De ce e victoria lui Biden o veste excelentă ideologic şi irelevantă militar pentru Est

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE / Sarah Silbiger
FOTO EPA-EFE / Sarah Silbiger

Regimul Trump a fost unul favorabil pentru România şi e corect să spunem că anul 2020 s-a dovedit unul de vârf în relaţiile Bucureşti-Washington. Prezenţa militară americană în ţara noastă a crescut constant, robust, oferind o mare atenţie dezvoltării infrastructurii înainte de etapa „boots on the ground“.

Investiţiile deja lansate de români şi americani la Kogălniceanu şi Câmpia Turzii fac din ţara noastră o bază occidentală vitală atât din punct de vedere maritim, cât şi aerian (avioane şi drone). Această dezvoltare are la bază, indiscutabil, şi tendinţa fostului preşedinte Trump de a contrabalansa Berlinul şi Parisul printr-o apropiere mai mare de Varşovia şi Bucureşti. Contează şi relaţia emoţională a ambasadorului Adrian Zuckerman cu România, acesta dovedindu-se un actor activ în plan economic sau militar şi dovedind o postură fermă în lupta împotriva corupţiei sau a progreselor pe care regimul comunist de la Beijing încearcă să le facă în ţara noastră.

Totuşi, dezvoltarea accelerată a relaţiei româno-americane nu are la bază raţiuni subiective şi nu este condiţionată de opţiuni politice schimbătoare. Ea are la bază faptul că România este cel mai hotărât jucător occidental la Marea Neagră, o zonă vitală pentru linia de demarcaţie a expansiunii ruseşti. Cu o Ucraină prea complicată civilizaţional, cu o Bulgarie indecisă şi controlată discret de interesele lui Putin, cu o Turcie în care Erdogan îşi înteţeşte de la un an la altul orientarea islamistă, antioccidentală şi războinică în fostele teritorii otomane, România e singura bază solidă şi ferm occidentală de care NATO dispune în această parte de lume. Din acest motiv, indiferent cine ar conduce administraţia de la Washington, ţara noastră se va dezvolta accelerat sub raportul infrastructurii (porturi, aeroporturi, autostrăzi) şi a forţei militare. Altă cale nu există. Nici pentru Occident, nici pentru România.

Lucrurile stau total diferit din punct de vedere ideologic. Sub raport ideologic, victoria lui Biden este o veste excelentă pentru Estul care în urmă cu mai puţin de un secol cunoştea cele mai sinistre versiuni ale dreptei fasciste şi religioase. Şi asta pentru că – simţindu-se îndreptăţiţi de succesul lui Trump – conservatorii din Est (Polonia, Ungaria, România) deveniseră în ultimii trei ani, progresiv, tot mai radicali într-un discurs anti-minorităţi sexuale, anti-avort, anti-autonomie academică. Şi, spre deosebire de SUA sau Marea Britanie, unde conservatorii ştiu în general să evite capcanele reacţionare şi să rămână ancoraţi în modernitate, esticii nu au în spate o experienţă seculară şi sunt, pe filiera ortodoxistă, foarte uşor de deturnat către agenda Moscovei. Dacă îl citeşti cu atenţie pe Dughin vei înţelege rapid că aceasta a fost strategia Rusiei pentru foştii săi sateliţi din Europa – să câştige discret simpatia conservatorilor propunând valori dragi acestora, pe care le declină însă ulterior în interesul Kremlinului. Cazurile Viktor Orban sau  Referendumul pentru Familie sunt grăitoare.

Îndreptăţirea conservatorilor din Est este, trebuie precizat, mai degrabă un entuziasm subiectiv decât un sprijin real venit de peste Atlantic. După decenii în care mesajul  lansat dinspre Washington a fost categoric unul orientat către libertăţi, drepturi, protecţie a minorităţilor – lucruri esenţiale într-o zonă unde au dominat atâta amar de vreme fasciştii şi comuniştii – conservatorii noştri au interpretat alianţa lui Trump (un new-yorkez cu viaţă cât se poate de progresistă) cu religioşii americani drept un semnal pentru a pune la îndoială câştigurile liberale ale fostului lagăr socialist. Au început să spere într-o întoarcere a autoritarismului (Polonia, Ungaria; Dragnea a eşuat), au încercat să blocheze drepturile fundamentale ale minorităţilor sexuale (da, parteneriatul civil este un drept fundamental), au dat asaltul asupra autonomiei universitare, încercând să interzică – deopotrivă caraghios şi înspăimântător – dreptul intelectualilor de a discuta unele teorii. Precum în epoca de glorie ai lui Ruhollah Khomeini, care perora de dimineaţă până seară despre malversaţiunile „stângiştilor şi marxiştilor” (e un citat), în Est te inundau avertismentele privind comploturile neo-marxiste şi sexo-marxiste. Aflai că pericolul secularismului pândea la tot pasul – de parcă nu am trăi, până şi noi, în Răsărit, de vreo două secole într-o lume secularizată. Apogeul acestei ţicneli colective a fost recenta blocare a avortului în Polonia, pe un model copiat aproape la literă din Ceauşescu (lucru care vorbeşte de la sine).

Situaţia a fost complicată, să o spunem, de incultura oportunistă a partidelor politice din România, care – gândind că ăsta e vântul care bate din Washington – s-au înghesuit (cu excepţia notabilă a USR, care e marele câştigător ideologic al victoriei lui Biden) să promoveze un discurs tâmp-conservator, pe care acum vor fi nevoite să îl corijeze din mers, deşi sunt pline-ochi de ciudaţi care le vor încurca brusca reconvertire la liberalism (dar despre asta vom vorbi mai mult după alegeri). Momentul-cheie al domolirii zvâcului religios va fi votul în favoarea parteneriatului civil, care devine obligatoriu pentru România în contextul deciziilor care vin dinspre Uniunea Europeană. Vom vedea atunci cum reacţionarii noştri neîmblânziţi, care mai ieri tunau şi fulgerau împotriva sexo-marxismului şi păcatului trupesc, vor fi într-o delegaţie când se aprobă în Parlament, în mod entuziast, parteneriatul civil.    

Sub raport ideologic, victoria lui Biden e o veste bună. Conservatorii isterici, ţicniţi şi abuzivi – rămaşi sub raport ideologic în anii 1930 – vor fi măturaţi de pe scena publica, lăsând locul conservatorilor rezonabili, înţelepţi şi maturi, de care avem atâta nevoie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite