Cum încearcă o grupare de criminali cibernetici din Nigeria să obţină ajutoare de şomaj din Statele Unite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă
FOTO Arhivă

O grupare de criminali cibernetici specializaţi în e-mailuri înşelătoare se află în centrul unei deturnări masive de ajutoare financiare alocate de urgenţă în Statele Unite victimelor pandemiei de coronavirus.

La 8 mai, Anna Zivart şi-a alertat panicată angajatorul. Această locuitoare a oraşului Seattle, din nord-vestul Statelor Unite, tocmai primise o scrisoare de la guvern în care era informată în legătură cu valoarea indemnizaţiei sale de şomaj. Ori nimeni nu o anunţase că ar fi rămas şomeră, cum s-a întâmplat cu zeci de milioane de americani din cauza noului coronavirus. Nu a fost cazul şi cazul ei, pentru că de fapt era victima unei scheme de escrocherie puse la cale în vederea deturnării unor fonduri alocate de urgenţă pentru victimele economice ale crizei de sănătate, relatează „The New York Times”.

În paralel, în Oklahoma, Massachusetts sau Florida, băncile s-au trezit cu un număr important de ordine de plăţi de şomaj. „Ceea ce era destul de uimitor era cantitatea de cereri frauduloase pe care am reperat-o după verificare”, spune Elaine Dodd, vicepreşedinta Diviziei antifraudă bancară din Oklahoma. Unele plăţi ajungeau şi la 30.000 de dolari.

Agenţia federală antifraudă şi-a dat seama imediat de faptul că o înşelătorie de mare amploare era în curs. „Presupunem că o reţea criminală internaţională, care deţine o vastă cantitate de date personale, tocmai depune cereri frauduloase pentru ajutor financiar”, scriu agenţii într-o notă obţinut de NYT şi societatea de securitate cibernetică Krebs On Security. Conform acestui document, pagubele s-ar ridica la sute de milioane de dolari.

Pentru a-şi atinge scopul, criminalii cibernetici contau pe reducerea vigilenţei la verificările din cadrul dispozitivului pus în aplicare pentru ajutorarea cât mai repede cu putinţă a persoanelor care îşi pierdeau locul de muncă, subliniază agenţia. Documentul nu precizează cine ar fi în spatele acestei operaţiuni, dar câţiva agenţi contactaţi de NYT au vorbit despre o grupare cu sediul în Nigeria.

De fapt, cel puţin o parte din operaţiune era efectuată din Ibadan, un oraş din sud-vestul Nigeriei care găzduieşte una dintre cele mai cunoscute grupări criminale cibernetice: Scattered Canary. Începând cu 29 aprilie, Scattered Canary a depus cel puţin 200 de cereri frauduloase de ajutor în statele Washington şi Massachusetts, observă Agari, o companie americană de securitate cibernetică.

Potrivit companiei, membrii acestei grupări dispun de toate informaţiile necesare - nume, prenume, adrese şi numere de securitate socială - pentru a depune o cerere fără să trezească imediat suspiciuni, însoţită de un cont bancar care aparţine unui complice din Statele Unite, care se ocupă apoi de dispariţia banilor.

Acest mod de operare i-a permis Scattered Canary să sustragă peste 5 milioane de dolari în Massachusetts şi Washington în primele două săptămâni ale lunii curent, precizează Agari.

Scattered Canary nu este la prima tentativă de profita de o situaţie grea. În 2017, după trecerea furtunii Harvey, grupul a uzurpat identitatea unor vicime ale acestei catastrofe naturale pentru a-şi însuşi ajutoare distribuite de organismul federal american pentru situaţii de urgenţă.

Mai puţin mediatizate decât marile atacuri cibernetice sau scandalurile de spionaj, escrocheriile online sunt foarte costisitoare pentru Statele Unite. Conform FBI, Economia americană a fost prejudiciată de 1,7 miliarde de dolari anul trecut în urma unor astfel de activităţi. Iar Scattered Canary este una dintre cele mai active grupări criminale cibernetice din teritoriul american.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite