„Preşedintele Macron tocmai a sugerat ca Europa să-şi constituie propria sa armată pentru a se apăra împotriva Statelor Unite, Chinei şi Rusiei. Foarte insultător, dar poate Europa ar trebui mai întâi să-şi plătească propria contribuţie la NATO, organizaţie pe care SUA o subvenţionează din plin.“ - Donald Trump

Despre ce e vorba? Marţi, într-un interviu pentru Europe 1, preşedintele Macron spusese că „nu-i vom apăra pe europeni dacă nu ne decidem să avem o adevărată armată europeană. Pentru a ne apăra faţă de China, de Rusia şi chiar faţă de SUA... trebuie să avem o Europă care se poate apăra în mai mare măsură şi într-un mod mai suveran şi care să nu depindă doar de SUA".

În sine, declaraţia era interesantă, dar în niciun caz nu părea într-atât de novatoare sau de ofensivă încât să provoace o asemenea reacţie din partea lui Trump. Preşedintele american mai auzise mesaje asemănătoare venind de la Bruxelles şi care marcau, într-un fel sau altul, dorinţa europenilor de a adopta cât mai curând măsuri concrete pentru favorizarea unei armate europene. Totul începând cu alocarea, în viitorul buget multianual al UE, a unor sume substanţiale ce vor fi alocate pentru sprijinirea unor proiecte comune privind cercetarea şi dezvoltarea în zone prioritare pentru producţia militară de vârf, proiecte care, pentru finanţare, trebuie să fie susţinute de participarea a cel puţin trei state membre. Reamintesc faptul că avem un concept european al Cooperării structurate permanente derivat dintr-un articol din Tratatul de la Lisabona prin care se permite crearea unui nucleu de state din UE să dezvolte o colaborare specifică în domeniul apărării. Prevăzută să apară în 2010, este activată doar începând cu 2017 printr-un acord între 25 dintre statele membre. Nu trebuie confundată cu cadrul foarte larg, mai degrabă politic şi destul de teoretic al Politicii comune de securitate şi apărare (PESC). Asta deoarece PESC se aplică tuturor statelor membre, iar  specificul Cooperării structurate Permanente este să permită unui grup mai mic de state să meargă mai repede şi să formalizeze proiecte specifice.

Până acum, totul rămăsese cam la acest nivel al intenţiilor nobile, dar fără să se vadă un proiect bine structurat care să poată fi denumit "proiect european militar de importanţă strategică" asumat ca atare de un grup de state europene. Asta până recent, mai precis până în ziua de 25 iunie, când nouă ţări din UE s-au angajat formal să participe într-un proiect de cooperare întărită în domeniul apărării: Iniţiativa Europeană de Intervenţie apărută la iniţiativa Franţei. Ţările semnatare: Franţa, Germania, Belgia, Danemarca, Spania, Estonia, Olanda, Portugalia şi Marea Britanie. La acest grup de 9 state s-a adăugat şi Finlanda, aderarea sa fiind validată pe 7 noiembrie la o reuniune a miniştrilor apărării din cele 9 ţări din grupul membrilor fondatori.

Teoretic, interesant. Dar este şi posibil?

Deocamdată, toate dosarele şi scenariile sunt studiate de şefii de stat major din grupul celor 10 state care au avut deja o întâlnire de lucru pe 7 noiembrie şi pregătesc acum răspunsuri la această temă, fixând şi necesarul financiar. Decizia urmează să fie luată de liderii politici care trebuie să definească foarte exact mandatul pentru acţiunea viitoare a forţelor respective precum şi mandatul lor de angajare. În concepţia franceză, ar fi vorba despre o forţă cu componente care să poată fi reunite extrem de rapid, vorbim deci despre trupe pregătite pentru reacţie rapidă tip "vârf de lance" şi care să poată interveni într-un larg evantai de situaţii de urgenţă: nu neapărat numai "conflictele de înaltă intensitate", dar şi catastrofe naturale, evacuări de civili din zonele de conflict, acţiune împotriva unui atac terorist, aşa cum preciza ministrul francez al Apărării.

 Întrebările nu ţin numai de fezabilitatea sau de importanţa proiectului în sine. Ci, în primul rând, aşa cum se vede din reacţia foarte nervoasă a preşedintelui Trump, de dimensiunea politică, pentru că e posibil să fie vorba despre voinţa unora dintre partenerii săi europeni de a se desface într-o oarecare măsură de dependenţa absolută care a marcat spaţiul euroatlantic după cel de-al Doilea Război Mondial, cu SUA decizând practic asupra a tot ceea ce a însemnat constucţie de arhitectură de apărare şi securitate. Donald Trump a arătat însă că se poate ca americanii să pună o presiune foarte dură asupra europenilor pentru a-şi respecta obligaţiile financiare în NATO, lucru firesc şi de înţeles. Dar, pentru unii decidenţi europeni, acesta a fost şi semnalul că, în actualul context al sancţiunilor comerciale care au dus la o situaţie conflictuală reală între interesele economice americane şi cele europene, dimensiunea de securitate să aibă de suferit foarte serios. Mai ales că se desenează scenarii neobişnuite, spre exemplu cel iranian, în care americanii şi aliaţii lor europeni sunt pe poziţii diametral opuse într-un joc ce poate căpăta mize globale.

Dar se poate desemna un scenariu în care ţările europene să se poată uni într-un proiect efectiv de cooperare militară cu dimensiuni operaţionale? Poate această iniţiativă de acum să dea un răspuns pozitiv căci, la nivel de Uniune Europeană, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să se deseneze o asemenea perspectivă, chiar dacă ea nu ar contrazice cu nimic acordul cu NATO, înscriindu-se în proiectul de cooperare extinsă între UE şi Alianţă.

Este foarte posibil ca nu acesta să fie motivul iritării profunde a preşedintelui Trump. După părerea mea, el se regăseşte în indicaţia tipului de misiuni viitoare ce ar putea fi îndeplinite de aceste forţe militare de elită concentrare în Iniţiativa Europeană de Intervenţie care trebuie să facă faţă, aşa cum se spune în documentul constitutiv, "vulnerabilităţilor persistente în regiunile la sudul Europei, de la Mediterana la Africa sub-sahariană, instabilitatea coninuă în Orientul Mijlociu...". Dacă despre intervenţii "de impunerea păcii în Africa" este vorba, sau chiar de unele de interpunere între taberele aflate în conflict, atunci se anunţă dorinţa de intrare pe o tablă de şah odinioară rezervată marilor jocuri sovieto-americane din perioada Războiului Rece, acum dominată de implantarea chineză...sau de Orientul Mijlociu, iniţiativa militară oferind poate forţa necesară implementării acordurilor privind reconstrucţia Siriei despre care Rusia şi Turcia au invitat Franţa şi Germania la discuţii.

Deocamdată nimic nu este foarte clar decis, dar elementele unui nou aranjament global sunt în mişcare. Poate vă interesează să citiţi documentul de intenţie semnat de  Statele fondatoare ale Iniţiativei Europene de Intervenţie la care, veţi vedea, participă "ţările capabile şi doritoare care împart aceleaşi interese strategice şi sprijină în mod activ obiectivele europene, inclusiv prin noile iniţiative europene semnificative pentru a consolida autonomia strategică europeană şi libertatea de decizie şi acţiune, precum şi întărirea NATO care rămâne piatra de temelie a apărării noastre colective".

Cum pe oficialii noştri aceste lucruri nu-i interesează şi nici măcar nu găsesc timpul să le citească şi sunt ultra-reticenţi în a-şi exprima public o poziţie, sper ca măcar dvs să vă doriţi să vedeţi ce jocuri interesante se fac acum în Europa. Sau, măcar, să găsiţi o explicaţie la supărarea preşedintelui Donald Trump.

LETTER OF INTENT CONCERNING THE DEVELOPMENT OF THE EUROPEAN INTERVENTION INITIATIVE (EI2)

The Strategic Context

1. Europe is facing a highly unstable and uncertain strategic environment, subject to sweeping changes. It has to deal with the greatest concentration of challenges since the end of the Cold War, including an increasing terrorist threat, major migration crises, persistent vulnerabilities in its Southern region, from the Mediterranean to the Sahel-Sahara region, enduring destabilisation in the Middle East, resumption of open warfare on its doorstep and displays of force on its territory, including stemming from intimidation strategy, on its Eastern Flank and increasing natural disasters.

2. These are destabilizing factors that need to be tackled to better protect our citizens, and therefore European states have to take on greater responsibility for their own security, hence the necessity to better coordinate our efforts and to foster our capacity to better anticipate, prepare, plan and act together when and where necessary.

3. This strategic assessment is particularly clear for European able and willing states that share security interests and actively support European endeavors, including through the European Union's significant new initiatives, in order to consolidate European strategic autonomy and freedom of decision and action, as well as reinforce NATO, which remains the cornerstone of our collective defence.

4. Our states have consistently demonstrated their willingness and their ability to swiftly deploy effective military capabilities and act together in various scenarios across the whole range of potential conflicts and crises affecting Europe’s security, in different frameworks. The progress achieved in the last few years in strengthening European Defence has been significant. Nevertheless, further steps need to be taken. We therefore intend to develop together the European Intervention Initiative (EI2) in order to enhance our collective strategic response.

Aim of the European Intervention Initiative

5. EI2 is a flexible, non-binding forum of European participating states which are able and willing to engage their military capabilities and forces when and where necessary to protect European security interests, without prejudice to the chosen institutional framework (the EU, NATO, the UN or ad hoc coalitions).

6. The ultimate objective of EI2 is to develop a shared strategic culture, which will enhance our ability, as European states, to carry out military missions and operations under the framework of the EU, NATO, the UN and/or ad hoc coalition. Intensifying and deepening contacts between EI2 participating states will facilitate future military engagements, which remain fully subject to sovereign national decisions in accordance with each state’s respective constitutional processes.

7. In particular, EI2 will enable better links and closer cooperation between the armed forces of European states that are willing and able to carry out international military missions and operations, throughout the spectrum of crises. The initiative will focus on enhanced interaction in four main fields: (i) strategic foresight and intelligence sharing, (ii) scenario development and planning, (iii) support to operations and (iv) lessons learned and doctrine.

8. EI2 will contribute to reinforce bilateral defence relationships as well as joint efforts carried out within the framework of key multilateral organizations such as the EU, NATO and the UN or ad hoc initiatives. EI2 intends to contribute to on-going efforts within the European Union to deepen defence cooperation, notably PESCO as detailed in paragraph 9, and may reinforce and draw from the work conducted through the NATO Framework Nation Concept (FNC). It will not

duplicate those efforts, but will add to them. EI2 will strive to identify possible improvements for European Defence as well as the best institutional forum how to achieve those, in order to be quicker and more efficient. Denmark will participate in full respect of the Danish opt-out from the EU’s Common Security and Defence Policy.

9. EI2 participating states will strive to ensure that EI2 serves the objectives and projects of PESCO to the maximum extent possible, while taking into consideration national legal constraints and the issue of third parties' access to PESCO. While PESCO will inevitably produce beneficial effects for EI2, we will seek to identify, as soon as possible, relevant areas of cooperation within the EI2 framework that can merge with existing PESCO projects or constitute new ones, for example in the area of support to operations.

10. Military staff talks will provide regular assessments and recommendations in line with common security interests and possible actions.

11. EI2 does not entail the creation of a new rapid reaction force. Considering that our nations have only one single set of forces, EI2 states will rely on existing standing rapid reaction / intervention forces, in line with the appropriate decision-making process. EI2 will not earmark national forces for its own response purposes.

12. EI2 will strengthen our ability to better operate together. It will reinforce participating states’ ability to be better prepared for missions and operations conducted in the framework of the EU, NATO, UN or other ad hoc coalitions in which nations wish to commit forces. It could also encourage the efficient deployment of existing and future military capabilities and units. The assignment of forces from EI2 participating states to specific missions and operations will always remain a sovereign national decision.

13. EI2 will be resource-neutral. It will rely on existing structures and a network of liaison officers in the various military structures of the participating states.

14. Eventually, thanks to a better mutual understanding of military needs, EI2 will help in aligning European states’ operational requirements and thus may facilitate the common development of capabilities, by using those already existing tools.

15. EI2 will be open to other European states, willing to share the strategic objectives of the Initiative, and showing proper commitment and adequate level of operational capabilities.

Arrangements for the development of the EI2

16. By signing this Letter of Intent, we, Defence Ministers from the participating states, pledge our full support to and involvement in EI2 and our intent to contribute to the four agreed work strands.

17. In order to reach the objectives of EI2, we decide to establish a light EI2 Permanent secretariat in Paris based on French personnel and on the existing network of national liaison officers in the various military structures of the French MoD (possibly complemented by national voluntary contributions), to oversee policy and objectives, and to coordinate actions along the different lines of cooperation.

18. We, Defence Ministers of participating states, direct our staff to start drafting an EI2 Foundation Memorandum of Understanding as soon as possible, detailing the modalities of each state's participation to EI2.

Signed in nine copies on June 25th, 2018.