Cum poate America să neutralizeze armele Kremlinului INFOGRAFIE VIDEO

Cum poate America să neutralizeze armele Kremlinului INFOGRAFIE VIDEO

Analiştii militari susţin că armele exotice enumerate de Putin nu schimbă ceea ce specialiştii numesc drept politică de îngrădire, adică faptul nu creşte capacitatea Rusiei să distrugă dintr-o singură lovitură toate mijloacele nucleare ale SUA menite să dea „lovitura de ripostă”.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
„Să presupunem că racheta balistică intercontinentală Sarmat, despre care a anunţat preşedintele Rusiei, poate să ajungă într-adevăr în SUA nu pe la Polul Nord, ci pe la Polul Sud. Astfel, ea, într-adevăr, va fi în afara zonei de acţiune a sistemelor americare de apărare antirachetă dislocate în Alaska sau pe navele din nordul Oceanului Atlantic.
 
 O ogivă sau o rachetă cu aripi de dimensiuni mai mici (cu un motor nuclear sau cu unul simplu), într-adevăr, este mai greu de nimicit, decât un bombardier Tu-160 masiv, însă, astfel, Rusia nu va obţine cine ştie ce rezultat: sarcina lor este aceeaşi ca şi a unei „simple” rachete balistice intercontinentale – să ducă ogiva nucleară spre ţintă“ spune analistul rus  Iuri Fiodorov .
 
 „Esenţa echilibrului puterilor constă în faptul că nici SUA, nici Rusia nu pot, oricât şi-ar dori fiecare, să nimicească printr-o primă „lovitură de dezarmare” armele strategice ruseşti sau americare menite pentru o lovitură de răspuns. Niciun sistem de apărare antirachetă nu poate în mod garantat, sută la sută, să opreasă mijloacele de ripostă nucleară ce vor rămâne în SUA sau în Rusia după lovitura de „dezarmare”, subliniază Fiodorov.
 
Ian Williams, analist şi director asociat la Centrul pentru Studii Strategice şi Internaţionale,specializat în sisteme antirachetă şi forte strategice precum şi în strategii de descurajare, susţine şi el că toate armele noi, prezentata de preşedintele rus sunt „un adaus” inutil la o forţă nucleară care oricum este mai mare decât cea americană şi care putea, şi până acum, să strabată orice sistem american antirachetă.  
 
Pentru Williams, singura surpriză a fost racheta de crozieră, cu motor nuclear – o tehnologie pe care Statele Unite au început să o dezvolte în anii 50 ai secolului trecut şi pe care au abandonat-o la scurt timp după aceea, când au fost dezvoltate rachetele balistice cu rază lungă de acţiune, o tehnologie mai practică şi mai sigură. Surpriza a constat în faptul că Rusia a revenit la această tehnologie, a subliniat Ian Williams.
 
Sistemele antirachetă americane nu sunt gândite pentru rachete de croazieră, de joasă altitudine, ci pentru rachete balistice. În acest punct, preşedintele Putin are dreptate când spune că noua rachetă rusească poate străpunge orice scut antirachetă.
 
Problema este că arsenalul rusesc putea să facă acest lucru şi înainte, iar Statele Unite pe de altă parte, pot dezvolta destul de repede un sistem antirachetă împotriva rachetelor de croazieră. Concluzia expertului american este că noul arsenal prezentat joi de Rusia pare să fie o investiţie inutilă, din punct de vedere militar, care „nu va schimba fundamental echilibrul strategic” existent.

Şeful Institutului pentru Politică Spaţială, Ivan Moiseiev. susţine, citat de The Insider, că cele mai noi rachete de croazieră cu propulsoare nucleare, despre dezvoltarea cărora a anunţat preşedintele rus Vladimir Putin în timpul anunţării mesajului către Adunarea Federală, nu pot funcţiona.

„Am citit declaraţia lui Putin. Acolo e ceva confuz: aceste lucruri sunt imposibile, şi în general inutile. Nu poţi pune un motor nuclear pe o rachete de croazieră. De fapt nici macar nu exista acum motoare de acest fel. În prezent au loc cercetari pentru un propulsor nuclear de clasa megawattilor … dar este pentru nava spaţiala şi, desigur, niciun fel de test cu astel de motoare nu se putea desfasura în 2017 – în cel mai optimist scenariu un astfel de motor ar putea fi testat în 2027”- a declarat Moiseiev, citat de The Insider.

„Să spui retroactiv că au avut loc nişte teste … Şi unde sunt zecile de ani de cercetare? Au existat nişte proiecte de acest fel în Uniunea Sovietică, dar toate ideile de a instala  motoarele nucleare pentru aeronave şi rachete de croazieră au fost aruncate la coş înca din anii 50″, a continuat el.

Omul de ştiinţă a comentat şi prezentarea lui Putin privind noua rachetă ”invincibilă”, cu „traiectorie imprevizibilă”.

„Orice racheta are traiectorie imprevizibilă. Centrul de comandă poate schimba oricând traiectoria. Dacă racheta zboară fără propulsor, atunci traiectoria sa este previzibilă, dacă are motor, atunci traiectoria depinde de cine dă comanda, adică se poate spune că este imprevizibilă“ – a explicat Moiseiev.
 
 
Washingtonul a încercuit Rusia cu 400 de rachetă anti-rachetă 
 
Chir adjunctul ministrului rus al Apărării, Aleksander Fomin, a declarat că Statele Unite intenţionează să implementeze noi sisteme antirachetă în întreaga lume, ameninţând capacităţile de descurajare nucleară ale Rusiei.
 
„În prezent, SUA fac un efort pentru a încercui Rusia cu un scut de apărare antirachetă. Sisteme de apărare împotriva rachetelor au fost deja instalate pe teritoriul american în California şi Alaska “, a declarat Fomin, la postul public de radio Rossiya 24.
 
 „Sistemele de apărare anti-rachetă din Japonia şi Coreea de Sud se vor alătura acestui cerc“, a declarat oficialul rus, remarcând că „un total de 400 de rachete anti-rachetă vor fi dislocate, reducând în mod semnificativ potenţialul de descurajare nuclear al Rusiei“ . 

În plus, Washingtonul a extins de mai mulţi ani scutul antirachetă din Europa de Est. În 2016, un sistem american de apărare antirachetă a fost instalat în România. Anul trecut, SUA au amplasat pentru prima dată rachete antiaeriene Patriot în Lituania. În iulie, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a asigurat că Statele Unite au în vedere implementarea aceloraşi sisteme Patriot în Estonia.
 
În plus, Polonia a încheiat recent cu Washingtonul un acord de achiziţionare de armament în valoare de 10,5 miliarde de dolari pentru cumpărarea a 208 rachete PAC-3 Patriot, pe lângă 16 lansatoare şi patru radare. Între timp, în Asia, Seoul a instalat deja sistemul american de apărare antirachetă THAAD.
 
SUA trebuie să recupereze întârzierea faţă de Rusia şi China în dezvoltarea rachetelor hipersonice
 
Dar oficiali şi experţi avertizează că SUA trebuie să recupereze întârzierea faţă de Rusia şi China în dezvoltarea rachetelor hipersonice.
 
Printre noile arme ruseşti lăudate de preşedintele Vladimir Putin se numără şi o rachetă hipersonică, din noua generaţie de rachete de croazieră. Dar în Statele Unite dezvoltarea unei asemenea arme înregistrează întârzieri faţă de proiectele rivalilor chinezi şi ruşi, se arată într-o analiză publicată sâmbătă de AFP.
 
„China ne-a depăşit în dezvoltarea armelor hipersonice“, a recunoscut recent în faţa Congresului amiralul Harry Harris, şeful comandamentului militar american pentru zona Pacificului.
 
Rachetele hipersonice pot zbura cu viteze de cinci până la zece ori mai mari decât viteza sunetului şi ar putea străpunge scuturile antirachetă. În plus, ele sunt concepute astfel încât să-şi poată schimba direcţia în zbor, nu să urmeze o traiectorie liniară şi previzibilă, ceea ce face ca interceptarea lor să fie şi mai dificilă.
 
Însă SUA au investit prea puţin în activităţile de cercetare pentru aceste rachete din noua generaţie, care vor putea fi lansate de pe avioane, nave sau submarine şi pot fi echipate cu focoase nucleare, a declarat săptămâna aceasta în faţa presei directorul laboratorului de cercetare şi dezvoltare al Pentagonului (Defense Advanced Research Projects Agency - DARPA), Steven Walker.
 
Steven Walker a precizat că agenţia pe care o conduce - şi care supervizează proiectele Pentagonului în sectorul tehnologiilor de vârf - lucrează în prezent la mai multe programe, unele în colaborare cu US Air Force, pentru a dezvolta prototipuri de motoare şi arme hipersonice. El speră că până în anul 2020 va fi efectuat un prim test cu o rachetă hipersonică.
 
La rândul său, directorul pentru operaţiuni al agenţiei Pentagonului însărcinată cu apărarea antirachetă (Missile Defense Agency- MDA), Gary Pennett, a atenţionat că potenţiala dezvoltare a acestor noi rachete de către adversarii SUA ar putea crea o „breşă important“ în scuturile americane antirachetă.
 
Ca o confirmare a îngrijorării manifestate de SUA, în bugetul Pentagonului pe anul 2019 pentru MDA a fost alocată suma de 9,9 miliarde de dolari, o creştere de 60% faţă de 2018.
 
De altfel, în pofida dezvoltării unor sisteme antirachetă, SUA sunt departe de a putea intercepta orice rachetă care ar fi lansată asupra teritoriului american. S-au înregistrat unele succese în dezvoltarea unor interceptoare capabile să oprească câteva rachete ce ar putea fi lansate de ţări precum Coreea de Nord, însă aceste sisteme nu ar oferi protecţie în faţa unui baraj de rachete lansate de Rusia sau de China, astfel că rămâne valabilă doctrina descurajării nucleare afirmată după al Doilea Război Mondial şi bazată pe principiul „distrugerii reciproce garantate“, susţin specialiştii.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările