Dan Dungaciu: Alegerile din America şi bătălia sistemelor
0
Alegerile din Statele Unite nu au fost niciodată (doar) despre America. Prin consecinţe, efecte strategice şi tipuri de mesaje, acestea au afectat de fiecare dată întreg mapamondul. Este la fel şi astăzi.
Finalizarea alegerilor din 2020 nu va fi în primul rând despre Joe Biden sau Donald Trump, va fi despre America, rolul ei în lume, statutul liderului lumii euroatlantice şi, implicit, atitudinea faţă de ea. Iar, în acest sens, un mesaj fundamental va fi dat de modul în care aceste alegeri se vor finaliza – deocamdată nu sunt încheiate, formal vorbind – şi, mai ales, impresia pe care sistemul american - marea democraţie americană - o va transmite lumii. Nu atât în Europa sau chiar Rusia – Moscova se consideră (!) ca făcând parte din sistemul democratic şi al economiei de piaţă – cât în statele în care sistemul politic şi strategic este de altă natură.
Şi nu vorbim de Iran aici; vorbim despre China.
- Eradicarea sărăciei nu mai este apanajul Occidentului
Preşedintele Băncii Mondiale Jim Yong Kim (Foto: EPA-EFE)
Să nu ne facem iluzii. Beijingul citeşte totul în termeni de competiţie şi în termeni de sistem. Calmă, tăcută, cumpănită în afirmaţii, dar duduind pe dinăuntru de energie naţională şi dorinţă de revanşă, China a căutat de fiecare dată, fie şi tacit, să arate lumii întregi că sistemul ei bazat pe o istorie unică este, de fapt, cel mai performant, capabil să concureze de la egal la egal cu sistemul occidental.
Primul pas a fost făcut atunci când, în pofida a tot ceea ce se credea în anii 90, după prăbuşirea sistemului comunist, respectiv că nu poţi să generezi prosperitate dacă nu îşi asumi democraţia şi economia de piaţă, Beijingul, printr-un efort colosal, a reuşit să scoată din sărăcie sute de milioane: 500 de milioane de oameni în 2014, iar în 2018, 800 de milioane de oameni. China este o „poveste grozavă în istoria omenirii”, declara la vremea respectivă preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, la o întâlnire anuală a Băncii şi a FMI de la Washington, subliniind că există „lecţii de învăţat” din această experienţă chineză. Şi încă: „Aceasta este una dintre marile poveşti din istoria omenirii, sincer... majoritatea progreselor realizate în ceea ce priveşte trecerea de la 40% din lume care trăieşte în sărăcie extremă la mai puţin de 10% acum, au fost în China. Deci, căutăm întotdeauna lecţii din această experienţă... acest efort a fost istoric. Cred că încă încercăm să înţelegem exact cum 800 de milioane de oameni au fost scoşi din sărăcie, dar a fost unul dintre marile succese istorice”, a conchis Preşedintele Băncii Mondiale.
Dincolo de date şi de statistici, consemnăm o primă refutare a tezelor occidentale şi un serios exerciţiu de „suveranitate” conceptuală a Chinei. Chiar dacă nu s-a vorbit atunci explicit în asemenea termeni, pentru Beijing era o probă fundamentală a eficacităţii şi chiar a superiorităţii sistemului chinezesc.
- Pandemia pe care doar noi o putem învinge
Când preşedintele chinez Xi Jinping a făcut, în luna martie 2020, prima vizită în oraşul Whuan de la izbucnirea epidemiei, salutul său confient nu era adresat doar locuitorilor oraşului care îl priveau de la balcoane precum un al doilea Mao, ci lumii întregi. În special, Americii.
Era semnul unei biruinţe chineze memorabile într-un război cu un duşman perfid şi nevăzut, dar la fel de periculos – şi la fel de sprijinit de Occident! – precum trupele Kuomitangului (Partidul naţionalist chinez) pe care Mao le-a învins în 1949 şi a impus comunismul. Salutul lui Xi Jingping înseamna confirmarea unei victorii de aceeaşi proporţii; ţara sa a triumfat acolo unde Occidentul nu părea să aibă soluţii. Era timpul ca lumea să afle asta. Şi Beijingul a făcut, prin aşa zisa „diplomaţie a măştilor”, tot ce e posibil ca lucrul acesta să se afle…
Chiar dacă nu a spus-o niciodată explicit, scopul final al Beijing-ului este să demonstreze, şi în acest caz, superioritatea sistemului său. E încă prea devreme să se facă asemenea afirmaţii explicite, dar, prin tot ceea ce face, scopul final răzbate tot mai intens.
De asta confruntarea cu China nu poate fi evitată, indiferentă de ce forme va căpăta aceasta: „îndiguire” (containment), „mare negociere” (big bargain), conflict militar etc.
A urmat apoi evoluţiile pe care le ştim deja legate de pandemia de COVID 19, unde, iarăşi, Beijingul aruncă pe masă, tacit, chestiunea comparaţiei între cele două sisteme, respectiv sistemul occidental şi sistemul chinezesc, sugerând că „al ei” a răspuns mult la repede şi mai eficace la această provocare. Chiar dacă nu a spus-o explicit, asta a transmis, inclusiv prin controversata „diplomaţie a măştilor”. Cât a fost de eficientă este altă poveste. Dar că Beijingul – şi nu numai el – gândeşte răspunsul la pandemiei în termeni de sistem, este neîndoielnic.
- Sistemul politic american se degradează sub ochii noştri
Steagurile Americii au fost arse în timpul manifestărilor de protest din timpul campaniei prezidenţiale pentru alegerea preşedintelui SUA (octombrie – noiembrie 2020). FOTO EPA-EFE
Un alt prilej care se iveşte pentru comparaţia – fie şi tacită – a celor două sisteme este actuala tensiune politică din SUA. Fără precedent şi extrem de riscantă, criza din America a atins apogeul în campania electorală, fără să dea semne de liniştire nici acum, după ce marile trusturi de presă, unanim, au anunţat victoria candidatului democrat Joe Biden. China, fireşte, a urmărit atent, de la început, şi a relatat pe larg protestele şi tensiunile de acolo, arătând lumii şi publicului chinez, cu ostentaţie şi satisfacţie, în ce dificultăţi s-ar zbate astăzi „marea Americă”, tensiunile care o macină, protestele fără sfârşit...
Treptat, a mers şi mai departe. Prima dezbatere a celor doi candidaţi la funcţia de preşedinte al SUA, Donald Trump şi Joe Biden, din data de 30 septembrie 2020, a fost prilejul unor puncte pe „i”. Global Times publica în aceeaşi zi a dezbaterii un text cu un titlu elocvent: „Prima dezbatere Trump – Biden: expresia haosului din America…” („First Trump-Biden debate epitome of US chaos…”), în care putem citi: „Dezbaterea a fost ca ţara: toată lumea vorbeşte, nimeni nu ascultă. Nu se învaţă nimic. Este un dezastru… Acest haos este o expresie a politici SUA şi o reprezentare a diviziuni din interiorul societăţii”.
Lucrurile sunt sugerate doar, aluziile sunt străvezii dar rămân, totuşi, aluzii.
Alt mesaj este mai important. Editorialistul publicaţiei citate, Hu Xijin, scria pe Twitter un lucru pe care încă nu îl poate pune în ziar, doar – deocamdată – pe contul personal: „Such a chaos at the top of US politics reflects division, anxiety of US society and the accelerating loss of advantages of the US political system” (Un asemenea haos la nivelul de vârf al politicii SUA reflectă diviziunea şi anxietatea societăţii americane, şi pierderea accelerată a avantajelor sistemului politic american).
Acum e mult mai limpede şi vedem aici un mesaj esenţial, „testat” pe twitter, dar care va deveni, curând, linie de mesaj esenţială. China sugera că ceea ce se petrecea în campania electorală şi se putea viziona pe ecranele televizoarelor cu ocazia confruntărilor finale între cei doi candidaţii este doar expresia unei crize mai profunde, nu doar a politicului american, dar a sistemului american. Adică a democraţiei.
Editorialul din 6 noiembrie 2020 al aceluiaşi Global Times este o „lecţie” politică adresată unei societăţi americane care, de data aceasta, şi spre deosebire de alte dăţi, nu îşi va mai putea reveni la normal după „spectacolul politic” al alegerilor prezidenţiale: „De data aceasta, nimeni nu mai crede că diviziunea socială la aceste alegeri este doar un spectacol. Diviziunea este atât de reală şi de profundă, încât singurul lucru incert de data aceasta este cât de profund va afecta SUA... Schimbarea fundamentală este că SUA şi-au consumat avantajele acumulate pe fondul globalizări”. Editorialul continuă. „Sistemul SUA are propria sa istorie şi cultură, dar trebuie să se modifice în conformitate cu vremurile. Este timpul ca elitele SUA să-şi ia rămas bun de la aroganţa politică şi să se angajeze într-o reflecţie colectivă. Aceştia ar trebui să aibă o viziune corectă asupra problemelor sistematice din politica SUA şi să ajungă la consensul că SUA trebuie să continue să se reformeze ca şi alte ţări. Doar pe această bază SUA pot fi cu adevărat determinate şi conduse să se schimbe singure”.
Am ajuns la un punct care, cu ceva ani în urmă, era de neconceput. China dă lecţii politice Statelor Unite, consemnând „eşecul” societăţii şi incapacitatea elitelor americane de a se reforma!
Fără să fie afirmat explicit, tot eşecul sistemului politic american şi, în oglindă, supremaţia sistemului chinezesc, este sunetul de fond al acestei critici.
Şi încă ceva: am citat din presa chineză de limbă engleză, livrată pentru uz extern. Într-o Chină tot mai naţionalistă şi dornică de revanşă, e uşor de imaginat cum e livrată pentru uz intern evoluţia electorală din rivala America...
- Tehnologia va înlocui ideologia în viitorul Război Rece
Speaker-ul Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi (dreaptă), alături de Wolfgang Schäuble, Preşedintele Bundestag-ului german (stânga), la Conferinţa de securitate de la Munchen, 2020. FOTO EPA-EFE
Ce va urma? Ceva care, deocamdată, este nerostit până la capăt. Următorul pas al confruntării, şi care va fi iarăşi pretextul pentru ceea ce am numit bătălia sistemelor, va fi bătălia pentru supremaţia tehnologică. În ciuda tehnicalităţilor cu care e învăluită, este, acum, nucleu dur al confruntării. În esenţă, bătălia tehnologică devine un soi de substitut pentru bătălia ideologică din timpul Războiului Rece. Dacă până acum am asistat la diverse forme de exprimare (implicită) a superiorităţii chinezeşti – performante economice, reacţie la pandemie, sistem politic etc. – va urma şi dimensiunea tehnologică a acestei bătălii sistemice. Şi aceasta va avea de a face cu reţele 5G şi ceea ce înseamnă prezenţa unei companii precum Huawei.
Că există un consens la Washington legat de competiţia cu China este evident, iar diferenţa între Trump şi Biden la acest punct e mai degrabă stilistică. Fără să o poată exprima cu atâta fermitate acasă, în SUA, din raţiuni electorale, Speker-ul Camerei Reprezentanţilor, democrata Nancy Pelosi, a spus-o cu subiect şi predicat la Conferinţa de securitate de la Munchen din 14 februarie 2020: „Acum voi spune ceva care poate nu va fi plăcut pentru mulţi dintre voi, cei de aici, dar pentru că aţi invitat sinceritatea – nu prelegerea, ci sinceritatea – voi spune acest lucru legat de subiectul 5G şi al securităţii cibernetice. China încearcă să-şi exporte autocraţia digitală prin gigantul său de telecomunicaţii, Huawei, ameninţând cu represalii economice împotriva celor care nu îi adoptă tehnologiile. Statele Unite au recunoscut Huawei ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale, plasând-o pe lista noastră de entităţi inamice, restricţionând angajamentul cu companiile americane. Naţiunile nu pot ceda infrastructura de telecomunicaţii Chinei pentru oportunitate financiară. O astfel de concesiune prost concepută îl va încuraja pe Xi, deoarece subminează valorile democratice, drepturile omului, independenţa economică şi securitatea naţională”.
Ce spune Pelosi este limpede (şi este consonant cu mesajele administraţiei Trump): tehnologia se suprapune, în cazul chinez, cu politica, căci „a permite reţeaua 5G cu tehnologie chineză ar fi alegerea autocraţiei în locul democraţiei... eu cred că este un pericol real să punem toată acea putere în personificarea 5G şi trebuie să fim foarte atenţi la modul în care mergem înainte... să nu acordăm această putere unei entităţi create de Armata Populară de Eliberare”.
Semnalul este evident. Nu doar despre tehnologie e vorba aici, ci despre tehnologie ca marker esenţial al apartenenţei la un sistem de putere internaţional. Spune-mi ce reţele ai în ţară şi ce companii ca să îţi spun (cu) cine eşti! Acesta va fi motto-ul geopolitic al secolului XX!
Tehnologia va înlocuit ideologia, iar blocurile mari de putere vor pivota, se pare, în jurul acestei opţiuni tehnologice (nu explicit ideologice). Prin urmare, competiţia pe această dimensiune este incomparabil mai serioasă decât pare, căci aici, la acest nivel, superioritatea tehnologică va cântări enorm. Iar China pune, din această perspectivă, presiuni nemaiîntâlnite pe lumea euroatlantică, care, inclusiv America, pare că se află acum în defensivă la acest capitol.
Ce va urma în competiţia tehnologică, vom vedea. Dar este limpede însă că tehnologia va deveni de aici înainte – dacă nu a şi devenit deja – o caracteristică de sistem.
Bătălia dintre două sisteme
Şi revenim acum la dubletul sacrosant al anilor 90: economia de piaţă şi democraţia. Fukuyama a considerat că asistăm la „sfârşitul Istoriei”, căci alternativă la aşa ceva nu există. Cea mai bună dintre lumile posibile, cea care oferă libertate, prosperitate, performanţă tehnologică şi demnitate umană este lumea occidentală. Globalizarea însemna expandarea acestui model asupra cât mai multă parte din globul pământesc.
Astăzi, aceste teze sunt (de ceva vreme) perimate, iar China este exemplul cel mai elocvent.
Prin succesul scoaterii din sărăcie a sute de milioane de oameni, China şi-a probat eficacitatea sistemului, cel puţin pe dimensiune economică; prin reacţia rapidă şi furibundă la pandemie a dorit să transmită masajul eficacităţii nepereche a sistemului său; iar prin Huawei, vrea să arate capacitatea tehnologică neegalată a uriaşei Chine.
Ce urmează? Urmează, insistent şi insidios, subminarea dimensiunii politice a sistemului occidental, respectiv democraţia. Şi de unde să începi această subminare dacă nu din „centrul” civilizaţiei vestice, adică din America. De aici şi importanţa crucială a alegerilor şi mai ales evoluţiilor din SUA.
Să nu ne facem nicio iluzie. Ceea ce face acum China în raport cu dezbaterea politică din America nu are legătură doar cu această ţară. Cine crede asta şi se bucură, greşeşte. Pe termen mediu şi lung, are legătură cu bătălia între cele două sisteme pe care China speră să o tranşeze, în timp, în favoarea ei.
China este nu doar o ameninţare oarecare la adresa Vestului, în integralitatea lui, ci este o ameninţare sistemică la adresa Occidentului.
Cea mai mare din Istorie.
*Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experţi LARICS.
Se încarcă comentariile...
