, a optat pentru un dialog constructiv cu preşedintele SUA, pentru miercuri, 4 decembrie 2019 fiind confirmată întâlnirea lui Donald Trump, cu Angela Merkel.

În dificultate se va afla, la Summitul NATO din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, preşedintele Franţei, ce a dorit o dură atenţionare publică a SUA şi Turciei prin sintagma nefericită a stării de “moarte cerebrală” a Alianţei, motiv pentru care s-a pomenit pus la punct de cancelarul german şi de preşedintele turc şi nici presa franceză nu este prea convinsă că orgoliul liderului de la Palatul Élysée merită să fie susţinut integral, pe plan mediatic.

Cu o altă afirmaţie imprudentă a sa, că nu Rusia este inamicul NATO – deşi Federaţia Rusă a trecut Alianţa, în doctrina sa militară, drept inamic clar stipulat - Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron a pierdut mult din simpatiile, câte mai existau, pentru el, în capitalele Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi României. 

Vom vedea cât de mult vor reuşi diplomaţii francezi să repare erorile propriului şef de stat, la reuniunea din ţara care se retrage din Uniunea Europeană, dar rămâne un garant solid - cu o puternică forţă disuasivă nucleară - pentru defensiva euro-atlantică, pe bătrânul nostru continent. 

Oricum, la Kremlin, preşedintele Putin se poate deja bucura. 

Simpla afirmaţie a lui Macron, privind necesitatea resetării relaţiilor statelor membre ale NATO, cu Rusia, a generat ostilitate, fie şi tacită, în statele mai sus menţionate. 

Asta pentru că resetarea, la Paris, este văzută ca o normalitate inevitabilă, ceea ce nu ar fi rău, dacă s-ar baza pe înţelegeri clare, colective, asumate prin semnături adecvate, la nivel înalt, în timp ce la Moscova resetarea înseamnă acceptarea reînvierii Uniunii Republicilor foste sovietice şi cândva socialiste, ceea ce ar însemna întinarea memoriei zecilor de milioane de victime ale stalinismului. 

Et ça ne peut pas être./ And that can't be. / Und das kann nicht sein. / И этого не может быть. 

___________

NOTA BENE: 

Timpul trece, dar memoria naţiunii noastre trebuie reîmprospătată, în formule diverse, cu ţinte publice complementare, pe măsura dorinţei noii generaţii de a cunoaşte istoria aşa cum a fost, un demers realizat cu istoricul Alexandru Oşca, filologul Răduţ Bîlbîie şi analistul politic Andrei Vlăşceanu, care au oferit telespectatorilor de la 6TV, iar acum internauţilor, opinii inedite privind puterea românilor de a se reuni, în matca naţională, la 1 Decembrie 1918: 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite