Cum ar vota nemţii dacă ar trebui să aleagă între Trump şi Biden. Preşedintele american, nepopular în Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă europenii ar putea vota în alegerile americane de marţi, Joe Biden l-ar zdrobi pe Donald Trump, arată un sondaj publicat vineri, care relevă nepopularitatea mare a preşedintelui republican în exerciţiu pe Bătrânul Continent, relatează AFP.

Locuitorii a cinci ţări - Germania, Italia, Regatul Unit, Franţa şi Spania - au fost consultaţi în acest sondaj realizat de BVA pentru postul RTL.

În Germania, Joe Biden ar obţine cele mai mari scoruri - cu 66% din voturi în favoarea sa -, iar Donald Trump ar obţine doar 8%. Restul de 27% dintre germani ar absenta la vot sau ar fi indecişi.

Preşedintele republican în exerciţiu ar obţine un scor mai bun în Italia, dar tot ar fi bătut - cu 15% la 42% de către rivalul său democrat.

Retragerea Statelor Unite din Acordul internaţional de la Paris de luptă împotriva modificărilor climatice este una dintre măsurile cele mai nepopulare ale şefului în exerciţiu al statului american în aceste cinci ţări europene, la fel ca şi construirea unui zid la frontiera cu Mexicul împotriva imigranţilor.

Alegerile prezidenţiale americane de la 3 noiembrie suscită un interes puternic în Eurpa.

Astfel, 85% dintre germani spun că sunt interesaţi de acest scrutin, dar şi 73% dintre francezi şi peste două treimi dintre italieni (68%).

Sondajul abordează de asemenea nepopularitatea lui Donald Trump în Franţa, unde mai mult de patru persoane din cinci au o opinie defavorabilă locatarului Casei Albe.

În cadrul extremei drepte se bucură Trump de cele mai bune opinii, însă are doar 25% simpatizanţi în cadrul Rassemblement National (fostul FN, extremă dreapta) a lui Marine Le Pen.

Iar în rândul simpatizanţilor La République en Marche (LREM), partidul lui Macron, 97% au o opinie defavorabilă faţă de Trump.

Ancheta a fost realizată pe Internet, în octombrie, în zece ţări, iar la ea au participat 11.737 de respondenţi.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite